Rezultatele de la Evaluarea Națională 2022 vor fi publicate joi, până la ora 14:00 / Cum se poate depune contestație și model de cerere

113.168 de vizualizări
Transferul elevilor în anul școlar 2024-2025
Foto: Freepik.com
Primele rezultate ale elevilor de clasa a VIII-a care au participat la Evaluarea Națională 2022 vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14, potrivit Ministerului Educației. Rezultatele vor fi disponibile pe platforma evaluare.edu.ro și la avizierul școlii.

UPDATE: Rezultatele la Evaluarea Națională 2022 au fost afișate

Amintim că Edupedu.ro a scris că numele elevilor vor fi anonimizate, conform procedurii de comunicare a rezultatelor ce a fost trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare.

Codurile individuale înlocuiesc numele și prenumele candidaților și sunt distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia”, se arată în documentul menționat anterior.

Documentul prevede că lista prin care se afișează rezultatele examenului cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „absent” / „eliminat din examen”, după caz.”

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse la centrul de examen sau pot fi transmise și prin mijloace electronice, la o adresă care va fi comunicată candidaților.

Model contestație

Membrii comisiilor din centrele de examen că au obligativitatea de a informa candidații că nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații, potrivit unui unei informări a Ministerul Educației.

Informații de context

Amintim că peste 17 mii de elevi care figurau înscriși în clasa a VIII-a în luna aprilie, în perioada simulării Evaluării Naționale, nu au mai ajuns să fie înscriși la examenul de Evaluarea Națională 2022, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor comunicate oficial de Ministerul Educației. Mai multe detalii aici.

Ministrul Educației a anunțat că la prima probă de la Evaluarea Națională 2022 au fost două tentative de fraudă, iar la matematică au fost 3 cazuri de fraudă.

Elevii de clasa a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu, în prezența părintelui și a dirigintelui, în perioada 4-11 iulie 2022, potrivit calendarului admiterii de liceu 2022.

Secretarul de stat Florian Lixandru a menționat săptămâna trecută că elevii olimpici pot participa la repartizarea computerizată și „pot renunța la locul pe care îl obțin la admiterea computerizată, alegând un loc la un liceu dorit, pe baza rezultatului la olimpiadă.” – detalii aici.

Cum se calculează media de admitere la liceu

Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu se calculează ca medie ponderată între Media Generală la Evaluarea Națională (care are o pondere de 80%) și Media Generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%). 

Calculul mediei de admitere la liceu se face astfel:

MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN

unde

MA = media de admitere

ABS = media generală de absolvire a claselor V-VIII

EN = media generală obținută la Evaluarea Națională

Citește și:
DOCUMENT Rezultatele elevilor la Evaluarea Națională 2022 vor fi afișate pe 23 iunie, anonimizate / Contestațiile se pot depune și online – model de cerere
Admiterea la liceu 2022. Cum se face repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a și cine are prioritate – media sau opțiunea?

4 comments
  1. Cum se numesc membrii comisiei care corecteaza lucrarile contestate? De ce nu sunt nume si prenume? De ce nu isi asuma ceea ce fac? Poate unii vor sa vada lucrarile si sa stie cine au corectat sau nu au corectat acele lucrari corect?
    Pe cine dai in judecata in caz ca acesti membri fac abuzuri?
    In urma unei contestatii membrii nici macar nu au mai corectat lucrarea.. Au scazut 10 sutimi pentru deranj si tupeul elevului de a face contestatie.. Acesti membri , unii din ei , se joaca cu destinele unor copii.. Ei trebuie sa raspunda daca se vor dovedi cu vina,. Insa ministerul mafiot al invatamantului lucreaza numai in anonimat..
    Cine sunt acesti membri pentru a fi identificati si dati in judecata pe persoana fizica.. De ce nu avem acces la lucrari? De ce lucrarile ajung in posesia scolilor mama dupa ce nu se mai poate face NIMIC?
    Cand copilul este deja obligat de calculator la un liceu, cu media obtinuta dintr-o medie ce nu a fost corectata corect? CINE RASPUNDE?
    Ce sa mai faci pe 25 Iulie cand cu lucrarea in fata constati in orice comisie ca lucrarea contestata nu a fost nici macar verificata. iar nota e mult mai mare dupa drept? CINE RASPUNDE?
    De ce primii evaluatori nu semneaza pe lucrarile corectate sa-si asume decizia punctajului?
    De ce nu fac acelasi lucru si evaluatorii din comisile pentru contestatie? Sa se semneze pe lucrarile respective, pentru ca in cazul constatarii de abuz, inspectoratele scolare in urma reevaluarii sa faca cunoscut cazul.?

  2. Buna ziua ,
    Nu reusesc sa descarc modelul de CONTESTATIE ! El apare peste tot in copie dar nu se descarca , pentru tiparire si completare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte și bareme pentru simularea de Evaluare Națională 2022, la limba și literatura română, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Brăila

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila organizează săptămâna aceasta, la nivelul judeţului, simulări pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, simulările la nivel naţional nefiind anunţate încă în mod oficial de Ministerul Educaţiei.…
Vezi articolul

Elevii cer oficial un Corp Național de Experți în Evaluare și sesiuni de formare în evaluare pentru profesori, după greșelile de corectare și numărul record de contestații de la BAC și Evaluarea Națională 2020

“Elevii solicită reforma sistemului de evaluare la examenele naționale, prin înființarea unui Corp Național de Experți în Evaluare și organizarea unor sesiuni de formare pentru profesori”, anunță Consiliul Național al…
Vezi articolul