Remus Pricopie o susține pe Monica Anisie: Este doar dorința unora de a scăpa de un ministru care spune NU solicitărilor venite pe canale neoficiale?

2.256 de vizualizări
Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a publicat un mesaj de susținere a Monicăi Anisie, după ce în presă au apărut zvonuri privind o remaniere a acesteia de la Ministerul Educației. “Nu există ministru al educației, în România sau oriunde în lume, care să nu facă greşeli”, spune Pricopie, care avertizează că “trebuie căutat adevăratul motiv” al încercării de schimbare a lui Anisie.

“Este în interesul educației sau este doar dorința unora de a scăpa de un ministru care spune NU solicitărilor venite pe canale neoficiale? Anumiți foşti şi/ sau actuali demnitari trebuie să înțeleagă că resursele publice ale educației, atâtea câte sunt, trebuie alocate transparent către şcoală şi universități şi nu pe canale dosite, în interesul unui grup nelegitim, care încearcă de câțiva ani să monopolizeze deciziile din sectorul educației, la nivel guvernamental şi parlamentar, indiferent cine a fost (oficial) la guvernare”, scrie Pricopie, pe pagina sa de Facebook.

Reacția lui Remus Pricopie vine în aceeași săptămână în care a transmis două mesaje extrem de dure către președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu. SNSPA a anunțat oficial pe 21 mai că ia în discuție să întrerupă colaborarea cu Consiliul Național al Rectorilor, “până când nu vor fi adoptate măsuri de depolitizare a acestei instituții”. SNSPA a susținut atunci că “este absolut inacceptabil” ca actualul președinte al CNR, Sorin Cîmpeanu, “să reprezinte universitățile în dialogul social cu autoritățile guvernamentale / parlamentare și, simultan, să fie parlamentar PNL și Președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, deci să legifereze”.

Cîmpeanu a schimbat 3 partide, până astăzi, fiind din 2016 pe rând membru ALDE – poziție din care a fost ales deputat, membru al partidului Pro Romania condus de Victor Ponta și, din ianuarie 2020, membru în Biroul Executiv al PNL.

În februarie 2020, Remus Pricopie a fost propunerea PSD și Pro România pentru postul de premier. Amintim că Sorin Cîmpeanu i-a urmat lui Remus Pricopie la conducerea Ministerului Educației, ambii fiind miniștri în guvernele Ponta.

Remus Pricopie nu a intrat în niciun partid.

Poziția integrală a lui Remus Pricopie, de susținere a Monicăi Anisie:

Nimic nou: ministrul educației, pe lista posibililor sacrificați pentru ‘împrospătarea imaginii guvernului’.

Nu există ministru al educației, în România sau oriunde în lume, care să nu facă greşeli. Dar acest lucru nu înseamnă că trebuie schimbat la fiecare şapte luni, aşa cum se întâmplă la noi, cel puțin din 2015 şi până azi.

În plus, cred că trebuie căutat adevăratul motiv al schimbării: este în interesul educației sau este doar dorința unora de a scăpa de un ministru care spune NU solicitărilor venite pe canale neoficiale? Anumiți foşti şi/ sau actuali demnitari trebuie să înțeleagă că resursele publice ale educației, atâtea câte sunt, trebuie alocate transparent către şcoală şi universități şi nu pe canale dosite, în interesul unui grup nelegitim, care încearcă de câțiva ani să monopolizeze deciziile din sectorul educației, la nivel guvernamental şi parlamentar, indiferent cine a fost (oficial) la guvernare.

Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea
Citește și:

 

 


6 comments
  1. Când vorbește doamna ministru Anisie de interese, se gândește la domnul J. Badea, șeful său de cabinet sau la oamenii speciali din spatele domniei sale?

    Sau poate se referă doamna Anisie la firma Simavi (puiul moștenitor al Siveco)? Ori poate se gândește la EduApps SRL? 🤩

  2. Sa-i fereasca Dummezeu sa o schimbe si Anisie, ca toate cadrele didactice vor face Greva si o vor sustine! Si sa mai asteptw PNL voturile noastre ! Este cel mai bun ministru !!!

  3. Nelegitimi? suntem noi parintii copiilor, 2 aproape 3 luni, nu a comunicat cu noi, ce nevoie avem noi de un astfel de ministru, tocmai cand probleme din invatamant sunt atat de grave?

  4. Revin cu o completare: daca a ajuns sa o susțina rectorul PSD al SNSPA atunci PNL are o problema cu ministrul educației. Când te lauda dușmanul gândește- te ce ai făcut greșit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar Parlamentul poate să creeze legislația primară pentru introducerea certificatului verde în Universități, cerută de rectori – ministrul Cîmpeanu / Rata vaccinării este și în rândul studenților sub media europeană

Doar Parlamentul poate să stabilească legislația primară necesară pentru ca certificatul verde digital să fie folosit pentru accesul în spațiile universitare, așa cum cere Consiliul Național al Rectorilor (CNR), a…
Vezi articolul

SURSE Proiectul Legii Deca, măsuri de contrareformă în educație: Noi funcții de conducere a universităților ar urma să poată fi create de senate, pe “modelul Marga”, pentru “parcarea” rectorilor care vor să-și mențină influența fără să se mai expună unui nou mandat

Senatele universităților din România ar urma să poată înființa noi funcții de conducere a instituțiilor de învățământ superior, pe lângă funcțiile de rector, prorector, director administrativ, decan, prodecan, director de…
Vezi articolul

Propunerile ca rectorii și senatul universitar să aibă mandate de doar 4 ani și incompatibilitatea dintre liderii universitari și politicieni – amendamente respinse în Comisia de învățământ la dezbaterile pe legea învățământului

Comisia de învățământ din Camera Deputaților a respins, joi, o serie de amendamente depuse la proiectul Legii învățământului superior de către USR sau de parlamentari neafiliați, amendamente ce urmăreau limitarea…
Vezi articolul