Rezultatele finale, după contestații, la etapa specială a Evaluării Naționale 2021 au fost publicate astăzi pe site-ul specializat evaluare.edu.ro. 64 de candidați au fost înscriși pentru a susține probele de examen, după cum a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. Vezi în articol listele cu notele și mediile obținute de absolvenții clasei a VIII-a după contestații. Acestea sunt notele finale de la examen, care intră în calculul mediei de admitere la liceu.
“Au fost înscriși anul acesta doar 64 de candidați, față de 216 candidați anul trecut. Din cei 64 de candidați, 66% au luat medii peste 5 la română, la matematică 30% și la limba maternă 100%. Influența este nesemnificativă la nivel de etapă specială a Evaluării Naționale”, a menționat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. Declarația a fost făcută vineri, înainte de soluționarea contestațiilor pentru această sesiune specială.
Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen au putut susține aceste probe în etapa specială, conform Ordinului de ministru 3.744 din 28.04.2021.
Candidații care au participat la una sau mai multe probe de examen desfășurate în perioada 22-25 iunie, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoașterea acestor probe.
Vineri, 9 iulie, au fost publicate notele înainte de contestații.
Cum caut notele și media obținute
Fiecare elev trebuie să introducă codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut la examene.
Tabelul afișat pe site-ul Ministerului Educației conține „codul candidatului”, „școala de proveniență”, „nota”, nota de la „contestație” și „nota finală”. La final este „media la Evaluarea Națională”.
Căutarea se poate face direct după cod, sau după ordinea mediilor și după școala de proveniență.
Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2021 – Listele cu notele pe fiecare județ în parte:
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Alba
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Argeș
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Arad
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Municipiul București
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Bacău
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Bihor
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Bistrița-Năsăud
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Brăila
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Botoșani
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Brașov
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Buzău
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Cluj
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Călărași
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Caraș-Severin
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Constanța
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Covasna
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Dâmbovița
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Dolj
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Gorj
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Galați
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Giurgiu
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Hunedoara
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Harghita
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Ilfov
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Ialomița
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Iași
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Mehedinți
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Maramureș
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Mureș
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Neamț
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Olt
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Prahova
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Sibiu
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Sălaj
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Satu-Mare
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Suceava
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Tulcea
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Timiș
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Teleorman
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Vâlcea
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Vrancea
Rezultate Evaluarea Națională 2021 Județul Vaslui
La Evaluarea Națională 2021, rata de participare a fost de 93,9%: 123.122 de candidați prezenți (dintr-un total de 131.179 de absolvenți înscriși), potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educației. Dintre aceștia, 28.493 de candidaţi (23,10%) au obţinut medii mai mici decât 5 (cinci).
Foto: Freepik.com