Rezultate simulare Bacalaureat 2019. În București peste 70% dintre elevi au luat peste 5

Foto: Pexels.com

Rezultatele după simularea Bacalaureatului au fost afișate la școli. 7 din 10 elevi din Capitală au reușit să ia medii peste 5 la simularea Bacalaureatului, potrivit cifrelor consultate de Edupedu.ro. În total, din cei 32.001 elevi de clasele a XI-a și a XII-a s-au prezentat la simulare 26.479 și au luat nota 5 sau peste un număr de 18.883 de elevi, adică 70,59% dintre cei prezenți.

Pentru elevii de la clasa a XI-a, învățământ la zi, din 13.232 prezenți, 9.063 au luat peste 5. Pentru cei de la clasa a XII-a,  învățământ la zi, din cei 13.098 de elevi care s-au prezentat la probele de la simulare, 9.779 au reușit să ia medii peste 5.

Nu sunt incluși aici elevii din învățământul special și seral.

Anul acesta, în 2019, simularea a inclus pentru prima dată, pentru elevii de clasa a XI-a teste grilă. 

Ecaterina Andronescu propune ca Evaluarea Națională să aibă loc în clasa a IX-a, iar Bacalaureatul să se dea în clasa a XIII-a în patru variante. 

Care a fost situația mediilor în 2018 la nivel național

Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel:

Pe segmentul 5 – 5.99, au fost cuprinse 11.907 medii, însă conform metodologiei de organizare și desfăşurare a examenului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este cel puțin 6. În această situație sunt 146.467 de elevi, care nu au reușit să obțină media minimă.

Pe probe, situaţia cumulată a notelor mai mari sau egale cu 5 era următoarea în 2018:

La proba la alegere a profilului E)d), susținută doar de elevii claselor a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 81% (superioară cu 21 de procente față de anul trecut – 60,4%).

În 6 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a depășit 45%: Hunedoara (45,3%), Brăila (46,1), Alba (47,3%), Galați (48,7%), Cluj (49,8%) și Iași (50,2%). Procente reduse de promovare s-au înregistrat în judeţele Călărași (25,6), Giurgiu (25,2) și Ilfov (22).

În ceea ce priveşte rezultatele elevilor din clasele a XI-a, procente de promovare de peste 38% s-au înregistrat în judeţele Brăila (38,9), Dolj (39,3), Iași (39,9) și Cluj (44,6). Sub pragul de 20% figurează judeţul Giurgiu (16,6%)

Subiectele de la simularea bacalaureatului 2019 au fost elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), instituția din subordinea Ministerului Educației care creează subiectele pentru toate examenele naționale. CNEE precizează într-un comunicat remis Edupedu.ro că subiectele sunt asemănătoare modelelor publicate pe subiecte.edu.ro, “și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată”.

Rezultatele de la simulare “vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, se arată în comunicatul remis Edupedu.ro.

Notele obținute de elevi la simularea de BAC 2019 nu se contestă și pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinții acestora.

Exit mobile version