Repartizare liceu 2020: Ce se întâmplă cu elevii cu medii de admitere egale și ce sunt opțiunile invalide

30.320 de vizualizări
repartizare liceu 2020
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Rezultatele admiterii la liceu 2020 vor fi publicate pe 10 iulie de Ministerul Educației, potrivit calendarului oficial. Înscrierea în clasa a IX-a se face fără examen, pe baza mediei de admitere, potrivit metodologiei publicate de Ministerul Educației. Media de admitere la liceu este formată din media obținută de elevi la Evaluarea Națională (80%) și media generală a claselor V-VIII (20%).

Anul acesta, o particularitate o reprezintă numărul mare de elevi cu medii de 10. La Evaluarea Națională 2020 au obținut 10 la toate examenele 892 de elevi, ceea ce reprezintă un record al ultimilor 9 ani.

Înscrierea la liceu a absolvenților de gimnaziu (cu excepția celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susțin probe de aptitudini, a celor care cer înscrierea în învăţământul special și a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi și pentru cei cu CES) se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opțiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv și în limita locurilor aprobate, prin planul de școlarizare, pentru licee, se arată în metodologia de organizare a admiterii la liceu în vigoare și anul acesta.

Repartizare liceu 2020 – Algoritmul de repartizare în licee 2020 explicat de Ministerul Educației:
  • 1. Repartizarea se face ordonând candidații în județul respectiv descrescător, după medii, încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la una din opțiunile exprimate.

Ordonarea candidaților se face descrescător după mai multe criterii: media de admitere, media de evaluare națională, media generală de absolvire a claselor V-VIII, nota obținută la proba de limbă și literatură română din cadrul evaluării naționale, nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale și nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale.

repartizare liceu 2020
Calculul mediei de admitere la liceu / Foto: admitere.edu.ro
  • 2. Când se ajunge la un candidat, se caută în lista sa de opțiuni prima opțiune la care există locuri libere.

Ordinea opțiunilor de pe fișă este semnificativă, prima fiind luată în considerare înaintea celorlalte. Exemplu: se verifică prima opțiune a candidatului curent; în cazul în care opțiunea este validă și mai există locuri la această opțiune, este considerat admis la această opțiune și se trece la următorul candidat; altfel se verifică a doua opțiune de pe fișă, explică Ministerul Educației.

O opțiune pentru un liceu este invalidă dacă:

  • codul opțiunii alese de candidat nu există
  • opțiunea aleasă necesită dată proba la limba maternă sau modernă și candidatul nu a susținut-o
  • opțiunea aleasă este cu predare în limba maternă, iar candidatul care a susținut Evaluarea Națională cu probă de limba maternă a optat pentru calculul mediei de Evaluare fară a lua în considerare nota de la proba de limba maternă
  • 3. În cazul în care candidatul nu are loc la nici una din opțiunile exprimate pe fișă, el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere și va trebui să participe la o sesiune ulterioară organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune.

Situația poate să survină dacă elevul nu a exprimat suficiente opțiuni pe fișa de înscriere și cele pe care le-a completat au fost ocupate înaintea lui de alți candidați cu medii mai mari.

Repartizare liceu 2020 – Exemple pentru explicarea algoritmului:

1. Presupunem că elevul are media 10. El este cel mai bun din judeţ, este repartizat primul, deci la prima sa opţiune. El este primul care ocupă primul loc din judeţ.

2. Presupunem că elevul are media 9 şi la prima sa opţiune s-au ocupat 14 locuri de către 14 elevi cu medii mai mari decât media lui. El va fi al 15-lea repartizat la prima sa opţiune.

3. Presupunem că elevul are media 8 şi la prima sa opţiune s-au ocupat toate locurile de către elevi cu medii mai mari decât a lui. Dacă la a doua sa opţiune mai există locuri libere, el va repartizat la a doua sa opţiune. Altfel, se verifică a treia opţiune de pe fişa sa, şi următoarele, în ordine, până la găsirea primei sale opţiuni la care mai sunt locuri libere.

De notat că nu se poate întâmpla ca „locul tău” să fie ocupat de către cineva cu medie mai mică decât a ta, pentru că tu eşti repartizat înaintea lui.

4. Presupunând că elevul A are media de admitere 8.93 şi opţiunea X pe locul 2 în fişa de opţiuni, iar elevul B are media de admitere 8.91 şi opţiunea X pe locul 1 în fişa de opţiuni, candidatul A are prioritate la repartizarea pentru opţiunea X (în cazul în care candidatul A nu a fost repartizat la opţiunea de pe primul loc), având media mai mare decât B”.

Dacă doi candidați au medii de admitere la liceu egale, atunci vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:

a) media generală obținută la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a
b) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a
c) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale
d) nota obținută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale
e) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale

Metodologia pentru Repartizare liceu 2020 prevede că, în cazul în care la un liceu, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acel liceu și au mediile de admitere egale, precum și toate mediile de mai sus egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.

Calendarul admiterii la liceu 2020-2021 – Repartizare liceu 2020

10 iulie 2020 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 – 2021

10 iulie 2020 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal de stat, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

Citește și: Rezultatele repartizării computerizate pentru admiterea la liceu 2020 se afișează astăzi

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ/municipiul București

13 – 20 iulie 2020 – Depunerea/transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

21 iulie 2020 – Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal de stat a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere

22 – 24 iulie 2020 – Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/a municipiului București a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

Calendarul complet pentru a doua etapă de admitere.

Foto: Syda Productions | Dreamstime.com


1 comment
  1. ”Situația poate să survină dacă elevul nu a exprimat suficiente opțiuni pe fișa de înscriere și cele pe care le-a completat au fost ocupate înaintea lui de alți candidați cu medii mai mari.’
    Nu poate nimeni obliga nici un elev cu media 4.7 la noi în Botoșani sa meargă la un liceu din afară municipiului sau la profesionala sau la unul/una cu plata!
    Deci ce vor face aceștia? ????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Admiterea la liceu în București în 2023. Concurența cea mai mare va fi pentru liceele de top, un elev cu 9.80 a pierdut 169 de poziții în clasament, față de un elev cu aceeași medie anul trecut. Teoretic, un elev cu 9.60 are mai multe șanse să ajungă la liceul dorit, însă sunt peste 100 de elevi cu această medie și criteriile de departajare vor fi decisive

În București, avem cel mai mare număr de elevi cu medii între 9 și 10 la Evaluarea Națională 2023 din ultimii ani, 4.519 de elevi, plus 94 de elevi cu…
Vezi articolul

Admitere liceu 2023. Testările de limbă străină și probele de aptitudini pentru liceele vocaționale încep miercuri. Numele și prenumele candidaților vor fi anonimizate, potrivit Ministerului Educației – document

Pentru admiterea la liceu 2023, testările de limbă străină și probele de aptitudini pentru liceele vocaționale încep miercuri, 17 mai, și durează până pe 19 mai, conform calendarului oficial. Numele…
Vezi articolul