Președintele Consiliului Elevilor din Colegiul Național Hasdeu din Buzău a fost demis printr-o decizie a organizației județene, pentru că ar fi susținut-o pe fosta directoare a Colegiului, Virginia Tănăsescu, când aceasta a demisionat pe fondul unor presiuni de la inspectoratul școlar, conform surselor Edupedu.ro. Theodor Irimia, președintele Consiliului Județean al Elevilor din Buzău, spune pentru Edupedu.ro ba că „nu are nicio legătură” decizia de demitere a reprezentantului elevilor în Colegiul Național Hasdeu cu susținerea pentru fosta directoare, ba că “are o mică legătură, pentru că nu ne-a ascultat punctul nostru de vedere și a acționat pe cont propriu”. Amintim, la câteva zile după ce directoarea și-a dat demisia, zeci de elevi au venit la școală cu flori și au scris o petiție în care scriau: Virginia Mândruță să nu demisioneze.
- Președintele Consiliului județean al Elevilor din Buzău, cel care semnează decizia de demitere, apare pe pagina sa de Facebook, în poze alături de șefa ISJ, Dana Palcău, chiar cea acuzată de presiuni asupra conducerii Colegiului.
Președintele Consiliului Elevilor din Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, Mario Georgian Stoica, a fost destituit din funcția de reprezentant al elevilor printr-o decizie a organizației județene CJE Buzău, pentru că a susținut-o pe fosta directoare a Colegiului, Virginia Tănăsescu, atunci când a demisionat pe fondul unor presiuni de la inspectoratul școlar. Mai exact, decizia Consiliului Județean al Elevilor din Buzău menționează „motive solide și justificate: acțiuni ce au dus la degradarea imaginii Consiliului Elevilor”. Acestea sunt apoi enumerate în decizie: „Nerespectarea codului de etică, lipsa de interes arătată față de sarcinile atribuite și neîndeplinirea acestora, comportament degradant față de membrii Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” și ai Consiliului Județean al Elevilor Buzău, acțiuni ce contravin prevederilor Codului Deontologic al Elevului Reprezentant“.
Contactat de Edupedu.ro, președintele Consiliului Județean al Elevilor din Buzău, Theodor Irimia, a spus inițial că decizia de demitere nu are legătură cu acțiunea de susținere a fostei directoarei. Apoi și-a nuanțat declarația spunând că: “are o mică legătură, pentru că nu ne-a ascultat punctul nostru de vedere și a acționat pe cont propriu”. Concret, atunci când a organizat acțiunea prin care a susținut ca fosta directoare a liceului să nu își dea demisia, “s-a grăbit, a lipit afișe în liceu care nu reprezentau opinia Consiliului Județean al Elevilor din Buzău, ci a sa personală”, spune Theodor Irimia.
Redăm declarațiile președintelui Consilului Județean al Elevilor Buzău:
Theodor Irimia, președintele CJE Buzău: A fost o discuție în momentul în care cred că și dumneavoastră ați scris despre demisia doamnei Tănăsescu despre situația mai complicată de la liceu cu doamna director, în care noi l-am sfătuit pe el să respecte statutul elevului și să nu se întâmple un protest în timpul orelor, să nu deranjăm orele de curs pentru că așa scrie clar în statut. Nu s-a întâmplat lucrul acesta, din noroc, pentru că am reușit și am vorbit mai departe și am făcut elevii să înțeleagă că ok, ne putem manifesta și ceea ce s-a și întâmplat într-un fel, dacă avem o părere diferită. Ideea a fost că până la urmă elevii n-au mai făcut nimic în această direcție.
Doar că el a încercat, practic, să încalce un regulament foarte clar pentru că scrie foarte clar în timpul orelor de curs nu se poate manifesta.
Edupedu.ro: Dar acțiunea de susținere pentru doamna director a avut loc în pauză.
Theodor Irimia, președintele CJE Buzău: Deci, stați un pic, n-are legătură demiterea lui.. N-are nicio legătură. Adică are o mică legătură, pentru că și atunci la fel, el nu a ascultat părerea noastră, nu l-a interesat și punctul nostru de vedere și a acționat pe cont propriu. O problemă ce viza mai mulți elevi, nu doar pe cei de la Hasdeu.
Edupedu.ro: Era vorba de susținerea directoarei de la Hasdeu. Cum îi viza pe mai mulți elevi? În ce sens?
Irimia, președintele CJE Buzău: Da, sunt de acord, doar că fiind cel mai mare liceu din județ și apoi fiind grupul nostru țintă și reprezentându-i direct Consiliul Județean al Elevilor am dorit și noi să vedem ce se întâmplă. Am ascultat mai multe păreri și l-am sfătuit pe Mario să aștepte să vadă exact ce se întâmplă, să nu iasă cu ceva pripit și nu s-a întâmplat acest lucru. A făcut niște greșeli gramaticale într-un afiș pe care l-a lipit prin liceu fără să ceară permisiunea Consiliului de Administrație și pentru că nu cunoșteau foarte bine diferența între Consiliul Școlar și Consiliul Județean al Elevilor, toți elevii au considerat că este punctul nostru de vedere și că este ceea ce credem noi. Și nu era așa, era opinia lui personală. Nu a fost scris de noi, a fost lipit de el fără să fie votat în Consiliul de Administrație.
Edupedu.ro: Era vorba despre afișele de la susținerea directoarei de atunci?
Irimia, președintele CJE Buzău: Da, nu mai știu exact să vă dau detalii foarte bine, dar au fost exact în această direcție, deci practic nu reprezentau opinia Consiliului Județean al Elevilor din Buzău, ci doar a sa personală și nici interesele elevilor nu le reprezenta.
Edupedu.ro: Dar cum vă explicați că totuși, din imaginile care au apărut în presă, erau foarte mulți elevii care au dat și declarații de susținere și au semnat petiția pentru directoarea demisionară?
Irimia, președintele CJE Buzău: Din nou, n-are legătură cu ce s-a întâmplat atunci.
Noi nu ne-am oferit punctul de vedere, nu ne vizează pe noi, noi doar am vrut să vedem de interesele elevilor și să ne reprezentăm elevii. Ceea ce s-a întâmplat mai departe nu este de latitudinea noastră. Orice solicitare am primit, orice plângere, să zicem așa, noi am rezolvat-o.
Edupedu.ro: Dar au venit mai multe plângeri de la elevi de la Hasdeu?
Irimia, președintele CJE Buzău: Ce ni s-a spus am încercat să remediem întotdeauna, adică n-a existat problema aceasta. A fost foarte clar: demiterea lui n-are legătură cu acel eveniment, are legătură cu o serie mult mai lungă de evenimente în care dumnealui nu a încercat să aibă o relație foarte bună cu noi, a încercat să-și apere interesele proprii, nu ale elevilor și a încercat să proceseze doar după propria sa manieră, fără să consulte în prealabil un regulament și pe lângă acest lucru a aruncat cuvinte nefondate la adresa membrilor Consiliului Județean. Față de colega lui de liceu, Ilinca, secretara Consiliului care nu-i comunica absolut deloc ceea ce se întâmplă și ceea ce se petrece. Ea fiind secretar și în cadrul Consiliului Județean și în cadrul Consiliului Școlar din Hasdeu ne spunea că Mario ia decizii fără să fie consultat în prealabil, fără să se discute în cadrul lor și nu există activitate. Sunt mai multe de spus. Să nu considerați că decizia este scrisă vreo secundă ca urmare a acelei activități pentru că nu este așa. Ceea ce s-a întâmplat pe întreg anul școlar este cum s-a comportat el față și de oamenii pe care îi reprezintă și față de oamenii cu care lucrează în echipă și față de oamenii, practic, structura la care trebuia să aibă responsabilități.
Edupedu.ro: Înțeleg că i s-a imputat și faptul că nu a reușit să aducă un magazin în școală pentru ca elevii să își cumpere mâncare. Era o cerință expresă, este în responsabilitatea lui? Ați verificat dacă au fost discuții cu conducerea școlii în acest sens? Cum verificați
Irimia, președintele CJE Buzău: Păi, nu e vorba de verificat. Vă spun ce s-a întâmplat la cel mai mare Colegiu Național din Buzău. Singurele lor două activități au fost un târg de Dragobete, mi se pare, unde într-adevăr a fost foarte frumos, dar care n-a fost realizat neapărat de ei. Au fost mai mulți parteneri. Și a mai fost încă un eveniment. Aceasta a fost activitatea lor și câteva adunări generale. Problema este că pe lângă că au lipsit activitățile, problema a fost de fapt, din nou repet și insist cu acest lucru pentru că mi se pare că nu contează deloc, Mario a avut o foarte, să zicem, slabă conexiune cu persoanele și de foarte multe ori a încercat doar să-și apere propriile interese peste consiliul județean al elevilor. Noi reprezentăm interesele tuturor elevilor, vrem să facem cât mai multe activități pentru ei.
Edupedu.ro: L-ați chemat oficial într-o discuție în care i-ați spus toate aceste lucruri?
Irimia, președintele CJE Buzău: Da, da, da. A primit și mustrare scrisă din partea noastră, are o mustrare scrisă primită din partea noastră la care nici măcar nu ne-a răspuns.
Edupedu.ro: Pentru ce? De la acel protest?
Irimia, președintele CJE Buzău: Da, pentru că am vorbit cu el și am spus să nu procedeze așa. Noi am vorbit, am stabilit ceva, i-am zis: hai să vedem, să analizăm un pic situația. Hai să nu te arunci neapărat, pentru că până la urmă și tu ai un rol foarte important fiind reprezentantul Consiliului elevilor la tine în liceu. Hai să așteptăm să vedem ce se întâmplă, să vezi cum e situația. Nu te pripi să crezi ceva sau să nu crezi ceva. Pentru că trebuie mai întâi să vedem exact ce s-a întâmplat, ca să putem să decidem. Pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost doar o știre și nimeni nu prea știa nimic.
Edupedu.ro: A fost un fapt care s-a petrecut: demisia directoarei și era din câte am înțeles, o adunare de susținere a elevilor.
Irimia, președintele CJE Buzău: Nu înțeleg de unde paralela aceasta. Noi nu stăm aici să-l analizăm pe el pentru că a susținut-o pe doamna director. De exemplu, vicepreședintele Consiliului Elevilor, Luca Mănăilă, chiar are activități cu doamna fost director, reprezintă echipa lor de robotică ce pleacă în momentul de față în America, nu se pune în discuție așa ceva, să existe între noi alt interes, să spunem.
Adică nu e nicio problemă din punctul nostru de vedere cu doamna director sau situația aceea. Problema noastră este strict de ce s-a întâmplat. Referitor la cum a procedat Mario fiind președinte și cum a gestionat întreg anul școlar”.
Cine face parte din Biroul Executiv al Consiliului Județean al Elevilor Buzău, structură a CJE care a decis destituirea elevului de la Hasdeu:
“Protestul” elevilor de la B.P Hasdeu din Buzău
Amintim, directoarea Colegiul B.P. Hasdeu din Buzău și-a dat demisia din funcție la începutul lunii aprilie. Ea acuza presiuni din partea conducerii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ). Virginia Mîndruță spune că, în mai multe situații, șefa ISJ Buzău, Daniela Palcău, ar fi luat decizii fără să țină cont de hotărârile Consiliului de Administrație (CA) al colegiului buzoian sau de lege.
Zeci de elevi au venit la școală cu flori și au scris o petiție în care o roagă pe directoarea Virginia Mândruță să nu demisioneze.
Într-una dintre pauze, elevii au mers în amfiteatrul liceului pentru a-i aduce câte o floare directoarei în semn de apreciere și susținere. Din imaginile postate de Sansa News se văd zeci de elevi care urcă scările și care apoi stau și în picioare probabil din lipsă de locuri, pentru a vorbi cu fosta directoare, atunci proaspăt demisionară.
Informații de context
Edupedu.ro a scris pe 15 mai despre Corpul de Control al Ministerului Educației care a facut verificări la Colegiul Hasdeu din Buzău, la peste o lună de când directoarea și-a dat demisia pe motiv că Inspectoratul face presiuni asupra conducerii Liceului. De atunci însă rezultatele controlului nu au fost făcute publice.
Verificările vin la peste o lună și jumătate după ce directoarea Colegiului, Virginia Tănăsescu, și-a dat demisia. Ea a acuzat presiuni și ilegalități din partea conducerii Inspectoratului școlar Buzău pentru ca o profesoară de Germană să predea Limba română, deși este „incapabilă să susțină orele”. Părinții, elevii și profesorii din Colegiu au semnat memorii de susținere a directoarei, pe care le-au trimis și la Ministerul Educației, iar Inspectoratul școlar a venit în control la Colegiu pe 19 aprilie. Rezultatele verificărilor încă nu au fost comunicate deși Edupedu.ro le-a cerut.
- De asemenea, am solicitat un punct de vedere al Ministerului Educației imediat ce directoarea și-a dat demisia. Încă nu l-am primit, la data publicării acestui articol.
Directoarea Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, Virginia Mîndruță, și-a dat demisia la începutul lunii aprilie. Gestul vine pe fondul unor plângeri făcute de părinții elevilor din trei clase ale liceului, care semnalează mai multe probleme la orele susținute de o profesoară de limba română.
Directoarea spune despre aceasta că a intrat pe catedra de Limba română într-un mod „care nu este conform cu mișcarea personalului didactic” și a explicat cum a fost chemată la inspectorat pentru a îi admite o cerere de completare a normei didactice a profesoarei, cerere care fusese depusă în afara calendarului de mobilitate și, conform regulilor, respinsă de directoare. „Speram să fie ce a fost în trecut, să nu fie repetabil și s-a dovedit a nu fi așa”, spune directoarea. „Este incapabilă să susțină orele” și îi insultă pe elevi la clasă, mai precizează cadrul didactic care și-a dat demisia din funcție pentru că „am simțit că nu-mi mai pot apăra elevii”.
Edupedu.ro a încercat să o contacteze telefonic și prin mesaje pe profesoara în cauză, dar nu am primit răspuns.
Vineri, 5 aprilie, zeci de elevi au venit la școală cu flori și au scris o petiție în care o roagă pe directoarea Virginia Mândruță să nu demisioneze.
Șefa Inspectoratului școlar județean Buzău, Daniela Palcău, membră PSD, candidată la alegerile pentru Senat în 2020, a spus pentru Edupedu.ro că nu știe exact motivul demisiei directoarei Colegiului B.P. Hasdeu.
„Nu am reușit să stau de vorbă cu doamna director. Demisia doamna depus-o pe data de 3 aprilie, nu a precizat care sunt motivele. Motivul pentru care doamna și-a dat demisia, personal, nu îl cunosc. Doamna nu a venit să prezinte personal această demisie. Am găsit documentul la mapă. Urmează să am o discuție cu dumneaei luni, pentru a vedea care este motivul și bineînțeles, cu siguranță, dacă este motiv personal, o să aștept conform legii cele 45 de zile, conform codului muncii”. Până la ora 17:30, luni, 8 aprilie, șefa ISJ nu a solicitat directoarei colegiului să vină la Inspectorat pentru a sta de vorbă.
Între timp, profesoara de limba română, care ar fi fost impusă directoarei de către șefa ISJ Buzău, a depus la Inspectorat un dosar pentru a se muta din Colegiul B.P. Hasdeu, dar potrivit surselor Edupedu.ro, încă nu a fost repartizată la o altă școală. În prezent este în concediu medical.
Sute de părinți de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus pe 12 aprilie la Inspectoratul școlar un memoriu prin care o susțin pe directoarea Virginia Mîndruţă Tănăsescu: “Suntem nevoiţi să semnalăm îngrijorarea cu privire la relaţia deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, care are un impact negativ atât asupra procesului educativ din școala noastră dar și a imaginii învățământului buzoian”, scriu părinții în memoriu.
La rândul lor, și profesorii de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău au avut mesaj de susținere pentru directoarea demisionară Mîndruță și semnal de alarmă față de „atitudinea neprincipială” a Inspectoratului școlar: Nu putem și nu vrem să ne creștem elevii în cultura rușinii, a compromisului, a nonvalorii, a fricii.
Mai mulți inspectori școlari au mers în control la Colegiul Hasdeu joi, 18 aprilie, la aproape 3 săptămâni de când directoarea Virginia Tănăsescu și-a dat demisia. Inspectorul școlar adjunct spune că ISJ înțelege nemulțumirea părinților și “vrea să rezolve situația”.