Reprezentanții Centrelor de Resurse și Asistență Educațională: Nu suntem de acord cu articolele din proiectul noii legi, care prevăd desființarea prin comasare a CJRAE / Ei spun că aceasta produce probleme financiare și organizaționale

Foto: Ministerul Educației

Reprezentanții Centrelor de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) nu sunt de acord cu prevederile din noul proiect al legii educației prin care se desființează, prin comasare, aceste centre, chiar dacă sunt de acord cu măsurile propuse în proiect pentru domeniul educației incluzive, potrivit unui comunicat de presă transmis Edupedu.ro.

Ei cer păstrarea personalității juridice a CJRAE/CMBRAE și avertizează că desființarea acestor centre ar produce o serie de probleme de natură financiară, funcțională și organizațională.

Poziția lor se face auzită în condițiile în care o petiție lansată luna trecută, prin care se cere oprirea desființării CJRAE/CMBRAE, a strâns până acum aproape 13.400 de semnături

Comunicatul de presă integral:
Citește și:
Peste 13.400 de semnături s-au strâns online pentru a împiedica desființarea Centrelor de Resurse și Asistență Educațională, prevăzută de noul proiect de lege a Educației / Ministrul Educației anunță că s-a întâlnit cu 1.000 de specialiști, dar fără a detalia vreuna dintre propunerile acestora
Exit mobile version