ROFUIP 2022 Directorii de școli pot fi chemați la muncă în timpul concediului lor de odihnă „pentru interese urgente” de către inspectorii școlari generali – propunere

8.085 de vizualizări
Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com
Directorii de școli pot fi chemați la muncă în timpul concediului lor de odihnă „pentru interese urgente” și „în caz de forță majoră” de către inspectorii școlari generali, prevede draftul Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, obținut de Edupedu.ro. Documentul va fi supus aprobării în dezbaterea de luni de la Comitetul pentru Dialog Social de la Ministerul Educației. Propunerea de modificare aparține instituției.

Este vorba despre completarea articolului 23, cu un nou alineat, (3) – „Rechemarea din concediul de odihnă a directorilor din unitățile de învățământ preuniversitar se face în caz de forță majoră sau pentru interese urgente care impun prezența acestora la locul de muncă, cu respectarea obligațiilor legale de către angajator și se dispune prin decizie a inspectorului școlar general (OME 4050/2021)”.

Nu există o definire clară a acestor „interese urgente” în actualul regulament aflat în stadiu de document de lucru.

La articolul 54, alineatul 6, directorii primesc sarcina de a numi, prin decizie, componența consiliului profesoral – în varianta actuală de ROFUIP această numire nu era un act separat, fiind stabilit prin regulament că din acest consiliu fac parte toți profesorii. Componența rămâne aceeași, dar apare această decizie formală de numire, semnată de director.

„Directorul unităţii de învăţământ numeşte, prin decizie, atât componența consiliului profesoral, cât și secretarul acestuia, ales de consiliul profesoral”, prevede noul alineat.

Reamintim că Ministerul Educației a anunțat că va modifica ROFUIP pentru eliminarea obligativității tezelor.

O altă propunere este cea prin care, din această toamnă, școlile pot folosi doar catalogul electronic, dar acesta trebuie tipărit obligatoriu și arhivat.

Profesorii pot decide cu câte note încheie media anuală, după eliminarea obligativității tezei, dar elevii trebuie să aibă anual cel puțin trei note peste numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ, se mai arată în noul ROFUIP propus pentru anul 2022.

Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


7 comments
  1. Să se revizuiască primesc, dar sa nu se schimbe nimic…

    Totuși niciun jurnalist nu pune întrebarea esențială…
    Se schimbă tipul catalogului scolar?
    Daca da, când va fi prezentat formatul?
    Ce firme vor avea ,,drept de tipărire “????

  2. Da, Formalizarea prin decizie a componenței CP este necesară pentru a-și asuma responsabilitatea pentru deciziile pe care le ia pentru atribuțiile pe care le are.

  3. Vai, parca pana acum nu exista aceasta prevedere! Angajatorul poate chema angajatul din concediu, in situatii speciale, asumandu-si, potrivit Codului Muncii, sa ii plateasca daune daca este cazul (de ex, pentru concediu platit si neefectuat, bilete de transport, etc)!
    Voi, cei care veniti cu aceste articole si stiri senzationale, ati citit vreodata Codul Muncii?

  4. Traducere: Cand ni se scoala noua, sa fiti in genunchi pe maini si pe coate in fata noastra. Partidul v-a pus, partodul il serviti. Cu exceptia celor admisi in mod corect prin concurs, restul isi merita soarta. Cand ati dat interviuri incontestabile ati stat drepti ca stejarul, acum sa stati aplecati ca ghiocelul.

  5. Schimbare prin incremenire sau vrajeala vrajelilor.
    In prezent. pentru o materie cu 1 ora pe saptamana, trebuie acordate semestrial cate 2 note, pentru a se putea incheia mediile semestriale. in total deci, 4 note pe an.
    Dupa renuntarea la semestre, se vor acorda minim 3 + 1 = 4 note!
    Schimbarea este deci, in privinta notelor, o vrajeala!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concurs directori 2021 – Proba scrisă începe vineri, 15 octombrie, la ora 10:00 și durează două ore. Candidații intră în sală până la 9:00 și pot folosi doar pix de culoare albastră sau neagră, care nu se șterge. Model de foaie de concurs

Proba scrisă pentru concursul național de directori de școli și directori adjuncți începe vineri, 15 octombrie, la ora 10:00 și durează două ore, potrivit procedurii trimise de Ministerul Educației inspectoratelor…
Vezi articolul

Trăim cu generația ‘fulg de nea’, pentru care școala pare un efort inimaginabil – Criticii scrisorii unei mame către ministrul Educației

Scrisoarea prin care o mamă îi transmitea ministrului educației să ”nu-i nenorocească copiii” a generat numeroase comentarii ale cititorilor edupedu.ro. “Trăim cu generația ‘fulg de nea’, pentru care orice responsabilitate…
Vezi articolul

Profesorii din comisiile de Bacalaureat și Evaluare Națională, care au greșit la examene sau simulări ori au fost sancționați în cariera lor profesională, nu vor mai participa la organizarea BAC și EN VIII 2025 – proiecte

Profesorii din comisiile examenelor naționale de Bacalaureat sau Evaluare Națională, care au săvârșit abateri sau au fost sancționați până acum în cariera lor, nu vor putea participa la asistența, evaluarea…
Vezi articolul