Respingem categoric orice propuneri de finanţare bazate pe criterii legate de vechimea sau mărimea unei universități – sunt neconforme cu principiile constituționale, replică a consorțiului Academica Plus la propunerile Universitaria

639 de vizualizări
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
Propunerea de finanţare bazată pe criterii legate de vechimea sau mărimea unei universităţi este „neconformă cu principiile constituţionale”, susține consorțiul universitar Academica Plus, ca reacție la propunerile consorțiului Universitaria. Instituțiile de învățământ superior scriu într-un comunicat că a existat o reuniune pe 1 august a acestora, la care s-au stabilit că „se impune o reprezentativitate echitabilă şi total nediscriminatorie a oricărui consorţiu universitar legal constituit, în relaţionarea cu Ministerul Educaţiei, cu alte ministere şi instituţii ale statului român”.

Consorţiul universitar Academica Plus este format din:

  • Universitatea din Piteşti,
  • Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava,
  • Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti,
  • Universitatea ‘1 Decembrie 1918’ din Alba Iulia,
  • Universitatea ‘Valahia’ din Târgovişte,
  • Universitatea din Oradea,
  • Universitatea din Petroşani,
  • Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ din Arad,
  • Universitatea ‘Vasile Alecsandri’ din Bacău
  • Universitatea ‘Constantin Brâncuşi’ din Târgu-Jiu

În urma discuţiilor s-au conturat următoarele concluzii:

„Reunind 10 universităţi de stat, cu peste 67.000 de studenţi şi peste 7.000 de cadre didactice, auxiliare şi nedidactice, considerăm că avem aceleaşi drepturi la reprezentare, dialog şi parteneriat instituţional ca şi oricare dintre celelalte consorţii universitare din România. Consorţiul Universitar Academica Plus consideră că se impune o reprezentativitate echitabilă şi total nediscriminatorie a oricărui consorţiu universitar legal constituit, în relaţionarea cu Ministerul Educaţiei, cu alte ministere şi instituţii ale statului român”, se transmite în comunicatul citat.

„Legile educaţiei care transpun Proiectul „România educată” sunt cea mai bună soluţie pentru sistemul de învăţământ din România”, scriu rectorii în comunicat.

„Având în vedere dinamica nevoilor reale de studiu ale potenţialilor studenţi, considerăm că a sosit momentul pentru a gândi finanţarea conform unor criterii precum atractivitatea programelor de studii, reprezentativitatea pe piaţa muncii locală şi regională, nevoile reale de studiu ale studenţilor noştri şi nu în ultimul rând nevoile de resursă umană înalt calificată, ale economiei româneşti în ansamblul ei. Astfel, susţinem ceea ce s-a propus în proiectul Legii Învăţământului superior, în forma supusă dezbaterii publice, respective, finanţarea prin locuri subvenţionate pe categorii de programe de studiu (L, M, D) care să ţină cont de toate cele enunţate anterior, cu o mai mare flexibilitate în redistribuirea locurilor subvenţionate rămase vacante din varii motive către acele universităţi care dovedesc o atractivitate sporită sau un impact strategic deosebit al unor programe de studiu.

Respingem categoric orice propuneri de finanţare bazate pe criterii legate de vechimea sau mărimea unei universităţi, criterii pe care le considerăm neconforme cu principiile constituţionale, fiind de natură inclusiv să conducă la schimbarea abordării conceptului de axare a educaţiei pe student.

Spre exemplu, dreptul la educaţie al unui student al Universităţii din Bacău este egal cu dreptul la educaţie al unui student al Universităţii din Bucureşti! Legea trebuie să asigure norme suficient de clare şi echitabile, astfel încât acest lucru să fie realizat.

Considerăm total nepotrivite propunerile de finanţare discreţionară, aşa cum s-a mai practicat, din păcate, în deceniile trecute, timpuri după care unii rectori încă tânjesc. Singura modalitate corectă de finanţare a învăţământului superior trebuie să aibă în vedere coeficienţii de cost – cât anume este necesar să se cheltuie cu şcolarizarea unui student pentru fiecare domeniu de studiu în parte”.

 Comunicatul integral, aici:

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Ce sa spuna si impostorii astia decat ca-l sustin pe Cimpeanu? Sint la fel ca altii, cei de la Agronomie sau Medicina, ca si acolo au plagiat pe banda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației: Studenții care urmează simultan studii de master și licență la aceeași facultate, la Universitatea Andrei Șaguna din Constanța, respectă condițiile din Legea educației / Riposta profesorului care a semnalat cazul: Erori “de nepermis” în constatările ministerului

Ministerul Educației s-a pronunțat, după jumătate de an, în problema studenților înscriși simultan la cursuri de licență și master la aceeași facultate, problemă semnalată în iulie anul trecut, la Universitatea…
Vezi articolul

Codul-cadru de etică universitară, care diluează autoritatea de control în cazul abaterilor în domeniu, a fost adoptat / Guvernul trimite la Parlament și proiectul de Lege ce redefinește rolul Consiliului Național de Etică, for care își păstrează un rol incert în mediul universitar

Executivul a adoptat, joi, noul Cod-cadru de etică și deontologie universitară, ce detaliază prevederile noii Legi a învățământului superior în acest domeniu, document care, după cum Edupedu.ro a semnalat la…
Vezi articolul

Propuneri ale unui grup de profesori universitari și academicieni: Academia Română să supervizeze aspectele științifice ale doctoranturii / Universitățile “neperformante și inutile” să fie desființate și să fie reintrodus concursul de admitere la facultate

“Considerăm necesar ca Academia Română, prin secțiile sale și prin comisiile de specialiști pe care și le va constitui, să supervizeze aspectele științifice ale desfășurării doctoranturii”, afirmă, într-un material transmis…
Vezi articolul