Reorganizarea și reformarea ARACIP, agenția care asigură calitatea în învățământ, cerută ministrului Educației de Asociația Școlilor Particulare: Conducerea agenției are mandat pe viață / După sute de milioane de lei cheltuite în 15 ani, nu există un impact semnificativ în creșterea calității educației

FOTO: ASP

“Au fost cheltuite sute de milioane de lei din bugetul de stat, din fondurile partenerilor privați, care investesc în educația din România, precum și din fondurile europene, fără un impact semnificativ în creșterea calității educației”, în cei 15 ani de funcționare ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, potrivit Asociației Școlilor Particulare. Organizația cere, printr-o scrisoare deschisă, ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, reorganizarea agenției care oferă acreditările și face evaluarea externă a unităților de învățământ din preuniversitar.

„Din păcate, după 15 ani de la apariție, A.R.A.C.I.P., instituția însărcinată cu asigurarea calității în învățământul preuniversitar, nu a reușit să câștige încrederea sistemului de învățământ”, precizează în argumentele expuse pentru cererea de reorganizare reprezentanții școlilor private.

Aceștia enumeră o serie de „greșeli” pe care „agenția care impune standardele de calitate le comite și care, în timp, au devenit o practică”, potrivit documentului citat.

  1. Rapoartele de evaluare realizate de evaluatorii externi nu sunt aduse la cunoștința instituțiilor evaluate deși legea prevede acest lucru;
  2. Nu există mecanism prin care să putem contesta rapoartele de evaluare, suntem rugați să mergem în instanță dacă sunt aspecte care le considerăm neconforme;
  3. Termenele prevăzute de lege în procesele de evaluare sunt ignorate;
  4. Comunicarea este aproape inexistentă;
  5. Adresele, petițiile, înștiințările și sesizările nu primesc răspuns;
  6. Conducerea A.R.A.C.I.P. are mandat pe viață;
  7. Nu există mecanisme de control intern în agenție, sau proces de evaluare externă;
  8. Nu există răspundere administrativă pentru nerespectarea prevederilor legale;
  9. Discriminare între tipurile de unități din sistemul de învățământ preuniversitar, în procesul de evaluare;

Statisticile reliefate de ASP arată că deși legea prevede evaluări obligatorii o dată la 5 ani, 1785 unități de învățământ de stat nu au trecut prin niciun proces de evaluare externă în perioada 2010-2020.

Redăm scrisoarea deschisă:

„Asociația Școlilor Particulare – ASP, împreună cu reprezentanții a 250 de unități particulare de învățământ, membre ale ASP, vă supunem atenției următoarele aspecte ce ar putea contribui la creșterea calității în învățământul preuniversitar, precum și îmbunătățirea proceselor de evaluare conduse de agențiile de asigurare a calității. 

Standardul european pentru agențiile de asigurare a calității în învățământ prevede ca structurile responsabile să aibă siguranța ca rezultatele procesului de evaluare externă să fie acceptate de sistemul de învățământ, de autoritățile publice centrale și locale, de către părțile interesate și de către public.

Din păcate, după 15 ani de la apariție, A.R.A.C.I.P., instituția însărcinată cu asigurarea calității în învățământul preuniversitar, nu a reușit să câștige încrederea sistemului de învățământ. Evaluările externe sunt în continuare momente în care instituțiile școlare produc sute de pagini de maculatură fără ca procesul de evaluare să conducă la o îmbunătățire reală a actului educațional.

Lipsa transparenței, a comunicării și a predictibilității a distrus încrederea sistemului de învățământ în agenția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul preuniversitar. 

Pentru a oferi un model de bune practici pentru instituțiile pe care le evaluează, Agenția Română de Asigurare a Calității trebuie să dovedească că poate, la rândul ei, să se ghideze după niște standarde de calitate, pe care să le și îndeplinească. Nu poți pretinde ceea ce nu ești capabil să oferi. În acest sens, oferim câteva exemple dintr-o listă lungă de greșeli pe care însăși agenția care impune standardele de calitate le comite și care, în timp, au devenit o practică, parte integrantă a procesului de evaluare externă:

  1. Rapoartele de evaluare realizate de evaluatorii externi nu sunt aduse la cunoștința instituțiilor evaluate deși legea prevede acest lucru;
  2. Nu există mecanism prin care să putem contesta rapoartele de evaluare, suntem rugați să mergem în instanță dacă sunt aspecte care le considerăm neconforme;
  3. Termenele prevăzute de lege în procesele de evaluare sunt ignorate;
  1. Comunicarea este aproape inexistentă;
  2. Adresele, petițiile, înștiințările și sesizările nu primesc răspuns;
  3. Conducerea A.R.A.C.I.P. are mandat pe viață;
  4. Nu există mecanisme de control intern în agenție, sau proces de evaluare externă;
  5. Nu există răspundere administrativă pentru nerespectarea prevederilor legale;
  6. Discriminare între tipurile de unități din sistemul de învățământ preuniversitar, în procesul de evaluare;

În ultimii 15 ani, de când a fost înființată Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, au fost cheltuite sute de milioane de lei din bugetul de stat, din fondurile partenerilor privați, care investesc în educația din România, precum și din fondurile europene, fără un impact semnificativ în creșterea calității educației.

Rezultatele din ultimii 10 ani arată o eficiență scăzută a procesului de evaluare externă:

1785 unități de învățământ de stat nu au trecut prin niciun proces de evaluare externă în perioada 2010-2020 deși legea prevede ca toate unitățile de învățământ să fie evaluate o dată la 5 ani.  

28,36% din totatul de 6293 de unități de învățământ cu personalitate juridică, de stat, nu au fost evaluate în perioada 2010 – 2020. 

În perioada 2010 – 2020 cele 6293 unități de învățământ de stat, cu personalitate juridică, aveau obligația legală de a se supune la cel puțin două procese de evaluare externă. 

ARACIP a realizat 4454 (35%) de evaluări externe din totalul de 12586 în perioada 2010 – 2020.

Ne dorim ca următorii 10 ani să fie marcați de o eficiență crescută a procesului de evaluare externă, cu schimbări semnificative, menite să crească calitatea învățământului. 

Având în vedere aspectele mai sus menționate, vă propunem să luați în considerare o reorganizare a Agenției Române de Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, instituție pe care, de altfel, o considerăm esențială pentru educația din România.

Vă asigurăm de întreaga noastră deschidere, disponibilitate și considerație”.

Informații de background:

Evaluarea externă a tuturor școlilor și grădinițelor din România, indiferent dacă sunt private sau de stat, este realizată de ARACIP (pentru învățământul preuniversitar), pe baza standardelor naționale de calitate și a procedurilor comune, care se aplică, nediscriminatoriu, instituțiilor publice și private de învățământ, potrivit legii. Există trei tipuri principale de evaluare externă:

Evaluarea externă este realizată de un corp specializat de evaluatori, selectați dintre cadrele didactice și directorii de școli, pregătiți printr-un program specific de formare, înscriși într-un registru special, făcut public. Pentru fiecare vizită de evaluare externă sunt formate echipe de 2-4 evaluatori, care judecă nivelul de calitate, pe baza standardelor și, după caz, a standardelor de referință și folosind dovezile oferite de unitățile de învățământ: documente, statistici, observare directă (a spațiilor școlare și a activităților de învățare), interviuri sau chestionare aplicate reprezentanților actorilor esențiali (conducerea instituției de învățământ, cadre didactice, elevi, părinți, autorități locale, angajatori etc.).

Procedura, pe scurt, este următoarea:

Rezultatele posibile ale evaluării externe sunt:

În 2020 au fost adoptate, prin hotărâri de guvern, noi standarde de calitate (standarde și standarde de referință), precum și o nouă metodologie de evaluare externă pentru învățământul preuniversitar. Noutățile introduse vizează: 

Președintele ARACIP este, de la înființarea acesteia, Șerban Iosifescu.

Exit mobile version