Rezidențiat 2020: Aproape 12.000 de candidați ai universităților de medicină vor susține duminică examenul în șase centre universitare

Foto: Pixabay.com

Un număr record de candidați vor susține anul acesta examenul de rezidențiat organizat de Ministerul Sănătății duminică, 15 noiembrie. În total, 11.949 absolvenți ai Universităților de Medicină și Farmacie vor susține examenul ce se va desfășura în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara. Anul acesta, Ministerul Sănătății a scos la concurs 6.513 locuri și 443 de posturi, potrivit unui comunicat de presă al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila”.

La nivel național, pentru ocuparea celor 4.080 de locuri scoase la concurs pe domeniul medicină s-au înscris 6.396 de candidați, pentru cele 1.219 locuri alocate domeniului medicină dentară, 3.009 candidați, în timp ce pentru cele 1.214 locuri din domeniul farmacie s-au înscris 2.544 de concurenți.

Pentru examenul de admitere la rezidențiat organizat de către UMF „Carol Davila” din București în Complexul Expozițional ROMEXPO din Capitală duminică, ora 10, s-au înscris 4.372 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, cu 1.113 candidați mai mulți , comparativ cu numărul celor care au susținut acest examen în sesiunea din 2019.

Astfel, în centrul universitar de la București, vor susține concursul de intrare în rezidențiat cei mai mulți candidați la nivel național, peste 36% (2.328 pentru domeniul medicină, 1.141 pentru domeniul medicină dentară și 903 pentru domeniul farmacie).

„Spre deosebire de anii anteriori și în contextul actualei crize pandemice, ca organizator al acestui examen extrem de important, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București a ales ca locație de desfășurare a concursului Centrul Expozițional ROMEXPO din Capitală ale cărui spații generoase s-au dovedit a fi de altfel , și la examenul de admitere în Universitatea noastră, cea mai eficientă alegere, permițând asigurarea în cele mai bune condiții a tuturor măsurilor de securitate și protecție  împotriva virusului SARS CoV 2” a declarat Prof.Dr.Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

La intrarea în centrul de examen va avea loc un triaj epidemiologic, purtarea măștilor de protecție este, evident, obligatorie, iar distanța socială dintre candidați este de 1,5 metri.

Cum este structurat examenul și când se pot depune contestații

Examenul se va derula sub forma de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore.

Acestea pot viza, întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului. Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu. Candidații vor putea intra în sala de concurs unde au fost repartizați începând cu ora 8:30.

Potrivit unui comunicat al UMF „Iulia Hațieganu”, centrul din Cluj-Napoca, examenul scris va începe la ora 10:00 și se va susține în trei domenii: medicină, medicină dentară și farmacie. Candidații vor primi rezultatele pe loc, după încheierea examenului, corectarea grilelor realizându-se în mod electronic, precizează reprezentanții UMF „Iulia Hațieganu”. La examenul de anul trecut, cele mai mari punctaje din țară, în toate cele trei domenii – medicină, medicină dentară și farmacie – au fost obținute la Cluj-Napoca.

Măsuri de prevenire a infectării cu coronavirus

În actualul context epidemiologic, în vederea respectării tuturor prevederilor legislative în vigoare pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, UMF “Iuliu Hațieganu” precizează că va lua următoarele măsuri:

Sursă foto: Pixabay

Exit mobile version