Respectul pentru autoritate se învață în familie și la școală, spune premierul Franței, care anunță muncă „de tip educativ” în folosul comunității pentru tinerii delincvenți: Să ne întoarcem la un principiu simplu – dacă spargi, repari, dacă murdărești, cureți

Gabriel Attal / Foto: Facebook.com

Întoarcerea la respectul față de autoritate este una din prioritățile din mandatul său de prim-ministru, spune Gabriel Attal, fost ministru al Educației din Franța, în discursul său de politică generală din Parlament, de luna aceasta. Respectul pentru autoritate se învață în familie și la școală, potrivit lui Attal, care anunță muncă „de tip educativ” în folosul comunității pentru tinerii delincvenți. „Să ne întoarcem la un principiu simplu – dacă spargi, repari, dacă murdărești, cureți”, consideră șeful guvernului din Republică.

Declarațiile sale vin în contextul în care anul trecut au avut loc violențe în stradă la care au participat și tineri și după cazul din 2020 al profesorului Samuel Paty ucis după ce a arătat caricaturi ale profetului Mahomed la școală, situație în care dă de înțeles că a observat cât de greu le-a fost acordată, abia de câteva luni, în 2023, pedeapsa cu închisoare pentru tinerii care au complotat.

„Realizarea rearmării civice se află în centrul priorităților guvernului meu. Trebuie să ne asigurăm că autoritatea este respectată peste tot: în clasă, în familie, pe stradă. Așa cum am spus, acest respect se învață la școală. Acest respect pentru autoritate implică și familiile. Violențele din iulie anul trecut au avut un efect profund asupra țării noastre. Printre revoltători se aflau tineri, uneori foarte tineri, care păreau să fi rupt deja legăturile cu societatea noastră. Care nu-și mai respectă părinții sau pentru care violența pare a fi doar o altă modalitate de a scăpa de plictiseală.

Nu mă voi resemna niciodată cu faptul că preferăm să așteptăm înainte de a da o sentință grea, când în multe cazuri ar fi trebuit să acționăm foarte devreme. Avem nevoie de sancțiuni adecvate pentru minorii sub 16 ani. În prezent, nu este posibil să li se aplice pedepse de muncă în folosul comunității. Vă anunț că vom crea munca de tip educativ în folosul comunității, care va fi un echivalent pentru ei și se va da mai ușor decât pedepsele cu munca în folosul comunității”, a spus prim-ministrul Franței. Discursul său poate fi citit integral mai jos în articol.

„Acest lucru va face parte dintr-o revizuire a gamei de sancțiuni din școlile noastre. De la o vârstă foarte fragedă, trebuie să ne întoarcem la un principiu simplu: “dacă spargi, repari, dacă murdărești, cureți, dacă sfidezi autoritatea, înveți să o respecți””, a adăugat Attal. Oficialul a anunțat măsuri și pentru părinții tinerilor delincvenți, cu rezerva că familiile aflate în situații dificile vor fi mai întâi îndrumate și aduse în centre de consiliere. Potrivit presei franceze, Attal nu a revenit încă cu detalii despre aceste măsuri de la discursul din Parlament.

Cel mai tânăr premier la data învestirii în funcție pe care l-a avut Franța până acum a mai comentat și despre problema repetenției: „De acum înainte, decizia de a repeta un an va fi în mâinile cadrelor didactice, iar în acest an vor începe să se înființeze grupe de niveluri în școlile noastre gimnaziale. O școală cu promovare automată, în care elevii sunt trecuți de la o clasă la alta fără a se verifica dacă au nivelul necesar pentru a trece la clasa următoare, este o școală în care toată lumea stagnează și standardele scad. Ne-am angajat să avem o școală a cunoașterii și a excelenței, în care fiecare învață în ritmul propriu”.

O altă chestiune asupra căreia s-a pronunțat a fost stagiul de practică de două săptămâni care va fi introdus pentru toți elevii din penultimul an de liceu pentru a-i familiariza cu ce va însemna să lucreze după ce termină studiile: „Aș adăuga că o școală bazată pe cunoaștere este, de asemenea, o școală care le permite elevilor să își planifice viitorul. De acum înainte, toți elevii din clasa a XI-a (n. red. prin analogia seconde din Franța – penultimul an de liceu din România, clasa a XI-a) vor trebui să facă un stagiu de practică de două săptămâni. Vom continua să aducem școlile mai aproape de profesii, administrații și asociații”.

Redăm discursul integral al premierului Attal despre educație și tineri de la finalul lunii ianuarie din Parlamentul Republicii (sursa):

„Doamnă președintă, domnilor deputați,

Consolidarea serviciilor noastre publice înseamnă, de asemenea, luarea de măsuri pentru școlile noastre. Aș dori să aduc un omagiu profesorilor noștri.

Ei se dedică în fiecare zi în slujba școlii noastre, a elevilor noștri și, prin urmare, a țării noastre. Am spus de multe ori cât de mândru am fost să fiu ministrul lor, iar astăzi, în calitate de prim-ministru, nu am uitat nimic din ceea ce le datorăm. Voi fi întotdeauna alături de ei. Am spus-o pe treptele de la Matignon (n. red. Reședința premierului francez), în primele mele minute ca prim-ministru: școala este mama tuturor bătăliilor.

În ceea ce privește școlile, și aici trebuie să pornim de la fapte. Nu avem nevoie de studii internaționale pentru asta, ci doar de a-i asculta pe francezi! Ce ne spun părinții și bunicii elevilor? Că standardele au scăzut în ultimele câteva decenii. Că, deși numărul de ore de absențe ale profesorilor înlocuite s-a triplat în ultimele luni, încă nu suntem acolo (n. red. în ceea ce privește recuperarea orelor nefăcute)! Ce ne spun profesorii? Că ei cred în profesia lor, dar că le este din ce în ce mai greu de profesat! Că uneori le este teamă să predea capitole întregi din istoria sau din literatura noastră!

Ce ne spun tinerii care se gândesc să devină profesori? Că formarea inițială, așa cum este organizată în prezent, nu corespunde așteptărilor lor și că le taie din avântul vocației. Vom continua să le răspundem (n. red. cerințelor)! Pentru a ridica standardele elevilor noștri, am lansat programul “șocul cunoașterii”, care trebuie acum să fie implementat. Șocul cunoașterii înseamnă să acceptăm că nu toată lumea progresează în același ritm, că nu toată lumea are aceleași facilități sau aceleași dificultăți.

De acum înainte, decizia de a repeta un an va fi în mâinile cadrelor didactice, iar în acest an vor începe să se înființeze grupe de niveluri în școlile noastre gimnaziale. O școală cu promovare automată, în care elevii sunt trecuți de la o clasă la alta fără a se verifica dacă au nivelul necesar pentru a trece la clasa următoare, este o școală în care toată lumea stagnează și standardele scad. Ne-am angajat să avem o școală a cunoașterii și a excelenței, în care fiecare învață în ritmul propriu.

Îmbunătățirea cunoștințelor înseamnă, de asemenea, luarea de măsuri în ceea ce privește problema înlocuirilor (n. red. profesorilor care absentează din diverse motive). Vom evalua „Pactul pentru profesori” și, dacă vor fi necesare noi măsuri, le vom lua. A fi atent la nivelul elevilor înseamnă a reacționa la noile provocări care îi amenință. Ecranele reprezintă un potențial dezastru educațional și de sănătate. Am interzis deja telefoanele mobile în școlile secundare. Și, așa cum a anunțat președintele Republicii, vom lucra pentru a reglementa mai bine utilizarea ecranelor în școală și în afara școlii pentru copiii noștri.

Aș adăuga că o școală bazată pe cunoaștere este, de asemenea, o școală care le permite elevilor să își planifice viitorul. De acum înainte, toți elevii din clasa a XI-a (n. red. prin analogia seconde din Franța – penultimul an de liceu din România, clasa a XI-a) vor trebui să facă un stagiu de practică de două săptămâni. Vom continua să aducem școlile mai aproape de profesii, administrații și asociații. O școală care funcționează este o școală în care profesorii sunt mai bine pregătiți. Vom reforma formarea cadrelor didactice pentru a construi colegiile de formare a cadrelor didactice ale secolului XXI. Această reformă va fi prezentată până în luna martie.

O școală care funcționează este, de asemenea, o școală în care elevii sunt fericiți. Pentru prea mult timp, bunăstarea elevilor a rămas o problemă nebăgată în seamă. Cunoaștem rezultatul: tragediile provocate de hărțuire. Strategia noastră anti-bullying, care a spart câteva tabuuri majore, este foarte concretă: de acum înainte, cel care trebuie să părăsească școala este bătăușul, nu victima, care suferă o dublă sancțiune. Sunt mândru că am decis să facem această schimbare.

Bunăstarea la școală înseamnă, de asemenea, să le oferim elevilor cu dizabilități locul care li se cuvine. Construirea unei societăți incluzive se află în centrul priorităților guvernului meu. Acest lucru se aplică în toate domeniile, iar eu voi fi foarte atent. Îi vom sprijini pe concetățenii noștri cu dizabilități în toate circumstanțele. Le vom simplifica viața. Vom plăti costul integral al scaunelor cu rotile pentru cei care au nevoie de ele! Vom acționa peste tot – și în special la școală.

De ani de zile, statul și autoritățile locale își pasează responsabilitatea pe tema modului de acoperire a costurilor AESH (n. red. însoțirea elevilor în situație de handicap) în timpul pauzei de masă. Ca urmare, în multe locuri, nimeni nu o finanțează. Rezultatul este o dublă lovitură: elevi care nu sunt suficient de bine îngrijiți la prânz și (n. red. personal) AESH care nu pot lucra cu normă întreagă pentru a-și îmbunătăți salariul.

Trebuie să ieșim din această situație, iar eu iau o decizie clară: statul își asumă responsabilitățile și de acum înainte va finanța susținerea la prânz a copiilor cu dizabilități. Este o chestiune de solidaritate, demnitate și recunoaștere.

Reorganizarea școlilor noastre înseamnă reafirmarea valorilor noastre. Pentru că eu cred că transmiterea cunoașterii este imposibilă fără respectul față de autoritate. Fără respectul pentru valorile noastre republicane – în primul rând, laicitatea. Nu se negociază cu Republica. Trebuie să o accepți și să o respecți, în integralitatea ei, fără niciun fel de excepție! De aceea, susținem experimentul cu uniformele în școli, simbol al egalității republicane. Și, așa cum a anunțat președintele Republicii, dacă acest experiment va avea succes, vom introduce uniformele în toată Franța la începutul anului școlar 2026.

De asemenea, vreau să spun că nu pot accepta faptul că unii profesori se tem să abordeze anumite capitole din programa școlară. Cea mai mică încălcare a pactului nostru republican trebuie să fie întâmpinată cu decizii ferme și sancțiuni ferme. Acest lucru trebuie să ne determine să revizuim amploarea sancțiunilor din școlile noastre pentru a ne asigura că nimic nu este trecut cu vederea. Școlile vor fi vârful de lance al rearmării civice cerute de președintele Republicii. Așa cum s-a angajat, numărul de ore de educație civică va fi dublat la nivelul claselor de gimnaziu.

Doamnelor și domnilor,

Realizarea rearmării civice se află în centrul priorităților guvernului meu. Trebuie să ne asigurăm că autoritatea este respectată peste tot: în clasă, în familie, pe stradă.

Așa cum am spus, acest respect se învață la școală. Acest respect pentru autoritate implică și familiile. Violențele din iulie anul trecut au avut un efect profund asupra țării noastre. Printre revoltători se aflau tineri, uneori foarte tineri, care păreau să fi rupt deja legăturile cu societatea noastră. Care nu-și mai respectă părinții sau pentru care violența pare a fi doar o altă modalitate de a scăpa de plictiseală.

Nu mă voi resemna niciodată cu faptul că preferăm să așteptăm înainte de a da o sentință grea, când în multe cazuri ar fi trebuit să acționăm foarte devreme. Avem nevoie de sancțiuni adecvate pentru minorii sub 16 ani. În prezent, nu este posibil să li se aplice pedepse de muncă în folosul comunității. Vă anunț că vom crea munca de tip educativ în folosul comunității, care va fi un echivalent pentru ei și se va da mai ușor decât pedepsele cu munca în folosul comunității.

Acest lucru va face parte dintr-o revizuire a gamei de sancțiuni din școlile noastre. De la o vârstă foarte fragedă, trebuie să ne întoarcem la un principiu simplu: “dacă spargi, repari, dacă murdărești, cureți, dacă sfidezi autoritatea, înveți să o respecți”.

De asemenea, vom face părinții mai responsabili. Ca parte a proiectului de lege privind justiția juvenilă, vom sprijini introducerea muncii în folosul comunității pentru părinții tinerilor infractori care s-au sustras în mod total și voluntar de la obligațiile și responsabilitățile lor parentale. Dar voi spune următorul lucru: este exclus să dăm vina pe anumite familii. Atunci când ești o mamă singură cu mai mulți copii într-un cartier, poți fi total copleșită de evenimente și nu ești întotdeauna responsabilă de derapajele copiilor tăi. Pentru ei, dimpotrivă, această derivă este un eșec și o durere teribilă. Noi trebuie să-i ajutăm.

Nu pot accepta o situație în care, pe de o parte, avem familii copleșite de evenimente, cu copii care nu ne respectă regulile și care sunt violenți și, pe de altă parte, 50.000 de locuri de internat disponibile. Așadar, de acum încolo, atunci când un tânăr se află pe o spirală descendentă, în loc să-l lăsăm să se cufunde în delincvență, îi vom propune să îl plasăm împreună cu părinții săi într-un internat, facilitându-i accesul, inclusiv financiar. Îl vom rupe de împrejurările rele. Îi vom oferi un cadru, o educație și o șansă!

Rearmarea civică înseamnă, desigur, respectarea legii. Concetățenii noștri așteaptă de la noi să continuăm să acționăm împotriva violenței, a traficului și a furturilor. Împotriva insecurității și a criminalității cotidiene. Ei vor ordine pe străzile noastre. (…)”.

Citește și:
Cine este noua ministră a Educației din Franța, Nicole Belloubet: tehnocrată de stânga, profesor de drept public și fost ministru al Justiției, a contestat în trecut centralizarea impusă școlilor
Numărul de ore de educație civică din Franța vor fi dublate din septembrie 2024 și elevii vor avea curs de istoria artei, anunță președintele Emmanuel Macron, care vrea și introducerea teatrului în școli: Asta dă oralitate, încredere, contact cu marile texte ale literaturii
Președintele Emmanuel Macron ar vrea ca uniforma să fie introdusă în școlile din Franța, dacă se dovedește că ajută la combaterea discriminării în școli: „Ținuta unică elimină inegalitățile dintre familii și creează respect” / Franța derulează pilotări în peste 100 de școli pe tema aceasta
Cine este noul ministru al Educației din Franța. Fosta jucătoare profesionistă de tenis Amélie Oudéa-Castéra, colegă de promoție la facultate cu președintele Macron, preia un mega-portofoliu al Educației, Sportului și Jocurilor Olimpice
Noul ministru francez al Educației, criticat pentru că și-a dus copiii la școli private, generează prima criză guvernamentală din noul executiv francez
Primăria Parisului nu va mai finanța școala catolică privată în care învață copiii noii ministre a Educației din Franța, criticată că a ales sistemul particular de învățământ
Premierul desemnat al Franței este ministrul Educației, Gabriel Attal. Dacă va obține votul Parlamentului, ar fi cel mai tânăr prim-ministru din istoria Republicii
Școlile din mediile defavorizate din Franța vor fi deschise de dimineață până seara la ora 18 pentru elevi, anunță ministrul Educației Gabriel Attal / Vor avea mic-dejun inclus, activități sportive, sprijin la teme și în carieră
Exit mobile version