Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024 vor fi afișate miercuri, 3 iulie, până la ora 14, potrivit calendarului oficial. Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit electronic, în zilele de 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00).
Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori
Model cerere contestație – Evaluarea Națională 2024
În cazul candidatului minor, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia.
Conform Ministerului Educației, comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale.
Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.
Cum se calculează noua notă după contestație, potrivit ordinului de ministru privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru anul școlar 2023-2024
Articolul 11 – „(1) În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică având două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul evaluării naționale.
(2) În cazul în care diferența între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală și este înregistrată în catalogul evaluării naționale.
(3) În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de alți doi profesori evaluatori. Reevaluarea se face respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de-a doua comisie de contestații este nota finală obținută de candidat.
(4) Nota obținută în etapa de soluționare a contestaților este nota definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.”
Câte contestații au fost depuse anii trecuți
- în 2023 au fost 27.128 de contestații
- în 2022 au fost 21.856 de contestații
- în 2021 au fost 20.271 de contestații
- în 2020 au fost 15.275 de contestații
- în 2019 au fost depuse 21.509 contestații
- în 2018 au fost depuse 23.761 de contestații
Calendarul Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2024:
- 11 – 14 iunie 2024:
Înscrierea la Evaluarea Națională - 14 iunie 2024:
Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
- 25 iunie 2024 –
Proba scrisă la Limba română - 27 iunie 2024 –
Proba scrisă la Matematică - 28 iunie 2024 –
Proba scrisă la Limba maternă
- 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
- 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
- 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.