Consilierii școlari și profesorii logopezi s-au întâlnit la începutul săptămânii cu ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Aceștia i-au cerut să respecte legea și să le acorde sporul pentru suprasolicitare, fiind ”singura categorie din cadrul personalului didactic din învățământ care nu a primit” acest beneficiu din decembrie, a declarat pentru Edupedu.ro directorul Centrului de Asistență Educațională București, Aura Stănculescu.
Aura Stănculescu, directorul Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE), a declarat pentru Edupedu.ro că întâlnirea de la Ministerul Educației a fost organizată la solicitarea sindicatelor FSLI și Spiru Haret, la ea au participat reprezentanți ai sindicatelor din țară, grupe sindicale care reprezintă CMBRAE și CJRAE, scopul fiind de a afla de ce această categorie de personal didactic – profesorii consilieri școlari, respectiv profesorii logopezi din cadrul CJRAE și CMBRAE – nu au primit sporul de 10% pentru suprasolicitare neuropsihică conform art. 16 din legea 153.
”În data de 10 ianuarie, eu personal am înregistrat 3 memorii la Ministerul Educației: la ministrul educației, la secretarul de stat și la direcția juridica. Pe 11 februarie, când a fost întâlnirea [cu Ecaterina Andronescu – n.red.], nu primisem niciun răspuns scris, deși trecuseră 30 de zile. Mă așteptam ca măcar la întâlnire să avem un răspuns categoric din partea ministerului și să recunoască că este o eroare faptul că nu am fost încadrați la categoria de personal didactic de predare.
Întâlnirea s-a finalizat fără o concluzie clară, dar cu o promisiune că se vor căuta soluții,” potrivit Aurei Stănculescu.
La întâlnire, din partea Ministerului Educației au participat ministrul Ecaterina Andronescu, secretarul de stat pe preuniversitrar Florian Lixandru, Corina Marin – directorul Direcției Generale Management Preuniversitar, Mihai Păunică – directorul Direcției Buget-Finanțe, Tania Irimia și Cecilia Iuga – Direcția Generală Educație Timpurie.
”Problema noastră este că Ministerul Educației nu ne-a încadrat nicăieri din decembrie, de când trebuia să ne dea sporul, potrivit articolului 88 din Legea educației. La aliniatul 2, art. 88 precizează următoarele categorii de personal didactic: didactic de predare, didactic auxiliar, didactic de conducere, de îndrumare și control. Noi suntem doar categoria de predare. Dar noi suntem singurii excluși și am constatat că ni se asigură un tratament discriminatoriu în raport cu toate celelalte categorii de personal.
Următorul pas este să ne adresăm Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), eu personal am de gând să fac acest pas, săptămâna viitoare. Eu fiind director știu clar că nu primesc acest spor, dar sunt responsabilă pentru colegii mei, pentru încadrarea lor corectă conform legislației”, a spus pentru Edupedu.ro directorul CMBRAE.
Ce fac consilierii școlari și ce sunt Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE)
Profesorii consilieri școlari și profesorii logopezi, angajați ai Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), sunt specialiștii care efectuează în fiecare an evaluarea psihosomatică a tuturor copiilor care nu au încă 6 ani, dar pe care părinții vor să îi înscrie în școală, sunt psihologii din școli care asigură terapia copiilor în nevoie.
Ce spune Legea educației, despre aceste centre:
Articolul 50
(1) Evaluarea, asistența psihoeducațională, orientarea școlară și orientarea profesională a copiilor, a elevilor și a tinerilor cu cerințe educaționale speciale se realizează de către centrele județene de resurse și de asistență educațională, denumite în continuare CJRAE, respectiv de Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, denumit în continuare CMBRAE, prin serviciile de evaluare și de orientare școlară și profesională, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, acordându-se prioritate integrării în învățământul de masă. CJRAE cuprind și centrele logopedice interșcolare.
(2) Stabilirea gradului de deficiență al elevilor cu cerințe educaționale speciale se realizează de către comisiile din cadrul CJRAE/CMBRAE, în colaborare cu comisiile pentru protecția copilului din cadrul direcțiilor generale județene/a municipiului București de asistență socială și protecția copilului.
Articolul 51
(1) Copiii, elevii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, integrați în învățământul de masă, beneficiază de suport educațional prin cadre didactice de sprijin și itinerante, de la caz la caz. Organizarea serviciilor de sprijin educațional se face de către CJRAE/CMBRAE și se reglementează prin metodologii specifice elaborate de Ministerul Educației Naționale.
Articolul 54
(1) În funcție de evoluția copilului se pot face propuneri de reorientare dinspre școala specială spre școala de masă și invers.
(2) Propunerea de reorientare se face de către cadrul didactic care a lucrat cu copilul în cauză sau de către părinții copilului/tutorele legal instituit și de către psihologul școlar. Decizia de reorientare se ia de către comisia de expertiză din cadrul CJRAE/CMBRAE, cu acordul familiei sau al susținătorului legal.
Articolul 67
(1) Curriculumul național pentru educația timpurie este centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a copiilor, respectiv pe remedierea precoce a eventualelor deficiențe de dezvoltare.
(2) CJRAE, respectiv CMBRAE constituie echipe multidisciplinare de intervenție timpurie, menite să realizeze evaluarea tuturor copiilor, monitorizarea, depistarea și asistența precoce corespunzătoare a celor cu cerințe educaționale speciale sau cu risc în dezvoltarea competențelor personale.
Numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) din școlile de masă și numărul profesorilor psihopedagogi și logopezi
FOTO: pixabay.com
Citește și: