Repartizarea computerizată la liceu 2024 are loc miercuri, 24 iulie. Dosarele de înscriere se depun de joi, 25 iulie, și până marți, 30 iulie – lista documentelor

107.649 de vizualizări
Foto: Business photo created by javi_indy – www.freepik.com
Repartizarea computerizată generală a candidaților va avea loc miercuri, 24 iulie, când rezultatele acestei primei etape vor fi publicate pe admitere.edu.ro. Depunerea dosarelor de înscriere, cu alte cuvinte confirmarea repartizării la liceu, are loc începând de joi, 25 iulie, până marți, 30 iulie, în funcție de programul de lucru comunicat de fiecare liceu în parte.

Amintim că fișele cu opțiunile pentru admiterea la liceu 2024 mai pot fi completate până luni, 22 iulie, prevede calendarul dedicat. Perioada vineri, 19 iulie – luni, 22 iulie este alocată și elevilor romi și celor cu CES care renunță la locurile repartizate joi, 18 iulie, sau nu au prins loc în etapa specială, pentru a putea participa la repartizarea generală din 24 iulie.

Actele necesare pentru înscrierea la liceu 2024

Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează pe baza următoarelor acte: 

  • cererea de înscriere (se descarcă de pe site-ul liceului/se ridică de la Comisia de înscrierea a liceului);
  • cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere – copie după ambele și te prezinţi la înscriere cu documente în original);
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională, în original – clasa a VIII-a – se obține de la școala de pe care ai absolvit-o; 
  • foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale), în original – se obține de la școala de pe care ai absolvit-o;
  • fișa medicală, în original – se obține de la școala pe care ai absolvit-o sau de la medicul de familie, care conține și lista vaccinurilor administrate elevului, potrivit mai multor medici consultați de Edupedu.ro.

Elevii cu cerințe educaționale speciale, CES, depun și certificatul de orientare școlară și profesională și elevii romi depun recomandarea de apartenență la etnia romă.

Calendarul admiterii la liceu 2024 – prima etapă

24 iulie 2024 Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025 

24 iulie 2024 Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București 

25 – 30 iulie 2024 Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați 

30 iulie 2024 Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere 

31 iulie – 2 august 2024 Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

A doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, începe pe 2 august, conform ordinului de ministru

Citește și:
Înscriere la liceu 2024. Care sunt actele necesare pentru elevii declarați admiși după repartizarea în clasa a IX-a. Depunerea dosarului – între 25 și 30 iulie
Admitere liceu 2024. Completarea opțiunilor continuă până luni, 22 iulie, pentru elevii romi și cei cu CES care renunță la locurile speciale sau nu au fost repartizați / Și elevii neadmiși în învățământul dual completează opțiunile

5 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Daniel David: Profesorii care lucrează cu copii cu cerințe educaționale speciale nu au salariul mai mare, dar primesc punctaj pentru gradațiile de merit / Distincțiile și premiile pentru profesori prevăzute de legea învățământului

Salariul profesorilor care lucrează cu copii cu cerințe educaționale speciale nu este mai mare, dar le poate aduce punctaj pentru gradațiile de merit sau alte beneficii pentru activitățile din zona…
Vezi articolul

UPDATE Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați – acțiune în instanță pentru anularea ordinului prin care nu a fost confirmat în funcție / Lucian Puiu Georgescu: „cer ministrului să confirme alegerile” / Surse: Ministerul cere universității să înceapă „cu celeritate” procedurile pentru noi alegeri

Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, ales pentru un nou mandat, dar pentru care ministrul Ligia Deca a emis ordin de neconfirmare în funcție, a acționat…
Vezi articolul

OFICIAL Testele de salivă se vor face lunea și joia în toate școlile și grădinițele, dimineața, în clase, de către profesori sau personalul medical acolo unde există. Ce se întâmplă dacă un test e pozitiv

Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, potrivit procedurii adoptate de Ministerul Sănătății, precizează instituția într-un…
Vezi articolul

Olimpiada de Limba română 2024. Programa și regulamentul actualizat pentru elevii de gimnaziu au fost publicate de Ministerul Educației. Ce conținuturi au fost exceptate de la etapele pe județ și națională

Programa și regulamentul actualizat pentru Olimpiada Națională de Limba și literatura română (OLLR) 2024, clasele V-VIII, au fost publicate de Ministerul Educației. O noutate față de regulamentul pentru anul școlar…
Vezi articolul