Rezultatele de la BAC 2022, sesiunea de toamnă, vor fi afișate miercuri, 31 august / Model de cerere pentru contestație

66.450 de vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2022, sesiunea august-septembrie, vor fi afișate miercuri, 31 august, potrivit calendarului oficial. Rezultatele vor fi disponibile pe platforma bacalaureat.edu.ro și la avizierul școlii.
UPDATE: Rezultatele de la BAC 2022, sesiunea de toamnă, au fost publicate

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, 31 august, în intervalul orar 12:00 – 18:00.

„Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz”, prevede art. 13 alin (1) din Ordinul 5.151/2021.

Model cerere contestație

Modelul de cerere în format .pdf:
Iată ce prevede ordinul 5151/2021 în privința contestațiilor:

În cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.

Ce se întâmplă dacă diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct: acestea nu se transcriu pe lucrare și se procedează astfel:

  • președintele comisiei nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;
  • după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare și se semnează de către evaluatori;
  • președintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note – valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare și semnează.

În situația în care, după desecretizarea lucrării, se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea se resecretizează și este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori. Nota finală, ca urmare a reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată cu respectarea prevederilor amintite mai sus.

  • Rezultatele finale vor fi afișate pe 3 septembrie.
  • Amintim că la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2022 au fost depuse peste 49.000 de mii de contestații, mai puține decât anul trecut. Cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română, 22.169 de contestații.

Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Au mai rămas patru săptămâni de școală până la vacanța de vară 2024. Elevii de clasa a XII-a termină anul școlar pe 7 iunie, cei de clasa a VIII-a pe 14 iunie și elevii din învățământul tehnologic și profesional pe 28 iunie

Au mai rămas patru săptămâni până la vacanța de vară. Cursurile se încheie pe 21 iunie 2024, potrivit structurii anului școlar 2023-2024. Elevii de clasa a VIII-a termină anul școlar…
Vezi articolul

EXCLUSIV Camelia Gavrilă: BAC-ul de tip grilă trebuie mai întâi pilotat. Ce vrea să facă ministrul propus de Viorica Dăncilă, dacă ajunge la Educație

Introducerea grilelor la Bacalaureat ar trebui mai întâi simulată, iar elevii de clasa a XII-a să susțină vara viitoare un examen neschimbat, susține pentru Edupedu.ro Camelia Gavrilă, șefa Departamentului Educație…
Vezi articolul