Rezultatele Definitivat 2022 la proba scrisă vor fi publicate miercuri, 27 iulie / Model de cerere pentru contestație

8.409 vizualizări
Foto: Marília Castelli – Unsplash.com
Rezultatele inițiale de la proba scrisă Definitivat 2022 vor fi publicate miercuri de Ministerul Educației, potrivit calendarului oficial. După publicare urmează o perioadă de depunere a contestațiilor: 27-28 iulie. Puteți descărca de la finalul articolului modelul de cerere pentru contestație.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt). Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022, a avut loc miercuri, 20 iulie.

EduPedu.ro a scris aici despre subiecte și bareme și aici despre regulile de examen.

Inspectoratele au transmis faptul că cei nemulțumiți de notele primite pot formula cerere de contestație (model mai jos), care trebuie să cuprindă următoarele elemente:

  • Numele, iniţiala tatălui şi prenumele;
  • Codul numeric personal;
  • Denumirea centrului de examen şi judeţul unde a susţinut examenul;
  • Disciplina la care a susţinut examenul;
  • Nota contestată.

Contestaţia este însoţită de o copie după cartea de identitate/paşaport.

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Calendarul desfășurării:

1.10 – 7.10.2021 Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/Comisiei de examen a municipiului București

16.09 – 14.10.2021 Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ

15.10 – 29.10.2021 Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar. Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere

până la 3.06.2022 Efectuarea inspecțiilor de specialitate

6.06 – 17.06.2022 Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică

20.07.2022 Susținerea probei scrise

27.07.2022 Afișarea rezultatelor

27.07 – 28.07.2022 Înregistrarea contestațiilor

28.07 – 3.08.2022 Soluționarea contestațiilor

4.08.2022 Afișarea rezultatelor finale

4.08 – 9.08.2022 Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați

9.08 – 16.08.2022 Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației

Modelul de cerere pentru contestație Definitivat 2022, în format .pdf:

Modelul de cerere pentru contestație Definitivat 2022, în format Word/.docx.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Conferințele „Școala de Bani începe școala” sunt susținute de BCR

VIDEO Includerea în programele școlare revizuite și în practica la clasă a noțiunilor transdisciplinare de Educație financiară, susținută de reprezentanții Ministerului Educației și ai inspectoratelor școlare

Noțiunile și aplicațiile de educație financiară pot fi folosite în mod transdisciplinar de către orice profesor, la clasă, au susținut reprezentanții Ministerului Educației și ai inspectoratelor, la conferințele din seria…
Vezi articolul

DOCUMENT Ghid Practic pentru Profesori – Combaterea Discriminării în Clasă, lansat de CNCD / Cum descoperim cazurile de bullying? Exemple de traume care trebuie să atragă atenția cadrelor didactice și sfaturi pentru implicarea părinților

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Institutul pentru Politici Publice au publicat un ghid practic pentru profesorii din școlile primare și gimnaziale și directorii școlilor, util în identificarea situațiilor de…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Cum să menții atenția elevilor la clasa pregătitoare o oră întreagă – metodă inter și transdisciplinară / Profesoara Corina Dudilă: Am fost plăcut surprinsă să aflu că au foarte multe informații legate de bani / Profesoara Carla San: Acest curs m-a ajutat și pe mine să îmi sedimentez anumite cunoștințe și să le pot preda mai departe

În județul Mureș, la Școala Gimnazială Iernut, proiectul LifeLab 2.0 by BCR este implementat și într-un cadru „dual”, unde orele de la clasa pregătitoare sunt susținute atât de un profesor…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Instrumente didactice valoroase pentru educatori, gratuite, care pot fi incluse în activitățile obișnuite de la grupă, puse în practică la grădinița Școlii Gimnaziale Bucșoaia din orașul Frasin, județul Suceava – VIDEO

La Școala Gimnazială Bucșoaia din orașul Frasin, județul Suceava, educația financiară a devenit parte din procesul de învățare încă de la nivel preșcolar. Prin programul LifeLab by BCR, copiii din…
Vezi articolul