Rezultate Evaluarea Națională 2019 – Arad: 68,13% dintre elevi au luat medii peste 5. Rezultate cu 0,65 puncte procentuale mai mari față de anul precedent

522 de vizualizări
S-au afișat rezultatele în Arad înainte de contestații la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar 2018-2019.

In ceea ce privește anul 2019, în județul Arad 68,13% dintre elevii claselor a VIII-a au obținut medii peste 5, ceea ce reprezintă un procent cu 0,65 puncte procentuale mai mari decât anul precedent. Eventualele contestații se vor depune azi, 25 iunie între orele 16:00-20:00, iar soluționarea acestora se va afișa în data de 29 iunie 2019.

 „Inspectoratul Școlar Județean Arad mulțumește tuturor cadrelor didactice implicate în organizarea și desfășurarea examenului de evaluare națională: profesorilor asistenți, membrilor și președinților din centrele de examen și centrele zonale de evaluare din municipiul si județul Arad pentru buna colaborare și felicită elevii județului Arad pentru rezultatele obținute“, a declarat Anca Stoenescu, inspectorul școlar general al județului Arad pentru glsa.ro.

Situația statistică generală relevă că dintre cei 146.105 candidaţi prezenți, 106.838 de candidați au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 429 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). 

Rata de participare a fost de 94,2%: 146.105 candidaţi prezenţi dintr-un total de 155.020 de elevi înscrişi.

La proba de Limba și Literatura Română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 118.074 de candidați (80,6%), iar 1.956 de candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, 91.606 candidați (62,7%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 2.535 de candidați au obținut nota 10 (zece). La limba și literatura maternă, 8.130 de candidați (din 8.559 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Elevii cu medii de 10 la Evaluarea Națională 2019 în Arad și școlile de la care provin:

1 Micurescu El. Octavian Liviu                                          Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad
2 Preda L. Laura Stefania                                                   Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” Chisineu-Cris

Vezi mai jos rezultatele integrale obținute de elevii din județul Arad la Evaluarea Națională 2019 – Lista cu notele pe județul Arad:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Suspendarea Rusiei în cadrul Olimpiadei Internaționale de Matematică – propusă de forul ce organizează competiția / Elevii ruși ar urma să participe în nume personal, la distanță, fără drapel sau alte însemne naționale

Boardul Olimpiadei Internaționale de Matematică, reunit la începutul acestei săptămâni, a reacționat față de agresiunea Moscovei împotriva Ucrainei printr-o serie de propuneri de sancționare a Rusiei, inclusiv suspendarea acesteia ca…
Vezi articolul

Simulare BAC 2025. Profesoara Serinella Zara: Acei copii care au tratat alt roman decât «Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război» nu au fost punctați. Deși sunt copii foarte buni, au luat în jur de 7

Serinella Zara, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași, a declarat, pentru Ziarul de Iași, referitor la simularea examenului de BAC 2025, că „acei…
Vezi articolul

Schimbare de atitudine a profesorilor față de testele pentru elevi: 63% spun că testarea ar trebui făcută la școală, de asistenți medicali. În sondajele sindicatelor, ei spuneau că elevii trebuie testați acasă, de părinți

Schimbare de atitudine a profesorilor față de testele pentru elevi. 63% dintre profesorii respondenți la un sondaj cred că testarea de Covid-19 ar trebui să fie făcută la şcoală, de…
Vezi articolul