La 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, manualele de istorie relatează sumar faptele și întâmplările despre unul dintre cele mai importante evenimente din istoria recentă a țării, potrivit analizei Edupedu.ro, realizată pe baza manualelor publicate de ministerul Educației pe platforma manuale.edu.ro.
Istoria românilor și implicit Revoluția din Decembrie 1989 sunt studiate în clasele a IV-a, a VIII-a și a XII-a. În România, istoria românilor se studiază la școală în mod cronologic, începând din antichitate până în prezent, așa că evenimentele din Decembrie 1989 sunt prezentate în toate manualele consultante abia la finalul claselor respective, succint, fără legătură cu faptul că în luna decembrie, în fiecare an, au loc comemorări și evocări ale acelor momente de la Revoluție. În plus, în luna iunie, când are loc lecția despre Revoluția din 1989 (pentru că în toate programele aprobate de ministerul Educației, pentru schimbarea de la regimul comunist la cel democratic este alocată o singură oră de curs), în săptămâna 33-34 din cele 35 ale unui an școlar, elevii sunt aproape în vacanță, sau cu gândul la examenele care-i așteaptă, potrivit profesorilor care predau istorie, având în vedere că sunt în clase terminale, respectiv a VIII-a și a XII-a.
Manualul de clasa a IV-a de la Editura Corint, patea a II-a are doar două fraze la pagina 26 despre Revoluția din Decembrie 1989. Una despre revolta de la Timișoara și despre cum pe 21-22 decembrie românii au ieșit în stradă și l-au îndepărtat pe Ceaușescu.
La Recapitulare, în același manual este o frază în care autorul rezumă toată Revoluția din 1989: „După mai bine de 40 de ani de comunism, oamenii au avut curajul să se revolte și să răstoarne regimul prin Revoluția din Decembrie 1989”.
În programa de Istorie pentru clasa a VIII-a, aprobată în 2017, după care acum se vor elabora noile manuale, nu este menționată deloc Revoluția din Decembrie 1989.
Manualele actuale pentru disciplina Istorie de clasa a VIII-a nu sunt publice pe internet, pe un site oficial al Ministerului Educației.
Manualul de Istorie pentru clasa a XII-a al Editurii Corvin tratează subiectul Revoluției din Decembrie 1989 pe o jumătate de pagină.
Același spațiu (dar cu scris mai mare) este alocat în Manualul de istorie pentru clasa a XII-a de la Editura Niculescu. Autorii aleg aici să marcheze faptul că anul 1989 „a confirmat cele mai sumbre previziuni despre viitorul țărilor din Europa Centrală și de Est”, fără să precizeze care erau aceste previziuni și de ce consideră căderea Cortinei de fier o „previziune sumbră”.
În Manualul de Istorie al Editurii Corint Revoluția este doar la capitolul „Cronologie”, fiind menționate datele la care au avut loc principalele evenimente, începând cu 16 decembrie 1989.
Ce s-a întâmplat în 1989, pe scurt
Anul 1989 a dus la căderea sistemului totalitar comunist în întreaga Europă. Spre sfârşitul anului, îndeosebi în vestul României, populaţia aflase, de la posturile de televiziune străine (maghiare şi iugoslave) şi prin intermediul emisiunilor în limba română de la Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, de schimbările din Europa. Aşa a fost posibil ca un eveniment aparent banal (evacuarea arbitrară a pastorului timişorean László Tökés, fixată pentru data de 15 decembrie 1989) să devină pretext pentru o revoltă populară în Timişoara, transformată apoi, prin radicalizare, în revoluţie.
În 15 decembrie 1989 s-au adunat în faţa casei parohiale mai mulţi enoriaşi care doreau să împiedice evacuarea pastorului. Fiind o zonă extrem de circulată, aproape de centrul oraşului Timișoara, mulţi locuitori ai oraşului se opreau pentru a afla ce se întâmplă. Ei au îngroşat, astfel, iniţial involuntar, numărul celor adunaţi. În data de 16, numărul celor adunaţi crescuse la circa 400 de persoane, majoritatea nemaifiind enoriaşi reformaţi, ci cetăţeni ai Timişoarei, de diferite etnii şi confesiuni. După-amiaza s-a strigat pentru prima dată ,,Jos Ceauşescu !”.A fost de ajuns această scânteie pentru a se declanşa revolta. În strigăte de „Jos Ceauşescu!” şi „Jos comunismul!”, demonstranţii s-au deplasat în diverse puncte ale Timişoarei pentru a chema oamenii la revoltă. Au fost trimise trupe de Armată, Miliţie şi Securitate pentru a dispersa mulţimea. Demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi în aceeaşi noapte şi în dimineaţa următoare.
În după-amiaza de 17 decembrie, mulţimea s-a adunat din nou în centrul oraşului. Informat că revolta nu a putut fi înfrântă, Ceauşescu a dat ordin să se deschidă focul împotriva manifestanţilor. Ca urmare, au căzut primii martiri ai Revoluţiei din Timişoara.
În noaptea de 18/19 decembrie, cu complicitatea unor medici şi asistente de la Spitalul Judeţean, autorităţile au furat o parte din cadavrele eroilor din morga spitalului, transportându-le la Bucureşti, unde au fost arse la Crematoriu. Aceste acte crude au întărâtat şi mai mult populaţia oraşului. Alte cadavre au fost îngropate pe ascuns într-o groapă comună.
În zilele următoare, Timişoara arăta ca în timp de război: magazine arse, patrule pe străzi, convorbirile telefonice întrerupte, oricine era găsit pe străzi era arestat. Rezistenţa însă nu a încetat.
În 19 decembrie muncitorii de la Întreprinderea ELBA au intrat în grevă. Exemplul lor va fi urmat a doua zi de majoritatea fabricilor din oraş. O masă de zeci de mii de oameni se va îndrepta spre centrul Timişoarei în dimineaţa aceleiaşi zile. În faţa acestei situaţii, forţele armate s-au retras în cazărmi. Înaintea autorităţilor au fost aduse cererile demonstranţilor, care cuprindeau, printre altele: demisia lui Ceauşescu, demisia guvernului, alegeri libere.
În 20 decembrie, Timişoara a fost declarată primul oraş liber al României de către reprezentanţii Frontului Democrat Român, prima formaţiune politică democratică. Majoritatea arestaţilor au fost eliberaţi.
În ziua de 21 decembrie, Ceauşescu, pe deplin inconştient de situaţia reală, a organizat un mare miting la Bucureşti, cu scopul de a fi susţinut şi de a-i înfiera pe aşa-zişii „huligani unguri” de la Timişoara. Mitingul s-a întors împotriva lui, mulţimea scandând lozinci anticomuniste şi anticeauşiste. În aceeaşi zi au început mişcări revoluţionare în cele mai mari oraşe ale ţării: Cluj, Sibiu, Braşov, Arad, Târgu-Mureş etc. Deşi autorităţile au deschis foc împotriva demonstranţilor, românii nu mai puteau fi înfrânţi.
Era o chestiune de ore până la căderea sistemului, ceea ce s-a întâmplat vineri, 22 decembrie 1989, în jurul ore 12, odată cu fuga soţilor Ceauşescu din Bucureşti. În situaţia confuză care s-a creat, s-au format mai multe grupuri care au dorit să preia puterea. Până în seara de 22 decembrie s-a impus grupul condus de Ion Iliescu şi Petre Roman, în condiţiile complexe create de „terorişti”, indivizi neidentificaţi nici până azi, care au semănat confuzie şi teamă prin focuri de armă trase cu precizie asupra demonstranţilor sau chiar asupra locuinţelor.
Teama de „terorişti” şi de o eventuală „contrarevoluţie” a justificat în ochii opiniei publice judecarea sumară a soţilor Ceauşescu şi executarea lor în ziua de Crăciun a anului 1989. Schimbarea sistemului comunist era un fapt la sfârşitul lui decembrie, dar cu mari sacrificii.
S-au înregistrat oficial 1104 morţi, dintre care 162 înainte de 22 decembrie şi 942 după 22 decembrie. Plus 3352 răniţi, dintre care 1107 înainte de 22 decembrie şi 2245 după 22 decembrie.
FOTO: manuale.edu.ro