Rezultatele discuției dintre sindicatele profesorilor și premierul Ciolacu, după ce Guvernul le-a mințit că legea salarizării va fi gata pe 15 iulie și pe 1 septembrie depusă în Parlament: Salariile din Educație vor fi majorate de la 1 ianuarie 2024

4.313 vizualizări
Sursa: Gov.ro
Liderii sindicatelor din Educație au avut o întâlnire luni, la ora 14.15, la Guvern, cu premierul Ciolacu pentru a discuta pe tema proiectului Legii salarizării unitare. Înainte de a intra la discuții, liderul FSE, Marius Nistor anunța că vrea să știe în ce stadiu este Legea salarizării unitare care trebuia să intre în Parlament la 1 septembrie și cum vor afecta sistemul de învățământ, noile măsuri fiscale. Informarea emisă după întâlnire de liderii sindicali ai FSLI și FSE nu face nici o referire la legea salarizării unitare și la stadiul în care se află acum. Documentul semnat de liderii celor două federații menționează că “se încearcă rezolvarea cât mai rapidă a problemei majorării salariilor personalului care ocupă funcțiile didactice de conducere și funcțiile didactice auxiliare de conducere, conform propunerilor federațiilor sindicale”. Sursele Edupedu.ro susțin că ar fi vorba despre o creștere de salarii pentru directori și contabili-șefi, plus secretari-șefi mai devreme decât cea prevăzută la 1 ianuarie 2024.

Liderii de sindicat din Educație care s-au întâlnit azi la Guvern cu premierul, ministra Educației și alți doi reprezentanți ai Guvernului, au emis o scurtă informare în care nu se face nici o referire la Legea salarizării unitare, subiectul principal pentru care federațiile sindicale din învățământ ceruseră întâlnirea. Nici un cuvânt despre stadiul în care se află legea salarizării, în condițiile care trebuia să fie în Parlament la 1 septembrie pentru dezbateri.

Cei doi lideri de sindicat anunță în informarea către membrii că li s-a promis că majorarea salariilor personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din sistemul de învăţământ de stat, de la data de 1 ianuarie 2024, conform art. III alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2023, va fi acordată.

În informare nu se menționează nimic despre cum vor fi afectate unitățile de învățământ după noile măsuri fiscale. Anterior întâlnirii de la Guvern, liderul FSE, Marius Nistor spunea că “măsurile fiscale, aşa cum sunt vehiculate în presă, vor face ca învăţământul preuniversitar să intre în colaps. (…) Ne întâlnim pentru a vedea exact care este stadiul de îndeplinire al angajamentelor asumate de către majoritatea parlamentară şi de către Guvernul României. Nu contează că s-a schimbat un premier şi că s-a liniştit, pentru că actualul premier a fost parte activă la negocierile purtate în perioada grevei, şi a vedea cum arată proiectul legii unitare de salarizare, care este în stadiu de realizare, pentru că în luna septembrie trebuie să intre în dezbatere parlamentară. Sigur, nu numai acest lucru: ne interesează şi pe noi cum noile măsuri fiscale care urmează să fie adoptate prin asumarea răspunderii guvernamentale afectează sau nu afectează finanţarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi buna funcţionare a unităţilor la învăţământ preuniversitar. Sunt mai multe aspecte pe care vrem să le discutăm astăzi cu primul ministru şi să primim nişte răspunsuri cât se poate de clare”, a spus Nistor înainte de întâlnirea cu premierul Ciolacu.

Redăm mai jos informarea de presă, emisă de federațiile sindicale, după întâlnirea de la Guvern

“Problemele puse în discuție au fost: îndeplinirea angajamentelor asumate de Guvern, astfel cum sunt acestea instituite inclusiv prin O.U.G nr. 57/2023 și nr. 58/2023; modificarea în regim de urgență a salariilor de bază prevăzute pentru funcțiile didactice de conducere și funcțiile didactice auxiliare de conducere (conform propunerilor transmise în scris de federațiile sindicale în luna iulie 2023).

În urma discuțiilor, au rezultat următoarele:

  1. în cursul lunii septembrie se vor finaliza discuțiile cu Guvernul României privind salarizarea personalului din învățământ;
  2. în luna octombrie se vor acorda prima de carieră didactică în cuantum de 1500 lei pentru cadrele didactice și didactice auxiliare, respectiv prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic în limita sumei de 500 lei;
  3. de la data de 1 ianuarie 2024 se vor majora salariile personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din sistemul de învăţământ de stat, conform art. III alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2023;
  4. se încearcă rezolvarea cât mai rapidă a problemei majorării salariilor personalului care ocupă funcțiile didactice de conducere și funcțiile didactice auxiliare de conducere, conform propunerilor federațiilor sindicale.
Informații de context

Pe 7 iunie, ministrul Muncii declara de la pupitrul Guvernului României că termenul dat de coaliție pentru draftul legii salarizării este data de 15 iulie: „Până pe data de 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii salarizării, astfel încât în perioada 15 iulie – 1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele, ca la 1 septembrie propunerea administrativă să treacă de Guvern și să fie depusă în Parlament.”

Pe 12 iunie, în ziua suspendării grevei generale și în ultima zi a Guvernului Ciucă, alături de ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Muncii, Marius Budăi, declara din nou: “Noi suntem în construcția Legii salarizării, construcție care este asumată a fi terminată în prima etapă, până în 15 iulie, urmând dezbaterile cu cei interesați, cu partenerii sociali, în perioada 15 iulie – 1 septembrie, după care aprobarea în Guvern ca proiect de act normativ, trimiterea în Parlament și acolo, bineînțeles, alte dezbateri, așa cum știm de obicei”.

Însă, potrivit surselor Edupedu.ro, legea salarizării unitare din sistemul public nu era finalizată la 15 iulie. Conform acestora, nici măcar grilele pentru sectorul învățământ nu sunt gata, deși Guvernul Ciucă și Guvernul Ciolacu le-au promis profesorilor public, în mai multe rânduri, că la data de 15 iulie grilele de salarizare vor fi gata, la fel și legea salarizării.

Fostul ministru al muncii, Marius Budăi, dar și fostul premier Ciucă spuneau că salariile profesorilor trebuie incluse în legea salarizării unitare și că nu pot fi negociate separat, fiind condiție în PNRR. Promisiunea Guvernului privind salarizarea profesorilor nu a fost îndeplinită până luni, 4 septembrie. Nu a fost făcut public nici măcar un draft al legii salarizării unice.

Aceleași probleme legate de legea salarizării a ridicat-o recent și Anton Hadăr, liderul federației sindicale „Alma Mater” din domeniul univeristar, care atrăgea atenția că nu există un draft cumulat al legii salarizării. “Nu ne-am întâlnit niciodată pe salarizare cu noua ministră a Muncii. Nouă cum ne dau mărirea de salariu la 1 ianuarie?”, se întreba liderul sindical pe 19 august.

De precizat, între promisiunile făcute sindicaliștilor din educație, pentru a înceta greva generală din luna mai, membrii Guvernului în frunte cu premierul au fost schimbați miniștrii cabinetului.

Din 19 iulie, când a depus jurământul, noua ministră a muncii, Simona Bucura Oprescu a anunțat pe pagina sa de Facebook discuțiile legate de legea salarizării pe care le-a avut cu diverse ramuri din sistemul bugetar, dar cu cei din Învățământ nu s-a întâlnit.

Pe 7 august anunța că discuțiile pe legea salarizării continuă cu reprezentanții sindicali din domeniul apărării și ordinii publice, deși anterior acestei date nu mai fuseseră anunțate alte întâlniri. Apoi, trei zile mai târziu pe 10 august, ministra a anunțat discuții cu reprezentanții sindicatelor din sănătate, iar pe 18 august cu cei din domeniul justiției.

Citește și
Sindicatele din educație, întâlnire cu premierul Ciolacu pe tema proiectului Legii salarizării unitare / Marius Nistor: „Există un act normativ asumat și politic și asumat de întreaga coaliție, care trebuie respectat în integralitate”
Legea salarizării unitare din sistemul public nu este finalizată la 15 iulie, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform acestora, nici măcar grilele pentru sectorul învățământ nu sunt gata, deși Guvernul Ciucă și Guvernul Ciolacu le-au promis profesorilor public, în mai multe rânduri, că la data de 15 iulie grilele de salarizare vor fi gata, la fel și legea salarizării.
Ministrul Muncii, despre majorarea salariilor profesorilor: Avem un plan, dar nu putem face legea salarizării unitare pe bucăţi, acum pentru profesori, săptămâna viitoare pentru altă categorie salarială. Din păcate, nu se poate peste noapte

5 comments
  1. Sindicatele au oprit cu forta cea mai mare mobilizare a profesorilor. Sa va fie rusine!
    Ni s-a promis legea salarizarii dar s-a ales praful de ea.

  2. Dupa cum arata lucrurile, liderii de sindicat au dat mana cu guvernul atunci cand au “suspendat” greva. Membrii de sindicat din invatamant chiar nu inteleg asta?

  3. Președinții celor trei sindicate și liderii județeni poartă întreaga răspundere! Aceștia trebuie schimbați imediat sau să ne retragem toți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noaptea Ideilor: Despre intoxicarea cu știri false și ce se întâmplă în creier când cineva aderă la teorii ale conspirației. Dezbateri cu jurnaliști și cercetători universitari francezi organizate joi, 26 ianuarie, de Institutul Francez / Intrarea este liberă

Cercetători universitari în domeniul neuroștiințelor, jurnaliști, istorici și activiști francezi și români care au păreri diferite despre lumea digitală și implicațiile digitalului în viața de zi cu zi, vor veni…
Vezi articolul

Piramidă la Techirghiol, cât cea de la Luvru. Ministerul Sănătății invocă pseudoștiința și vrea să creeze „efectul de piramidă” la bazinele de tratament din stațiunea balneară – proiect

Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică vineri un proiect ambițios pentru extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, implicând construcția unei baze de tratament acoperite cu o structură piramidală,…
Vezi articolul

Platforma de evaluare online a elevilor la toate materiile și examenele naționale, proiect început pe 7 martie de ministerul Educației, va costa 78 de milioane de euro și trebuie să fie gata până în septembrie 2025 

Platforma de evaluare online a elevilor la toate materiile și examenele naționale  și realizarea de conținut digital, „e-Evaluare, e-Examinare în Educație (4E-Education)”, proiect început pe 7 martie de ministerul Educației,…
Vezi articolul

Peste 50 de proiecte digitale pentru educație din întreaga UE, inclusiv două din România – prezentate într-o colecție realizată de UEFSCDI pentru Comisia Europeană: de la concursuri de securitate cibernetică, la platforme de consiliere școlare sau de pregătire pentru examene

Platforme online de management școlar, de pregătire pentru examene sau de consiliere în carieră, jocuri, programe pentru educația STEM sau vocațională, concursuri de securitate cibernetică, desfășurate în țările membre ale…
Vezi articolul

Școlile și primăriile să nu includă pe liste,în programul „Școli Sigure și Sănătoase”, clădiri abandonate sau care au fost închise deja din alte cauze decât „acțiuni seismice recente” – adresă a Ministerului Educației

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis o notă către inspectoratele școlare prin care le cere să transmită școlilor și autorităților locale să nu includă în programul pentru consolidarea clădirilor…
Vezi articolul