Reprezentanții elevilor le cer autorităților „să nu mai tergiverseze nici măcar o zi în plus procedurile de achiziție a testelor non-invazive”

36.346 de vizualizări
Silviu Morcan / Foto: CNE
„În contextul în care majoritatea statelor europene au procedat la menținerea școlilor deschise în format fizic, dar care au și asigurat măsuri de protecție sanitară pentru elevi și profesori și care au dotat școlile cu infrastructură specifică, considerăm că este absolut necesar ca autoritățile din România – oricare ar fi ele – să nu mai tergiverseze nici măcar o zi în plus procedurile de achiziție a testelor non-invazive”, este mesajul Consiliului Național al Elevilor, transmis joi dimineață.
  • Amintim că Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC) lansează joi, 14 octombrie, licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă pentru depistarea coronavirusului, care urmează să fie folosite în unitățile de învățământ pentru testarea elevilor și angajaților din sistem. Licitația ar urma să fie finalizată în aproximativ două săptămâni, a explicat pentru Edupedu.ro președinta ONAC, Cornelia Nagy.
  • Mai amintim că Agenția Națională a Medicamentului nu are ce să omologheze în privința testelor de salivă care vor fi folosite în școli, omologarea fiind deja făcută de către Comisia Europeană, a explicat pentru Edupedu.ro președintele Agenției Naționale a Medicamentului, Robert Ancuceanu. Paradoxal, deși potrivit legii 134 nu este sarcina ANM să omologheze medicamente, doar să supravegheze piața, premierul României, Florin Cîțu, a cerut agenției – la începutul lunii – „să lase tergiversările şi prostiile şi să vină mai repede cu decizia” de omologare sau autorizare. Pe scurt, testele, medicamentele, vaccinurile folosite în gestionarea pandemiei de coronavirus sunt autorizate de la un nivel mult mai înalt, adică de Uniunea Europeană, nu de autoritățile din România.

„Stimați decidenți, numărăm dramele a zeci de familii infectate cu COVID-19! Nu așa arată normalitatea în care voi credeți că trăim, nu așa arată școli sigure pentru elevi și pentru profesori! Ignoranța autorităților este un atentat la sănătatea și la securitatea națională, transformând unitățile de învățământ în veritabile focare de infecție. Lipsă de asumare și de viziune, lipsă de consultare și incoerență în decizii, cu pasarea responsabilității de la o instituție la alta, unde elevii sunt prinși la mijloc – până când toate acestea? Care este prețul dezinteresului statului și cine îl va plăti?”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Mai jos, comunicatul CNE:

„În data de 9 octombrie 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat folosirea a 70 de milioane de teste non-invazive în unitățile de învățământ, care ar urma să fie achiziționate pentru testarea periodică a elevilor și cadrelor didactice, ca urmare a creșterii accelerate a numărului de infectări cu virusul COVID-19.

În plin val 4 al pandemiei, când procesul de testare în unitățile de învățământ este aproape inexistent, guvernanții pasează responsabilitatea de la o instituție la alta, fără a adopta măsuri concrete în teritoriu. La începutul lunii octombrie, prim-ministrul Florin Cîțu și ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, au solicitat Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România urgentarea omologării testelor non-invazive pe bază de salivă, pentru ca procedura de licitație și achiziție să fie demarată cât mai rapid. Într-un interviu acordat recent, directorul ANMDMR a explicat faptul că instituția pe care o conduce nu are atribuții în omologarea sau avizarea unor astfel de dispozitive medicale, ele fiind, în fapt, aprobate de Comisia Europeană.

Ulterior, președintele Oficiului Național de Achiziții Centralizate – aceeași instituție care nici până la acest moment nu a reușit să demareze toate procedurile necesare achiziției de device-uri pentru școala online – a precizat că licitațiile pentru testele rapide non-invazive se vor finaliza în aproximativ două săptămâni.

Consiliul Național al Elevilor consideră total inacceptabilă situația achiziției testelor non-invazive în școli și solicită ferm Guvernului României, prin Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, tratarea cu celeritate a acestei probleme și urgentarea, de către Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, a procesului de licitație a testelor pentru școli, în așa fel încât răspândirea comunitară a virusului COVID-19 în unitățile de învățământ să fie redusă. În contextul în care majoritatea statelor europene au procedat la menținerea școlilor deschise în format fizic, dar care au și asigurat măsuri de protecție sanitară pentru elevi și profesori și care au dotat școlile cu infrastructură specifică, considerăm că este absolut necesar ca autoritățile din România – oricare ar fi ele – să nu mai tergiverseze nici măcar o zi în plus procedurile de achiziție a testelor non-invazive”.

Amintim că Sorin Cîmpeanu a spus, pe 3 octombrie, că testele non invazive vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate (ONAC).

Cîmpeanu a mai declarat ulterior, pe 4 octombrie, că elevii ar urma să fie testați de două ori pe săptămână și că pentru asta este nevoie de 70 de milioane de teste până la finalul semestrului. 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat pe 9 octombrie achiziția de teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, potrivit hotărârii 83. Este vorba de cele 70 de milioane de teste care urmează să fie achiziționate prin Inspectoratul general pentru Situații de Urgență. Decizia este una procedurală, la o săptămână după ce a fost anunțată public introducerea de teste pe bază de salivă în școli, ca măsură complementară de monitorizare după eliminarea pragului de infectare de 6 la mie din procedura de decizie pentru închiderea unei unități de învățământ.

„Se aprobă stabilirea unei noi categorii de produse, stocuri de urgență medicală de strictă necesitate, constând în teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, în scopul monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ, cantitatea necesară fiind stabilită în anexă”, potrivit CNSU.

Propunerea CNSU prevede ca banii să vină de la Guvern, din fondul de rezervă bugetară: „pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării produselor să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului”.

Totodată, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ trebuie să sprijine testarea rapidă antigen non-invazivă efectuată din probă de salivă a elevilor şi preşcolarilor, personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic.


9 comments
  1. Ce comisie europeana a omologat testele astea? Tot aia care e în subordinea acelei șefe care a făcut contracte pe ascuns cu Pfizer? Sa am încredere ca testele lor sunt pe bune, când interesul lor este sa vaccineze lumea cu orice preț? chiar ascunzând și cenzurând pe toți cei ce ne spun ce fel de reacții urâte au făcut după vaccin.
    Niciodată în lume nu a fost atât de mare nebunie și mai un pic obligație sa faci un rahat de vaccin… Asta se urmărește cu orice preț, chiar cu prețul vieții, pentru ca oamenii bolnavi care nu ar avea voie sa facă vaccin nu sunt scutiți de “certificatul verde”. Mai un pic și nici pâinea nu te mai lasă să ți-o cumperi dacă nu ești vaccinat….

  2. Copiii nu înțeleg nici interesul financiar din spatele acestei mari achiziții… Nu testele sunt soluția acum când e totul critic… Ținând cont că da, doar confirma că ești bolnav… Cu ce te ajuta?… Plus că dau atâtea erori… Și de doua ori pe săptămână să tot… Trebuie sa înțeleagă lumea că e grav… Soluția la acest moment e doar on line pt o perioada care sa confere o siguranță și scădere a numărului de cazuri… Din păcate aceasta este situația… Realitatea crunta…

  3. Așa este… Dacă se vrea sa se mai facă ceva macar in ultimul ceas, singura soluție e trecerea în on line pentru o perioadă, până scade considerabil numărul infectărilor… Este inadmisibil câtă lipsa de asumare și bătaie de joc la adresa siguranței și sănătății… Nu se dorește nicio măsură pentru că nu sunt atinse scopurile… E trist cum sunt aruncați copiii în… Și deși e clar care e sursa principala, totuși se neaga… Doar masuri tipice dictatorilor in rest… Trist…

  4. Scuze, dar tara asta parca a luat-o razna. Reprezentanți ai elevilor, consilii și fel de fel de reprezentanti ai părinților, cadre didactice, medici susțin menținerea școlilor în format fizic ca vezi doamne altfel săracii copii uita sa mai învețe și ca oricum au pierdut 2 ani din învățat. Pe bune?
    1. Îmi doresc ca băiatul meu să meargă la școală, sa se întâlnească cu colegii, sa socializeze fizic.
    2. În acest moment atât spitalul cât și școala reprezinta un focar.
    3. S-a ridicat pragul de infectare de la 3 la 6 la mie “crezându-se ca n-o sa se atingă!”; și dacă s-a atins și depășit atunci neștiind la ce rata o sa se ajungă s-a scos. Simplu, nu? Scuza? Școala se închide ultima! S-a închis ceva pana acum?
    4. Aceeași scuza puerila și de 2 bani: “oricum merg la Mall”. În primul rand dacă merg acolo, nu merg toți 30 și ceva de colegi grămadă și nu stau unul lângă altul 6-7 ore. La școală sunt inghesuiti în bănci de jumate de metru și stau 6-7 ore. Se tot spune ca afara școala nu s-a închis, etc, etc. Dar afara câți elevi sunt într-o clasă, spune cineva? Ce masuri asigura statul afara?
    5. Se țin închise școlile 14 zile și pe urma la școală, dar fără testare! E normal? Dacă cu 2-3 zile înainte de a reveni la școală se îmbolnăvește vreun elev și fiind asimptomatic revine și îmbolnăvește iarăși? Vin 2 zile și iar trec online? Nu e mai mare harababura asa?
    6. Dacă tot vorbim de afara nu cumva cadrele didactice au fost obligate sa se vaccineze?
    7. Abia acum se face licitația pentru teste (care oricum sunt neconcludente, dar e vreo firma a cuiva)? După o luna de la începerea școlii?
    8. De ce le frica atât de școală on-line? De 30 de ani trebuia sa se revigoreze sistemul de învățământ din România și sa nu mai fie la fel ca înainte de 89.
    9. Și încă ceva, afara cadrele didactice (începând cu liceul) sunt evaluate la finalul anului de elevi! Nu, nu din punct de vedere al cunoștințelor privind materia, ci a-l modului de interacțiune și relaționare cu ei. Ori la noi dacă s-ar face asta cred ca 80% din cadre ar pleca acasă.
    10. Dar trăim în România!

  5. Totodată, sa asigure și dezinfectanti, măști pentru asigurarea unui mediu sănătos și protectiv pentru copii!
    Sau poate se cere prea mult, având în vedere ca nici în instituții nu exista măcar un recipient cu dezinfectant! Si se vrea Scaderea ratei de infectare! Halal masuri împotriva răspândirii acestui virus!

  6. Reprezentantii elevilor? Cine i-a ales pe ei sa reprezinte elevii? Daca ar sta cineva de vorba cu elevii, va observa va 90% din “ideile”acestor reprezentanti sunt opuse cele ale elevilor.

  7. Sa se intre online o luna, sa trecem de rata mare a infectarilor.
    Doar nu credeti ca are prioritate inaintea prevenției, a afla cu ajutorul unor teste irelevante daca esti infectat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Programul PSD pentru educaţie

Mihnea Costoiu: Consiliul Național al Rectorilor susține proiectul legii învățământului superior / Angajarea asistenților universitari fără studii de doctorat, propusă de universitățile de medicină

Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a declarat, în cadrul dezbaterilor din Parlament, că proiectul legii învățământului superior este susținut de Consiliul Național al Rectorilor. Acesta a menționat că…
Vezi articolul