Remus Pricopie: SNSPA nu se va asocia cu demersul Consiliului Național al Rectorilor, privind amputarea atribuțiilor Ministerului Educației în definirea politicilor publice în domeniul educației

Remus Pricopie / Foto: Facebook.com

Școala Națională de Studii Politice și Administrative anunță că nu va organiza referendumul propus de Consiliul Național al Rectorilor, cu privire la procesul de acordare a titlurilor de doctor și a atestatelor de abilitare. “SNSPA nu se va asocia cu demersul Consiliului Național al Rectorilor, privind amputarea atribuțiilor MEC în definirea politicilor publice în domeniul educației”, declară rectorul Remus Pricopie, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Rectorul SNSPA acuză presiuni din partea președintelui CNR, Sorin Cîmpeanu, asupra ministrului Educației, Monica Anisie, după ce Ministerul Educației a finalizat selecția membrilor CNATDCU pentru mandatul 2020-2024. 

Reacția SNSPA vine după ce Consiliul Național al Rectorilor condus de liberalul Sorin Cîmpeanu a anunțat oficial că le propune universităților să organizeze două referendumuri, prin care să stabilească dacă elimină Ministerul din procesul de acordare a diplomelor de doctor și din abilitări.

Comunicatul integral al SNSPA:

“Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus PRICOPIE: “SNSPA nu se va asocia cu demersul Consiliului Național al Rectorilor, privind amputarea atribuțiilor MEC în definirea politicilor publice în domeniul educației”

După consultarea Consiliului de Administrație al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, face următoarele precizări în legătură cu propunerea Consiliului National al Rectorilor (CNR) privind reorganizarea CNATDCU:

  1. Nu putem să nu observăm că poziția conducerii Consiliului National al Rectorilor (CNR) s-a schimbat în ultimele săptămâni, după ce Ministerul Educației și Cercetării a finalizat selecția membrilor CNATDCU pentru mandatul 2020-2024. Dacă inițial era apreciat rolul CNATDCU în asigurarea standardelor de calitate academică, acum același organism consultativ a devenit „o piedică” în calea autonomiei universitare;

 

  1. Inițiativa CNR, susținută în fapt de Președintele CNR, rectorul și – simultan – politicianul Sorin Cîmpeanu, de a organiza „dezbateri democratice” privind rolul și funcția CNATDCU în arhitectura academică românească și exprimarea opiniei (prin vot) a membrilor comunităților academice, poate fi interpretată ca o formă de presiune a CNR asupra MEC, respectiv a ministrului Educației, Monica Anisie, care a derulat un proces transparent și perfect legal pentru selecția cadrelor didactice și de cercetare, membre CNATDCU.

 

  1. Rolul președintelui CNR, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, este acela de a armoniza relația dintre universități și mediul politic, social și economic, nu de a crea presiuni și constrângeri sau conflicte, care pot oricând escalada, între factorii de decizie din sistemul de învățământ superior. Din păcate, și în acest ultim demers CNR, sesizăm mai mult interese sau orgolii personale, decât preocuparea pentru binele comunității academice;

 

  1. Având în vedere cele prezentate mai sus și în lipsa unei argumentări corespunzătoare, avansată în spațiul public, SNSPA nu se va asocia cu recenta propunere a conducerii CNR, respectiv aceea de a declanșa un mecanism amplu, la nivelul universităților, care are ca scop declarant amputarea atribuțiilor MEC în definirea politicilor publice în domeniul calității educației.”
Citește și:

 

Exit mobile version