Deteriorarea procesului de învăţământ afectează economia / societatea atât ca flux de creare de capital uman şi ca stoc de capital uman, a precizat Daniel Dăianu, presedintele Consiliului Fiscal, în analiza „PIB-ul în pandemie: o relevanţă informaţională diminuată?”, publicată pe pagina web a Consiliului Fiscal și preluată de Agerpres. Acesta a menționat că învăţământul „a fost puternic lovit de pandemie”.
„Chiar dacă apelul la noi aplicaţii (tele-educaţia) poate fi văzut ca un progres, învăţământul a fost puternic lovit de pandemie. Pandemia lasă urme greu de surmontat. Repararea cere revenirea la învăţământ normal ca mod de desfăşurare (ceea ce nu înseamnă să se renunţe la interacţiunea şi online), dincolo de calitatea programelor educaţionale şi relaţia între elevi şi profesori”, a susţinut economistul.
El a precizat că intrarea într-un ciclu post-pandemie ar putea avea loc la finele acestui an, începutul anului 2023, mai ales dacă ratele de vaccinare vor fi la nivel înalt şi se va atinge o imunizare cvasi-generală.
În opinia sa, telemunca a evidenţiat redundanţe pe piaţa muncii, în activitatea organizaţiilor private şi în sectorul public – fiindcă acelaşi rezultat economic se poate obţine nu arareori cu resurse mai puţine. Această observaţie poate duce la restructurări multiple, consideră Dăianu.
Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.