Reprezentanții asociațiilor de părinți care sunt membri ai federațiilor părinților sau au activitate relevantă la nivel național au statut de observatori la ședințele consiliului de administrație al școlii – ROFUIP 2024

2.129 de vizualizări
Foto: © Serhii Suravikin | Dreamstime.com
Reprezentanții asociațiilor de părinți care sunt membri ai federațiilor părinților sau au activitate relevantă la nivel național pot participa cu statut de observatori la ședințele consiliului de administrație al școlii, după cum se arată în noul ROFUIP. Până acum, membrii structurilor asociative erau doar invitați la aceste ședințe.

Prin articolul 19, alineatul 1 din noul Regulament de organizare și funcționare a școlilor și liceelor, părinții din asociațiile dedicate acestora primesc dreptul de a participa la ședințele consiliilor de administrație din unitățile de învățământ în calitate de observatori.

Prevederea se aplică doar părinților care fac parte din asociații membre ale federațiilor părinților sau au activitate relevantă la nivel național.

Articolul 19, alineatul 1: „La şedinţele consiliului de administraţie participă de drept, cu statut de observator, reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar care au membri în unitatea de învăţământ şi ai asociaţiei de părinţi membre a federaţiilor părinților/reprezentanților legali cu activitate relevantă la nivel naţional”.

În regulamentul anterior, adoptat în anul 2022, se stipula doar că părinții din asociații participă la ședințele CA prin invitație. Părinții pentru care se aplica aceasta prevedere erau cei care nu făceau parte deja din CA.

Articolul 19, alineatul 2 din ROFUIP 2022: „La ședințele consiliului de administrație sunt invitați reprezentanții structurilor asociative ale părinților din unitatea de învățământ, dacă acestea nu au membri în componența organului de conducere al unității de învățământ”.

Edupedu.ro a semnalat existența unor părinți „nelegitimi” în conducerea școlilor, după ce ministrul Educației, Ligia Deca, le-a permis reprezentanțiilor primarilor și consiliilor locale să fie și reprezentanți în comitetele de părinți de la nivelul școlii în Consiliul de Administrație.

Foto: © Serhii Suravikin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Întâlnire vineri la Guvern cu sindicatele din educație pentru salariile profesorilor de la 1 ianuarie / Premierul Ciolacu: Vom avea discuții ca să acoperim cât mai mult din acești 50% până la legea salarizării. Nu sunt Harry Potter

Liderii sindicatelor din învățământ și prim-ministrul Marcel Ciolacu se vor întâlni vineri, 24 noiembrie, la Guvern, pentru a discuta despre creșterile salariale ale profesorilor de la 1 ianuarie, potrivit agendei…
Vezi articolul

Cumințenia pământului nu va putea fi văzută de Ziua Brâncuși pentru că Ministerul Culturii nu a plătit o asigurare de 2000 de euro. Avocatul proprietarilor: Este o minciună că ministerul a reluat discuțiile

Se împlinesc aproape 6 ani de când sculptura lui Constantin Brâncuși, Cumințenia pământului, a fost scoasă la vânzare, în România, scrie CulturaLaDubă.ro. Fiindcă este clasată în tezaurul național, Ministerul Culturii…
Vezi articolul