“Mă mir că „reclamantul” sau Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) al Ministerului Educației nu sesizează şi alte elemente privind legalitatea și dimensiunea etică a situațiilor de conflict de interese în care se află rectorii-politicieni, care dețin și mandate de parlamentari”, comentează joi, pe Facebook, rectorul SNSPA, Remus Pricopie. El intervine, astfel, în chestiunea anchetei declanșate în legătură cu acuzațiile că rectorul Universității A.I. Cuza din Iași, Tudorel Toader, a acordat două interviuri din biroul de rector, atunci când, ministru al Justiției fiind, se auto-suspendase din această funcție.
Remus Pricopie, care s-a exprimat în mod repetat, în trecut, împotriva posibilității ca rectorii să fie și parlamentari – cum este între altele cazul actualului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu – comentează, în mesajul publicat joi:
“Evident, dacă CEMU s-ar (auto)sesiza (şi) pe această speță a rectorilor-politicieni, ar trebui să-și ancheteze, în primul rând, propriul „șef”, ceea ce chiar ar fi o dovadă a faptului că legea și principiile democratice sunt respectate și nu abuzate în funcție de context și persoane.
Până atunci, urmărim cum pentru o persoană, considerată azi de unii „indezirabilă”, se studiază „cu lupa” standardele etice, în timp ce pentru cei care încalcă „de la o poştă” standardele etice și legale în vigoare se practică … tăcerea.
PS: Prin această postare nu apăr o persoană, ci apăr un principiu democratic: legea este una şi se aplică egal pentru toți.”
Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași a fost obligată de Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) să înceapă procedura de anchetare disciplinară a lui Tudorel Toader, rectorul universității ieșene, potrivit unui comunicat al ONG-ului Reset Iași, citat de G4Media.ro. Potrivit sursei menționate, Comisia de Etică va verifica dacă Tudorel Toader a săvârșit o abatere disciplinară când, ca ministru al Justiției, a acordat două interviuri din biroul de rector al Universității, deși se auto-suspendase din funcția de rector.