Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Mandatul lui Sorin Cîmpeanu ca președinte al Consiliului Rectorilor a expirat în luna mai. Nu-i cer demisia, pentru că nu mai deține această funcție

1.293 de vizualizări
Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea
Atac dur al rectorului SNSPA, Remus Pricopie, la adresa lui Sorin Cîmpeanu, despre care susține că ocupă în afara mandatului funcția de președinte al Consiliului Național al Rectorilor. “Mandatul domniei sale de Preşedinte CNR a expirat în luna mai 2020”, acuză Pricopie. “Prin urmare, pentru prima dată în istoria CNR, acest for de dialog pe învățământ superior – ‘vocea universităților românești’ – se situează în afara legii și a propriilor norme de funcționare, atât pe problema neimplicării în politică, cât și pe subiectul reprezentării legale”, spune rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

“Nu-i cer demisia ‘Președintelui CNR’ pentru că nu are cum să-și dea demisia dintr-o funcție pe care o deține ilegal sau, mai exact, nu o mai deține”, spune Remus Pricopie, pe pagina sa de Facebook.

Postarea integrală a rectorului SNSPA, Remus Pricopie:

“De ce este sacrificat CNR?

Ocupat cu politica, rectorul Sorin Cîmpeanu a uitat să ne spună că, indiferent cât ar încerca să se ascundă după chichițe procedurale, mandatul domniei sale de Preşedinte #CNR a expirat în luna mai 2020.

Prin urmare, pentru prima dată în istoria CNR, acest for de dialog pe învățământ superior – „vocea universităților românești” – se situează în afara legii și a propriilor norme de funcționare, atât pe problema neimplicării în politică, cât și pe subiectul reprezentării legale.

Este păcat că legea a devenit opțională, iar multe instituții ale statului, inclusiv Guvernul, tolerează acest comportament.

Cum nu toate universitățile acceptă această impostură, la un moment dat, subiectul se va clarifica (probabil în instanță, dacă nu se va recunoaște realitatea), dar până atunci asistăm la distrugerea unor instituții, pentru interese mici, personale și de partid. Oare de ce?

Nu-i cer demisia „Președintelui CNR” pentru că nu are cum să-și dea demisia dintr-o funcție pe care o deține ilegal sau, mai exact, NU o mai deține.

Sunt însă optimist că legea și bunul simț vor învinge.

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Citește și:
Remus Pricopie: SNSPA nu se va asocia cu demersul Consiliului Național al Rectorilor, privind amputarea atribuțiilor Ministerului Educației în definirea politicilor publice în domeniul educației
Conflictul Pricopie-Cîmpeanu, ziua 2. SNSPA: Profesorul Sorin Cîmpeanu decidea în 2018, în numele Consiliului Rectorilor, să sprijine o poziție politică a PSD condus de Dragnea
Reacția lui Cîmpeanu, la acuzațiile de conflict de interese pentru deținerea pozițiilor rector și parlamentar lansate de SNSPA, condusă de Pricopie: Unii își pierd echilibrul
Acuzații lansate de Pricopie împotriva lui Cîmpeanu, la 4 ani după ce liderul rectorilor a devenit și parlamentar: SNSPA ia în discuție întreruperea colaborării cu Consiliul Național al Rectorilor. Este inacceptabil ca președintele CNR să fie și parlamentar PNL
Veșnicia rectorilor contribuie la transformarea universităților în zone gri ale comisioanelor politice – acuză mai multe grupuri civice, care exemplifică puterea politică și academică numindu-i pe Tudorel Toader, Ecaterina Andronescu, Remus Pricopie sau Sorin Cîmpeanu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern: Îi cer ministrului Educației, doamna Ligia Deca, să vină săptămâna viitoare cu propuneri de completare și modificare a legislației, în dialog cu Consiliul Național al Rectorilor. Legea să protejeze în mod real victimele, iar agresorii să fie dați rapid pe mâna justiției

Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței de Guvern de astăzi, 1 august 2024, că „începem cu o temă aflată în prim-planul vieții publice în ultimele zile: cazurile punctuale…
Vezi articolul

Amnistierea plagiatorilor – Reacție dură a studenților: Facem apel la responsabilitate către Ministerul Educației. Să nu disimuleze lupta împotriva imposturii

Amnistierea plagiatorilor vechi, propusă chiar de forul care analizează acuzațiile de plagiat în doctorate, generează reacția dură a studenților. “Facem apel la responsabilitate către Ministerul Educației Naționale, solicitându-le continuarea luptei…
Vezi articolul

Universitățile trebuie să se ridice în apărarea democrației – apelul The Guild, organizație ce reunește mari universități europene de cercetare avansată / UBB, instituție membră, oferă sprijin academic și material în contextul războiului din Ucraina

The Guild, organizație ce reunește peste 20 de mari universități europene cu o componentă puternică de cercetare, printre care și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a lansat un apel la adresa…
Vezi articolul

Daniel Metz, fostul CEO al NTT DATA România, a fost numit prorector la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia: Profesorii vor merge în stagii în firme cel puțin o săptămână pe an. Dacă predau marketing, trebuie să știu ce se întâmplă în marketingul real

Daniel Metz, fostul CEO al companiei NTT DATA Romania, a fost numit prorector al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, alături de profesorii Lucian Viorel Marina și Ioan Lucian…
Vezi articolul