Rezultate admitere liceu 2022. La ce licee au intrat cei 140 de elevi cu media 10

33.219 vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
140 de absolvenți de clasa a VIII-a au intrat la liceu cu media de admitere 10, potrivit repartizării computerizate ce a fost publicată astăzi, 14 iulie, de către Ministerul Educației. Vezi mai jos care sunt liceele în care aceștia vor începe clasa a IX-a.

Elevii cu media de admitere 10 sunt din următoarele județe: Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Gorj, Galați, Hunedoara, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu-Mare, Suceava, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui.

Județul Alba:

  • Colegiul Național “Inochenție Micu Clain” Blaj
  • Colegiul Național “Horea Cloșca și Crișan” Alba Iulia

Județul Argeș:

  • Colegiul Național “Ion C. Brătianu” Pitești
  • Colegiul Național “Dinicu Golescu” Câmpulung
  • Colegiul Național “Alexandru Odobescu” Pitești
  • Colegiul Național “Zinca Golescu” Pitești

Județul Arad:

  • Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad

București:

  • Colegiul Naţional “Sfântul Sava”
  • Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”
  • Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu”
  • Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai”
  • Colegiul Naţional “Grigore Moisil”
  • Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc”
  • Colegiul Național ”Mihai Viteazul”

Județul Bacău:

  • Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Bacău
  • Colegiul Naţional “Gheorghe Vrănceanu” Bacău

Județul Bihor:

  • Colegiul Național “Emanuil Gojdu” Oradea

Amintim că, într-o analiză, Edupedu.ro a arătat cum elevii care au mediile sub 3 la Evaluarea Națională au mediile la clasă cu cel puțin 4 puncte mai mari față de cele de la examen.

Potrivit rezultatelor finale, 82,4% dintre elevi au obținut medie egală sau mai mare de 5, iar 17,6 %, sub 5. Au fost 237 de medii de 10 anul acesta în toată țara. Ierarhia mediilor generale de admitere la liceu 2022, pe baza căreia se face repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a, a fost anunțată vineri, 1 iulie.

Într-o analiză recentă, Edupedu.ro a arătat cum are loc „devalorizarea” notelor la Evaluarea Națională în acest an. Și asta pentru că poziția în ierarhia de la Evaluarea Națională, în București, s-a schimbat anul acesta cu peste 1.200 de locuri față de anul trecut pentru un elev cu media 9, de exemplu. La media 7, diferența e de aproape 3.000 de locuri. (detalii aici)

Edupedu.ro a mai scris pe 4 iulie că părinții au lansat două petiții pentru suplimentarea numărului de locuri la liceele din Capitală. Ministrul Cîmpeanu a spus că sunt suficiente locuri la liceele din București.

Calendarul repartizării la liceu 2022

14 iulie 2022: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023.

14 iulie 2022: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.

15 – 20 iulie 2022: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

20 iulie 2022: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.

21, 22 și 25 iulie 2022: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește pe aceeași temă și:
Rezultate admitere liceu 2022. Peste 110 mii de elevi au fost repartizați în prima etapă – 6.852 au rămas nerepartizați. Elevii au completat peste 2,3 milioane de opțiuni / Urmează etapa a II-a
Rezultate admitere liceu 2022. Top 50 de specializări pe țară / Colegiul Național „Sfântul Sava” din București este pe primul loc la media de admitere pentru Matematică-Informatică
LISTA Peste 6.800 de elevi au rămas nerepartizați, din care 15 aveau media peste 9 – cea mai mare 9,57. Procentul elevilor rămași pe dinafară în prima etapă, mult mai mare ca anul trecut
BREAKING Rezultatele repartizării computerizate la liceu 2022 au fost publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere Liceu 2020, în Monitorul Oficial. Obligativitatea școlii profesionale pentru elevii cu medii sub 5 a fost eliminată, iar școlile primesc o zi dedicată înscrierii candidaților

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial ordinul 5.532 din 11 decembrie 2019, care elimină obligativitatea școlii profesionale pentru elevii cu medii sub 5. Edupedu.ro a publicat în exclusivitate, informația…
Vezi articolul