Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14, după cum a informat Ministerul Educației. Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit electronic, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).
Candidaţii care depun/transmit prin mijloace electronice contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere, conform ghidului Ministerului Educației.
Pentru a depune o contestație online, elevii trebuie să trimită cererea pe adresa de e-mail a centrului de examen, care este de obicei afișată la avizierul școlii unde au susținut probele. Dacă nu găsesc la școală nicio adresă de e-mail dedicată pentru contestații, trebuie să contacteze telefonic centrul de examen pentru a întreba despre ea.
Model cerere contestație – Evaluarea Națională 2023
„În cazul candidatului minor, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia.
Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă”, se arată în ghidul oficial pentru Evaluarea Națională.
Potrivit procedurii Ministerului Educației, rezultatele elevilor vor fi anonimizate. „Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, acestea fiind distribuite, pe bază de semnătură de primire, la proba de limba și literatura română.”, transmite Ministerul Educației.
Iată ce prevede procedura de comunicare a rezultatelor:
„Art.3 – (1) În baza prevederilor art.11 alin.(22) din Metodologie, comisiile din unitățile de învățământ – centre de examen afişează rezultatele obținute la evaluarea natională înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, la avizierul/pe website-ul unității de învăţământ, timp de 48 de ore.
(2) Codurile individuale înlocuiesc numele și prenumele candidaților şi sunt distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.
(3) Pentru comunicarea rezultatelor obținute la evaluarea natională, înainte de etapa de depunere şi soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ – centre de examen descarcă din aplicatia EVNAT 2023 şi tipăresc lista nominală a candidaților care cuprinde: codul candidatului, numele, inițiala tatălui şi prenumele candidatului, unitatea de proveniență, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „absent”/ „eliminat din examen”, după caz.
(4) Pentru comunicarea rezultatelor obținute la probele din cadrul evaluării naționale, comisia din centrul de examen descarcă din aplicația EVNAT 2023 din modului Rapoarte, raportul CE_ANONIM Listă coduri candidați, conținând codul alocat fiecărui candidat. Generarea raportului se va realiza prin selectarea acestuia şi apăsarea butonului Pdf.”
Cum se calculează noua notă după contestație, potrivit ordinului de ministru privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru anul școlar 2022-2023
„Art. 10. — (1) În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul evaluării naționale.
(2) În cazul în care diferența între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală și este înregistrată în catalogul evaluării naționale.
(3) În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de alți doi profesori evaluatori. Reevaluarea se face respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de-a doua comisie de contestații este nota finală obținută de candidat.”
- Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.
Câte contestații au fost depuse anii trecuți
- 2022 au fost 21.856 de contestații
- 2021 au fost 20.271 de contestații
- în 2020 au fost 15.275 de contestații
- în 2019 au fost depuse 21.509 contestații
- în 2018 au fost depuse 23.761 de contestații
Informații de context
Peste 7.400 de elevi nu s-au prezentat la proba scrisă de Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2023, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. La proba de Limba română, peste 7.000 de elevi au fost absenți, potrivit datelor secretarului de stat Florian Lixandru.
Edupedu.ro a scris că aproape 20% dintre elevii care au intrat în școala primară în urmă cu nouă ani, adică 38.000 de elevi, nu au mai ajuns să susțină Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a.
Ministerul Educației a anunțat că au fost înscriși la Evaluarea Națională din acest an 161.500 de elevi, în condițiile în care tot Ministerul Educației anunțat în luna martie că în clasa a VIII-a sunt înscriși peste 177.000 de elevi. Diferența de 15.500 de elevi a fost explicată de secretarul de stat în Ministerul Educației Florian Lixandru. Acesta a spus despre cei 15.000 de elevi care nu au fost înscriși la Evaluarea Națională că „sunt elevi care fie nu au promovat clasa a VIII-a, elevii declarați repetenți, fie sunt și elevii care nu doresc să susțină Evaluarea Națională. Este un procent comparabil cu anii anteriori”.
Nu există în lege însă posibilitatea ca elevii sau părinții să își exprime dorința de a se înscrie la Evaluarea Națională. Potrivit legii, înscrierea la Evaluarea Națională este obligatorie și se realizează automat de către secretariatele școlilor.
Articolul 74, alineatul (5) din Legea Educației Naționale nr 1/2011 prevede că „la finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației, se realizează o evaluare națională obligatorie a tuturor absolvenților”.