Rezultatele repartizării computerizate la liceu 2022 vor fi afișate astăzi, 14 iulie

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a și au susținut Evaluarea Națională vor afla astăzi unde au fost repartizați la liceu. Edupedu.ro va publica rezultatele pe județe, după ce acestea vor fi anunțate de Ministerul Educației.

Într-o analiză Edupedu.ro a arătat cum elevii care au mediile sub 3 la Evaluarea Națională au mediile la clasă cu cel puțin 4 puncte mai mari față de cele de la examen.

Potrivit rezultatelor finale, 82,4% dintre elevi au obținut medie egală sau mai mare de 5, iar 17,6 %, sub 5. Au fost 237 de medii de 10 anul acesta în toată țara.

Ierarhia mediilor generale de admitere la liceu 2022, pe baza căreia se face repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a, a fost anunțată vineri, 1 iulie.

Într-o analiză recentă, Edupedu.ro a arătat cum are loc „devalorizarea” notelor la Evaluarea Națională în acest an. Și asta pentru că poziția în ierarhia de la Evaluarea Națională, în București, s-a schimbat anul acesta cu peste 1.200 de locuri față de anul trecut pentru un elev cu media 9, de exemplu. La media 7, diferența e de aproape 3.000 de locuri. (detalii aici)

Edupedu.ro a scris că părinții au lansat două petiții pentru suplimentarea numărului de locuri la liceele din Capitală. Ministrul Cîmpeanu a spus că sunt suficiente locuri la liceele din București.

Calendarul repartizării la liceu 2022

14 iulie 2022: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023.

14 iulie 2022: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.

15 – 20 iulie 2022: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

20 iulie 2022: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.

21, 22 și 25 iulie 2022: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version