Ultima medie de admitere în 2024 a scăzut pentru primele 15 specializări din București. Clasa de Matematică-Informatică bilingv limba engleză de la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” din București este prima în ierarhie, cu media ultimului admis de 9,90, față de 9,95 în 2023, conform admitere.edu.ro.
Distribuția mediilor la Evaluarea Națională 2024 în București s-a schimbat, față de 2023. A scăzut numărul mediilor între 9 și 10, un elev cu media 9,60 are mai puțini concurenți în fața sa în ierarhie, ceea ce a modificat poziția elevilor în ierarhia de admitere, dar și ultima media cu care s-a intrat la licee.
Edupedu.ro a analizat cum va fi admiterea la liceu în București, oferind mai multe exemple:
Dacă în 2023 la Colegiul Național „Sfântul Sava”, la specializarea Matematică-informatică – bilingv limba engleză, media ultimului admis a fost 9.95, ultima poziție din ierarhia de admitere cu această medie fiind 200, anul acesta, media corespunzătoare poziției 200 este 9.90 în ierarhia de admitere la liceu 2024. Teoretic, media ultimului admis ar putea fi 9,90 în 2024, în scădere față de 2023.
- ANALIZĂ Admiterea la liceu 2024 în București. Teoretic, în clasa în care a intrat un elev cu media 9,85 în 2023, are șanse un elev cu 9,80 în acest an / Datele care vor influența admiterea la liceele din Capitală
- ANALIZĂ Rezultatele elevilor din București la Evaluarea Națională 2024, înainte de contestații: A scăzut numărul mediilor între 9 și 10, un elev cu media 9,60 are mai puțini concurenți în fața sa în ierarhie / Mediile de admitere la unele licee de top vor scădea
- Admitere liceu 2024. Cum poți să-ți faci lista cu opțiunile, în funcție de poziția în ierarhie și medie, în patru pași / Exemplu practic cu un elev din București cu media 9,30 care alege Matematică-informatică
Top 15 specializări la liceele din București. Ultima medie de admitere în 2024 și în 2023
Numele liceului | Specializarea | Media ultimului admis 2024 | Media ultimului admis 2023 | |
1 | Colegiul Naţional „Sfântul Sava” | Matematică-Informatică | 9.9 | 9.95 |
2 | Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” | Matematică-Informatică | 9.85 | 9.9 |
3 | Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” | Ştiinţe ale Naturii | 9.8 | 9.85 |
4 | Colegiul Național „Spiru Haret” | Matematică-Informatică | 9.8 | 9.85 |
5 | Colegiul Naţional „Sfântul Sava” | Ştiinţe ale Naturii | 9.72 | 9.85 |
6 | Colegiul Național „Spiru Haret” | Matematică-Informatică | 9.72 | 9.77 |
7 | Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” | Matematică-Informatică | 9.7 | 9.72 |
8 | Colegiul Naţional „Sfântul Sava” | Matematică-Informatică | 9.67 | 9.75 |
9 | Colegiul Național „Spiru Haret” | Ştiinţe ale Naturii | 9.67 | 9.75 |
10 | Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” | Ştiinţe Sociale | 9.65 | 9.72 |
11 | Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” | Matematică-Informatică | 9.62 | 9.72 |
12 | Colegiul Naţional „I.L.Caragiale” | Matematică-Informatică | 9.6 | 9.67 |
13 | Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” | Filologie | 9.57 | 9.65 |
14 | Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” | Matematică-Informatică | 9.52 | 9.67 |
15 | Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” | Ştiinţe ale Naturii | 9.52 | 9.67 |
Foto: © Prostockstudio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.