Robbie Williams va fi prezent la Untold 2019

196 de vizualizări
Robbie Williams vine la Untold, au anunțat producătorii cunoscutului festival. “Este o ediție aniversară, am făcut un efort suplimentar pentru a duce experiența Untold la următorul nivel. (…) Am pregătit şi show-uri surpriză, Armin van Buuren va pregăti un show special, la care lucrează de câteva luni bune, va fi un show unic, creat special pentru Untold şi va fi singurul loc din lume unde poate fi văzut de fani, şi îl aducem la Cluj pe artistul care a intrat în Cartea recordurilor pentru că a vândut peste 1,6 milioane de bilete într-o singură zi, Robbie Williams”, a anunțat managerul general al Untold, Bogdan Buta, transmite Agerpres.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă. Managerul general al Untold a adăugat că Robbie Williams va veni cu o echipă de peste 100 persoane, dintre care peste 50 vor evolua pe scenă.

La Untold 2019 va fi prezent şi DJ-ul Martin Garrix, precum şi David Guetta şi Dimitri Vegas&Like Mike.

Pentru 2019, organizatorii festivalului Untold spun că pregătesc ediția aniversară de cinci ani. În acest an, pe cele 9 scene amplasate în perimetrul festivalului vor fi peste 200 de artişti internaționali. Primii artişti anuntați în line-up-ul festivalului sunt: Martin Garrix, David Guetta, Dimitri Vegas&Like Mike, Timmy Trumpet, Bastille, James Arthur, Oscar and The Wolf, Loco Dice, Solomun, Andy C, Borgore, Chase&Status, Boris Brejcha, Rusko, Tale of US şi Sub Focus B2B Wilkinson, Pendulum DJ Set B2B Friction, Camo&Krooked Live”, relatează Agerpres.

Untold 2019 se va desfășura în perioada 1-4 august.

Vezi aici site-ul oficial al Untold 2019

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Sorin Ion le-a spus profesorilor de sport că la liceu sunt luate în calcul mai multe ore de educație fizică: Sunteți cel puțin la fel de importanți ca orice altă disciplină / Campioana olimpică la spadă, Ana Maria Brânză: Voi ține minte acest lucru

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion dă de înțeles că în noile planuri-cadru pentru liceu ar putea fi mai multe ore de sport, decât în prezent, adică o…
Vezi articolul

Profesorul Constantin Lomaca: Cea mai mare problemă a învățământului românesc este lipsa echității. Dacă am ridica un pic partea de jos, n-ar mai fi dezastre și nici atât de mulți tineri care nu se simt deloc băgați în seamă de societate

Învățământul românesc este caracterizat prin lipsa echității, a afirmat Constantin Lomaca, profesor la Franconian International School, în cadrul unei dezbateri despre Legea Învățământului Preuniversitar, organizată online pe 6 decembrie de Asociația…
Vezi articolul