Rezultate simulare Evaluarea Națională 2023 în Iași: A crescut cu 15% numărul celor care iau măcar 5, față de simularea din ianuarie / Se menține decalajul la Matematică între urban și rural de 40%

3.745 de vizualizări
Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com
Elevii care au promovat ambele probe la simularea examenului de Evaluare Națională din luna martie 2023 reprezintă 55.18% din totalul celor 7579 de elevi care le-au susținut, cu 15.60% peste procentajul înregistrat în luna ianuarie a acestui an, potrivit Raportului Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, privind simularea examenului de Evaluare Națională. Decalajul dintre cele două medii de rezidență, la Matematică, se menține constant și în contextul simulării organizate de Ministerul Educației, cu o diferență de aproape 40%.

Prezența elevilor: „Din totalul celor 8154 de elevi de clasa a VIII-a înregistrați în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), 7650 au fost prezenți la simularea examenului de limba și literatura română, în timp ce la proba de matematică au participat 7620 de elevi”, transmite inspectoratul. 7579 elevi au fost prezenți la ambele probe ale simulării, reprezentând un procentaj de 92.95%, cu +0.41% peste cel înregistrat la simularea organizată de I.S.J. Iași în luna ianuarie 2023.

Rezultatele la Limba și literatura română – promovare de 75.25%

„La proba de limba și literatura română, 5757 din totalul celor 7650 de elevi prezenți au obținut note egale sau mai mari decât 5.00, reprezentând un procent de 75.25% promovare, cu 7.46% peste rezultatul înregistrat la simularea din luna ianuarie 2023, cu 4.93% peste procentajul înregistrat la simularea M.E. din luna martie 2022 și similară celei înregistrate la nivel național la simularea M.E. din luna martie 2023, de 75.30%.

Prin urmare, între simularea din luna ianuarie 2023 și cea din martie 2023, în jur de 600 de elevi din județul Iași au reușit să atingă, prin pregătire, pragul minim de promovare. 

Nivelul de promovare a probei de limba și literatura română, abordat separat pentru cele două medii de rezidență și având în vedere, totodată, situația comparativă a celor două simulări din anul școlar 2022-2023, este redat mai jos:

Se observă, în acest context, o creștere a nivelului de promovare cu 5.31% față de simularea din luna ianuarie 2023 în mediul urban, în timp ce în mediul rural, creșterea înregistrată este de 9.49%, decalajul dintre cele două medii de rezidență reducându-se, astfel, de la 33.20% (ianuarie 2023) la 29.02% (martie 2023)”, se arată în raportul consultat de Edupedu.ro.

Promovare simulare Evaluare națională urban-rural la limba și literatura română și matematică în județul Iași
Rezultatele la Matematică –  promovare de 59.20% 

În ceea ce privește proba de matematică, numărul elevilor care au obținut note mai mari sau egale cu 5.00 este de 4511 din totalul de 7620 de elevi prezenți, cifră care reflectă un nivel de 59.20% al promovării, mai ridicat cu 17.04% față de cel înregistrat la simularea organizată de I.S.J. Iași în luna ianuarie 2023, cu 0.68% mai scăzut față de simularea organizată de M.E. în luna martie 2022 și identic cu procentajul național al simulării probei pentru sesiunea din martie 2023.

Decalajul dintre cele două medii de rezidență la matematică se menține constant și în contextul simulării organizate de M.E., cu o diferență de aproape 40%.

Față de simularea din luna ianuarie, se constată o reducere a diferenței de promovare între cele două discipline, de la 25.63% (ianuarie 2023) la 16.05% (martie 2023), determinată, evident, de creșterea substanțială a nivelului de promovare la matematică. Procentual, elevii care au promovat ambele probe la simularea examenului de Evaluare Națională din luna martie 2023 reprezintă 55.18% din totalul celor 7579 de elevi care le-au susținut, cu 15.60% peste procentajul înregistrat în luna ianuarie a acestui an.

În județul Iași, 6 elevi au obținut nota 10 la ambele probe ale simulării examenului de Evaluare Națională, dintre care 3 elevi de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, 2 elevi de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași și un elev de la Școala Gimnazială Vânători, com. Popricani.

8 unități de învățământ au înregistrat 100% nivel de Promovare.

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Aproape 4 din 5 elevi de clasa a VIII-a, din mediul rural, nu au luat 5 la simularea evaluării la Matematică în județul Iași / La clasa a XII-a a scăzut numărul celor care ar lua notă de promovare pentru toate profilurile

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV De la olimpiadă, la spital. Mai mulți elevi participanți la Olimpiada Națională de Istorie au ajuns la spitalul din Brașov, după ce au mâncat la un restaurant. Elevii acuză organizatorii că au încercat să mușamalizeze situația / Inspectorul general spune că deși știe de copiii din spital, nu a declanșat nicio anchetă pentru că nu a avut nicio plângere

Mai mulți elevi participanți la Olimpiada Națională de Istorie, desfășurată în Brașov, au acuzat stări de greață luni seară. Aceștia au fost duși de profesori la un restaurant din localitatea…
Vezi articolul

VIDEO Sorin Cîmpeanu: Și eu cred că materia este prea stufoasă / Programa școlară va fi mai aerisită, materia pentru trunchiul comun va fi simplificată, iar curriculumul la decizia școlii va crește până spre 30%

Pe baza rezultatelor testării standardizate pilot vor fi modificate planurile cadru pentru liceu din septembrie 2023, a spus ministrul Educației, la TVR. “E nevoie să generalizăm acest sistem, se lucrează…
Vezi articolul

Schimbarea subiectelor la BAC și Evaluarea Națională 2019 – Federația Părinților: Este o decizie bună, având în vedere diferențele din contestații

Schimbarea subiectelor pentru Bacalaureatul și Evaluarea Națională de anul acesta “este o decizie bună”, spune Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. Acesta argumentează că introducerea testelor grilă…
Vezi articolul