Comunitatea Declic cheamă cetățenii joi, 19 ianuarie, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, pentru a cânta Imnul plagiatorilor „Plagiamus Igitur”. Prin acest demers, activiștii îi solicită președintelui Klaus Iohannis să-l revoce din funcția de ministru al Internelor pe Lucian Bode, dovedit ca plagiator de Universitatea Babeș-Bolyai, potrivit unui comunicat de presă.
- Comisia de etică a UBB constată mai multe exemple de plagiat și citare defectuoasă în teza de doctorat a ministrului Lucian Bode: “Teza este profund viciată” / E cerută retragerea cărții publicate pe baza tezei / Conducătorul de doctorat, Adrian Ivan, a cerut stoparea oricărei analize. – Detalii aici
- Tribunalul din Sălaj a respins, marți, ca nefondată cererea prin care ministrul de Interne, Lucian Bode, a încercat să blocheze a doua verificare a tezei sale de doctorat în cadrul Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, potrivit soluției publicate pe portalul instanțelor de judecată. Lucian Bode poate face recurs în termen de 5 zile de la comunicarea sentinței. – Detalii aici
- Amintim că, în octombrie 2022, Klaus Iohannis a cerut „toleranță zero” față de plagiate și a explicat că legile se referă la viitor, nu la trecut. – Detalii aici
Într-un comunicat de presă al Declic, se precizează motivul pentru care membrii comunității cheamă oamenii să vină joi în fața Palatului Cotroceni.
“Prin tăcerea față de plagiatul ministrului Bode, președintele Klaus Iohannis demonstrează că proiectul său de suflet este „România Plagiată”, nu „România Educată”. Cu ajutorul unui umorist, Declic a compus un nou imn Gaudeamus Igitur, denumit „Plagiamus Igitur”, pe care cetățenii îl vor cânta în fața Administrației Prezidențiale. Imnul va fi filmat și apoi promovat pe rețelele de socializare”, se precizează în comunicat.
Informații de context
Amintim că, pe 11 ianuarie, Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode ester “profund viciată”, după a doua analiză a acestei teze. Comisia UBB “confirmă și alte abateri de la etica cercetării decât cele reclamante anterior și analizate de Comisie”. – Detalii aici
Marti, 17 ianuarie, Tribunalul din Sălaj a respins, ca nefondată cererea prin care ministrul de Interne, Lucian Bode, a încercat să blocheze a doua verificare a tezei sale de doctorat în cadrul Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, potrivit soluției publicate pe portalul instanțelor de judecată. Lucian Bode poate face recurs în termen de 5 zile de la comunicarea sentinței. Ministrul Bode anunță, pe Facebook, că “lupta” sa continuă și că a cerut desființarea Hotărârii Comisiei de Etică a UBB, prin care e stabilit plagiatul, în integralitatea ei.
UBB a publicat rezultatul verificărilor în condițiile în care ministrul Bode apelase la instanță în încercarea de a bloca această a doua rundă de analiză. El a susținut, la începutul săptămânii, că a apelat la această măsură deoarece Comisia de Etică nu ar putea desfășura verificări decât în privința membrilor comunității universitare, din care el nu face parte. Pe de altă parte, după prima analiză a comisiei, desfășurată în toamnă și care constatase un procent mult mai mic de conținut plagiat, el salutase “verdictul UBB”, apreciind că acesta ar demonstra că “teza mea de doctorat este în regulă”.
La începutul lunii noiembrie 2022, Comisia de Etică a UBB constata, în urma unor verificări, că teza de doctorat a ministrului Lucian Bode includea fragmente plagiate, reprezentând 2,95% din teză.
Apoi, pe 24 noiembrie, Emilia Șercan anunța rezultatele propriei verificări, spunând că ministrul de Interne a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat. Atunci, universitatea clujeană a anunțat că va reanaliza teza.
Spre deosebire de reacția la prima decizie, ministrul Bode a refuzat să comenteze noile acuzații, limitându-se să spună, pentru G4Media.ro, că instituțiile abilitate trebuie să-și facă treaba: “pentru analizele valide, există legi, există instituții abilitate, care trebuie să își facă treaba (desigur, întotdeauna cu respectarea legii). După orice nouă analiză sau verdict emis în cadru instituțional – și mai ales legal – desigur că voi veni cu un punct de vedere”.