Rezidențiatul ar putea avea loc pe 8 decembrie, după ce deputații au adoptat o lege care scoate semnătura ministrului Educației din documentele de organizare

431 de vizualizări
Sursa: Pixabay.com
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul de modificare a ordonanţei care permite ca examenul de rezidenţiat să se desfăşoare în acest an pe 8 decembrie, stabilind că, în 2019, cifra de şcolarizare este aprobată prin hotărâre a Guvernului, potrivit Agerpres. Legea adoptată pleacă acum spre Președintele României, pentru promulgare și va intra în vigoare abia după publicarea ei în Monitorul Oficial. Până la Rezidențiat mai sunt 39 de zile.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009. Astfel, proiectul introduce, printre altele, prevederi în sensul ca cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat pentru anul 2019 să fie aprobată prin hotărâre a Guvernului. Această cifră va fi egală cu numărul absolvenţilor de medicină cu diplomă de licenţă. Ministerul Finanţelor Publice asigură resursele financiare necesare şcolarizării prin rezidenţiat la nivelul cifrelor de şcolarizare aprobate.

În forma actuală a legii, cifra de şcolarizare se aprobă anual prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, iar cea aprobată pentru anul în curs era cu peste 1.000 de locuri mai mică față de cea de anul trecut.

Cifra de şcolarizare va fi cel puţin egală cu numărul absolvenţilor de medicină generală, farmacie şi medicină dentară.

Pentru anul 2019, prin derogare, concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii. Așadar nu mai este necesară și semnătura ministrului Educației, ministru inexistent de la jumătatea lunii septembrie.

Proiectul prevede că spitalele pot să facă de acum încolo pregătirea rezidenţilor, degrevând universităţile de numărul mare de rezidenţi existenţi.

O altă prevedere introdusă este că după promovarea examenului şi după expirarea stagiului minim aferent specialităţii, ministrul Sănătăţii confirmă prin ordin titlul de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist, după caz, în cel mult 30 zile lucrătoare de la ultima zi a sesiunii de examene organizată pentru specialitatea respectivă.

Calendar rezidențiat 2019 cu susținerea examenului pe 8 decembrie
 
28 octombrie – 11 noiembrie 2019 Înscrierea candidaţilor
cel târziu pe 14 noiembrie Transmiterea de către Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene şi a municipiului Bucureşti a listelor cu candidaţii înscrişi Ministerului Sănătăţii
cel târziu 25 noiembrie Centralizarea listelor de către Ministerul Sănătății şi defalcarea candidaţilor pe centre universitare
27 noiembrie Afişarea pe site-ul rezidentiat.ms.ro a listelor cu candidaţii admişi în concurs, pe centre universitare şi domenii
cel târziu 29 noiembrie Sesizarea de către candidaţi a eventualelor erori de redactare
5 decembrie Afişarea pe rezidentiat.ms.ro şi pe site-urile facultăţilor de medicină şi farmacie a repartizării candidaţilor pe săli în funcţie de domeniul pentru care s-au înscris
8 decembrie 2019 Desfășurarea examenului de rezidențiat
17, 18, 19 decembrie Alegerea posturilor/ locurilor de către candidaţi în funcţie de punctajul obţinut

Efectele amânării examenului de Rezidențiat, explicate de studenții la Medicină: 5.000 de absolvenți nu vor intra pe piața muncii pe 1 ianuarie. Instabilitatea nu încurajează medicii să rămână în țară

Reamintim că examenul de rezidențiat a fost amânat pe 8 decembrie, deși trebuia să aibă loc pe 17 noiembrie, potrivit unui anunț al ministrului Sănătății. Cauza amânării este una fără precedent: lipsa unui ministru al Educației care să semneze ordinul de organizare a examenului

Guvernul ar putea să organizeze Rezidențiatul, dacă ar vrea acest lucru, susține Gabriel Ispas, fost secretar de stat in Ministerul Educației într-un interviu pentur Edupedu.ro.

FOTO: pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Transportul studenților cu trenul 2025, modificat prin Hotărâre de Guvern: primesc reducerea de 90% între casă și facultate și tinerii care trebuie să folosească mai mulți operatori sau nu au gară în localitatea de domiciliu

De joi, 6 iunie 2025, toți studenții din România care sunt înmatriculați la o formă de învățământ superior acreditată beneficiază de o reducere de 90% la transportul cu trenul, clasa…
Vezi articolul

Ce-și propune una dintre cele mai bune facultăți de educație din lume, Institute of Education de la Londra, în noua strategie de cercetare: focus pe etică de la începutul formării, mai multe discipline, interes major pentru noile tehnologii și inteligența artificială – Studiu de caz

Cel mai recent ranking QS al universităților după domenii de studiu plasează pe primul loc, la domeniul Educație și Formare, University College London (UCL) din Marea Britanie. UCL este reprezentată,…
Vezi articolul

Adrian Țuțuianu, influent politician PSD și vicepreședinte al Senatului Universității Valahia din Târgoviște – pe listele electorale pentru parlamentare, la București, după mutarea lui Florian Lixandru pe listele PSD Vrancea / La Valahia, record de șefi care candidează pentru Parlament

Edupedu.ro a scris, săptămâna trecută, despre situația de la „Universitatea parlamentară Valahia”, instituția de învățământ superior din Târgoviște unde rectorul, președintele senatului universitar și cel puțin un vicepreședinte și un…
Vezi articolul