Rezultatele simulării de la Evaluarea Națională 2024, anunțate peste 16 zile. Paradoxul „digitalizării” concepute de Ministerul Educației – avem cel mai mic număr de lucrări de corectat pentru un profesor și cel mai mare timp stabilit pentru evaluarea acestora

44.691 de vizualizări
Foto: grafic Edupedu.ro
Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024, susținută de circa 163.000 de elevi din clasa a VIII-a vor fi anunțate de Ministerul Educației abia pe 23 februarie. Asta înseamnă peste 12 zile lucrătoare și 16 zile calendaristice. Este cel mai mare timp alocat evaluării lucrărilor de la acest tip de examinare de probă din ultimii 3 ani, iar acest fapt vine exact în momentul în care are loc evaluarea pe calculator a acestor broșuri.

Evaluarea în sistem digitalizat înseamnă, prin definiție, feedback aproape instant. Ministerul Educației din România are însă o viziune mult mai laxă a ceea ce înseamnă acest lucru și a decis ca elevii de clasa a VIIII-a și profesorii lor să primească rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024 abia peste 12 zile lucrătoare și peste 16 zile calendaristice. Anii trecuți, în afară de 2021 când era pandemie, perioadele de evvaluare au fost de 5-7 zile lucrătoare.

O jumătate de lună a fost rezervată de Ministerul Educației pentru fiecare profesor evaluator să evalueze câte 50 de lucrări. Secretarul de stat responsabil cu procesul de scanare a lucrărilor și evaluare pe platforma ministerului a acestora, Sorin Ion, a declarat pe 31 ianuarie la TVR Info că anul acesta vor fi alocate câte 50 de lucrări per evaluator și nu 100 cum erau până acum. În plus, profesorii pot corecta și de acasă, adică nu mai este necesară deplasarea la școală și timp pierdut pentru asta.

„O dată cu popularea bazei de date cu elevi facem la fel și deja în acest moment în platforma de evaluare sunt înscriși toți elevii și sunt înscriși și profesorii evaluatori. Foarte bine e că sunt mai mulți decât ne așteptam, dar asta înseamnă că numărul de lucrări pentru fiecare evaluator va fi ceva mai mic. E un antrenament. Știți bine că la examen, de regulă, un evaluator are cam 100 de lucrări. De data asta ne-am propus cam 50 – o să fie mai puține, pentru că s-au înscris mai mulți evaluatori și nu intenționăm să eliminăm pe cineva. E un bun antrenament pentru la vară. Lucrările se repartizează automat, singura condiție pusă este ca evaluatorii să nu fie din județul de origine al candidatului. Or asta se întâmplă tot automatizat, pentru că în bazele de date introduse apare județul atât al elevului că cât și al profesorului evaluator“, a declarat la TVR Info Sorin Ion.

De la ministrul Educației, Ligia Deca, am aflat vinerea trecută că ar fi peste 6 mii de profesori evaluatori pentru limba și literatura română, tot atâția pentru matematică și încă 500 pentru lucrările în limba maternă. „În desfășurarea probelor simulării vor fi implicați aproximativ 24.000 de profesori asistenți, aproape 6.000 de profesori evaluatori la limba română și tot atâția la matematică, aproape 500 la limba maternă”, a scris ministrul.

Dacă au fost circa 164.000 de lucrări la limba și literatura română, tot atâtea la matematică, câte au anunțat Ministerul Educației în comunicate de presă succesive luni și marți, iar aceste lucrări se împart în mod egal, prin distribuție aleatorie, la 12.000 de profesori, atunci media este de 27 de lucrări de profesor. Pentru că o lucrare este corectată de doi profesori, atunci media ar fi de 54 de lucrări. În cazul în care sunt diferențe mai mari de un punct între cele două notări, atunci lucrarea merge automat la alți doi profesori, un profesor putând avea astfel, până la 60 de lucrări de corectat.

Timpul de 12 zile lucrătoare pentru anunțarea rezultatelor este aproape de maximul prevăzut de legea Deca-Iohannis, care la articolul 106 enumeră printre drepturile elevilor și „dreptul de a fi informat cu privire la notele acordate, înaintea consemnării acestora, la planificarea materiei pe parcursul întregului an școlar, la rezultatele evaluărilor scrise în termen de maximum 15 zile lucrătoare”.

Potrivit surselor noastre, profesorii au nevoie pentru evaluarea a 50-60 de lucrări de cel mult două zile lucrătoare, în funcție de complexitatea lucrărilor. Având în vedere că este o perioadă în care au și ore la școală, acest timp s-ar putea prelungi la maximum o săptămână.

În plus, prin digitalizarea unora dintre procesele din timpul evaluării, cum ar fi calcularea automată a punctajului, realizarea automată a borderoului de notare, evaluarea automată a itemilor de tip grilă din cadrul broșurilor, timpul petrecut de un profeso pe lucrare ar trebui să scadă considerabil. Cu toate acestea, Ministerul Educației a decis, potrivit calendarului aprobat prin ordin de ministrul Ligia Deca, că este nevoie de 16 zile calendaristice și 12 zile lucrătoare pentru ca elevii de clasa a VIII-a să primească rezultatele.

Să nu uităm scopul principal al simulărilor: elevii de 14 ani așteaptă aceste rezultate pentru a le discuta cu profesorii lor și a-și îmbunătăți competențele pentru examenul real din vară.

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024:
  • 5 februarie 2024: Limba şi literatura română – probă scrisă 
  • 6 februarie 2024: Matematică – probă scrisă 
  • 7 februarie 2024: Limba şi literatura maternă – probă scrisă 
  • 23 februarie 2024: Comunicarea rezultatelor

15 comments
  1. Stie cineva cum si unde se vor afisa notele la simularea de anul acesta? Vor fi publicate pe edu.ro?
    Fata mea nu a primit niciun cod la prima proba asa cum am citit ca ar fi trebuit sa primeasca si nici nu li s-a comunicat de la scoala cand si cum vor primi rezultatele…

  2. Scoala este facuta pentru profesori!
    Ei au 4-5 ore pe zi, copiii 6-7 ore. Este acelasi mediu galagios, cateodata insalubru…
    Si din pacate toate acele ore sunt degeaba, tot trebuie sa faca lectii in particular pentru a rezolva ce le trece prin minte unor profesori frustrati. Macar reduceti numarul de ore, si mai scuturati programa de informatii inutile pentru viata (80 % din informatie cel putin nu are nici o relevanta in viata de adult). Se regurgiteaza aceeasi materie neadaptata la nimic din ce urmeaza in viata – tot ceea ce invata copii este ca trebuie sa fi obligatoriu la scoala, ca altfel iei absenta! Ca si la serviciu:) – se creeaza robotii perfecti.
    Nici un profesor nu ar trebui sa predea decat dupa ce a lucrat altundeva decat in invatamant. Poate asa isi vor da seama ce mult conteaza sa te adaptezi la cerintele vietii de dupa scoala. Nu toata lumea trebuie sa devina profesor!

  3. Eu am mai mult de 50 de lucrări.În plus, nu fa. doar asta,ca in centrele de corectare:mai am și ore si alte responsabilităti!

  4. Titlul articolului este, așa cum ne-am obișnuit în ultimul timp, un prilej de a evidenția ,, incompetența” profesorilor, o ocazie de a sublinia ,,mocirla” sistemului. Autorul articolului, iertată să-mi fie ignoranța, nu-mi este cunoscut, dar citind articolul, nici nu vreau să schimb această situație!!!!! Să-mi rămână necunoscut!!
    Stimate domn Peticilă, poate ar fi bine să luați în calcul că evaluarea digitalizată este, încă, un experiment. Învățăm și ne adaptăm din mers. Până intri în ritm, nu e chiar floare la ureche. Și unde pui că, atunci când simți că te descurci, ești anunțat că platforma este blocată pentru ,, îmbunătățiri “!!!
    Plus că, în această perioadă, profesorii evaluatori au ore, nu am fost degrevați de obligațiile ce țin de școală. Să traduc acest lucru????? Merg la școală, intru la 5-6 ore, mă străduiesc să desfășor ore cât mai atractive și utile, nu doar să galopez printr-o programă. Apoi vin acasă, la familie, unde ar trebui să mă transform într-un robot, să trec la laptop și să mă apuc de corectat cele 60 de lucrări ( sunt norocoasă, spre deosebire de alți colegi, cu 92 de lucrări).
    Ar trebui să mă grăbesc, nu??? După părerea dumneavoastră, așa ar fi cazul!!!
    În acest timp, colegi care predau alte materii, au același program, pe același salariu!!!! Este drept? Este vreun echilibru?????
    Și, pe lângă cele menționate, se apropie și olimpiadele, pentru care desfășor pregătire suplimentară. De ce? Pentru că îmi doresc să-i valorific pe elevii talentați. E multă muncă la mijloc! Multă, mai ales pentru cei care au conștiință. Și sunt unii ca dumneavoastră, experți în toate, care vor viteză, vor rapiditate, vor rezultate afișate cât mai repede?????
    Mai gândiți-vă și la oameni!!!!! Suntem oameni!!! Angajați roboți, dacă vreți totul pe bandă rulantă!!!

    1. Mare dreptate aveti, dar cine intejege ca un profesor mai lucreaza acasa, are familie, copii, trebuie sa gateasca, sa si ajute proprii copii la lectii, sa si pregateasca materialele pt a doua zi. Dau unii in profesori pana nu se mai poate! Si eu am primit 66 de lucrari, ce stiu ei? Scriu doar minciuni.

  5. Procedura scrie max 50 de lucrari pt un profesor. Avem 90 de lucrari la romana 60 la matematica…. E cel mai mic numar de corectat?????

  6. Nu știu cum au calculat cei de la minister, dar am văzut la majoritatea colegilor de limba română și matematică câte 59, 57 și 60 de lucrări la corectat.

  7. prostii debitate de dvs.
    vor fi probleme cu serverele;
    noi le vom finaliza mult mai devreme, nu în ziua în care se afișează dar trebuie sa se asigure ca e totul ok;
    profesorii au și ore;
    50 de lucrări nu sunt puține;
    se pot primi și altele;
    doar punctajele totale sunt calculate automat, probabil dvs credeți ca asta ne degreveaza enorm: noi tot completam borderoul.
    ma abțin, puneți problemele din ce în ce mai rău, scrieți articole ptr vizualizări și atât.
    profesorii sunt niște incapabili, mereu de vina, intelegem.

  8. se plâng profesorii corectori ca e fff greu de corectat și devine rapid fff obositor din cauza lucrului pe computer. încă nu au rapiditate și, pt corectat digital, cele 50-60 de lucrări sunt multe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

GRAFICE Diferențe zilnice de până la 1.400 de cazuri, între numărul de “pozitivați” de la DSP București, pe baza căruia se calculează rata de infectare, și cel anunțat de Grupul de Comunicare Strategică

Cea mai mare diferență între numărul de cazuri noi “pozitivate” în ultimele 14 zile anunțate de către Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului și același număr de cazuri noi “pozitivate”…
Vezi articolul