Rezultatele PISA 2022 vor fi publicate marți, pe 5 decembrie. Accentul este pus anul acesta pe Matematică, după ce la PISA 2018 România a fost ultima în Uniunea Europeană la acest domeniu

2.718 vizualizări
Foto: Școala Gimnazială din comuna Unirea
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) va publica marți, 5 decembrie, rezultatele PISA 2022, cel mai recent val al evaluărilor internaționale standardizate ale competențelor de bază acumulate de elevi, a anunțat organizația în octombrie. România, care în 2018 se plasa în coada țărilor membre UE în cadrul acestei testări și înregistra un procent al analfabetismului funcțional de 44%, a participat la cea mai recentă rundă PISA cu peste 7.000 de elevi.

PISA – Programme for International Student Assessment – este un studiu comparativ internațional organizat de către OCDE. El măsoară competențele de bază ale elevilor în vârstă de 15 ani în trei domenii principale – citire, matematică și științe. OCDE amintește, în anunțul privind data lansării rezultatelor, că ultima ediție, cea din 2022, a pus accentul pe matematică, existând un test suplimentar de gândire creativă. 

Testările efective PISA 2022 s-au desfășurat în primăvara anului 2022, la finalul pandemiei Covid-19, iar în România au participat peste 7.000 de elevi din 180 de școli. A fost pentru prima dată când România a susținut testul digitalizat, în edițiile anterioare, inclusiv 2018, el desfășurându-se cu pixul pe hârtie. 

Potrivit precizărilor de atunci ale organizatorilor:

  • Evaluarea PISA a pus accent pe competențele necesare pentru viața personală, socială sau pentru integrarea pe piața muncii – cu alte cuvinte accentul nu cade neapărat pe ceea ce știu elevii, ci pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete de viață.
  • Evaluarea PISA nu a fost comprehensivă, adică nu a testat toate rezultatele învăţării, toate achiziţiile elevilor în preajma finalizării învăţământului obligatoriu, ci vizează un set de competenţe definite în cadrul de referinţă, la nivel internaţional, pentru fiecare domeniu de testare.

Rezultatele PISA 2018 au arătat că România a obținut cel mai slab punctaj din ultimii 9 ani, cea mai mare cădere fiind la Matematică. Este vorba despre 14 puncte pierdute de România față de PISA 2015 și 15 puncte față de PISA 2012. Citește mai multe detalii aici.

România este pe ultima poziție la aproape toți indicatorii care măsoară calitatea și importanța Educației în Uniunea Europeană, potrivit ediției 2023 a Monitorului Educației și Formării lansată joi, 30 noiembrie, la Bruxelles.

Raportat la obiectivele stabilite în 2021 pentru întreg blocul comunitar, țara noastră este cea care trage, practic, media europeană în jos, fiind de cele mai multe ori la mare distanță față de restul statelor, în privința indicatorilor și în 6 cazuri din 7, ultima în clasament – detalii aici.

Citește și:
Testarea PISA 2022 începe astăzi cu formarea cadrelor didactice, iar de săptămâna viitoare vor fi aplicate testele. Peste 7.300 de elevi din 180 de școli participă la testarea computerizată 
Elevii de 15 ani din România vor participa și în 2025 la testarea internațională PISA – proiect de hotărâre. La PISA 2022 au fost peste 7.700 de adolescenți de la noi testați la matematică, științe, lectură și gândire creativă
Rezultate PISA 2018: România obține cel mai slab punctaj din ultimii 9 ani, cea mai mare cădere fiind la Matematică. Analfabetismul funcțional, la apogeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Niciun candidat nu a promovat bacalaureatul în peste 50 de licee. Numărul școlilor fără promovați la Bac s-a dublat în ultimii 4 ani. Din 2020 și până în prezent, PNL a condus Ministerul Educației, cu miniștrii impuși de Klaus Iohannis

În peste 50 de licee, niciun candidat de la Bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie, nu a promovat examenul, potrivit platformei bacplus.ro. Spre deosebire de anul trecut, numărul loc a crescut. Din 2020…
Vezi articolul

Proiectul de strategie pentru digitalizarea educației, redus de la aproape 100 de pagini la un subcapitol de 4 pagini și jumătate în proiectul “România Educată”. Ce rămâne?

Dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și profesorilor, includerea educației digitale în formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, consolidarea infrastructurii și elemente precum securitatea cibernetică sunt principalele prevederi pe tema…
Vezi articolul