Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, îi întreabă pe rectorii-parlamentari ce au făcut, în Parlament, înainte ca Senatul să adopte interzicerea informațiilor despre identitatea de gen în școli și universități. “De ce a tăcut Președintele CNR, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, care este în același timp și Președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, unde a fost inițiată această propunere legislativă? De ce nu a ieșit public să tragă un semnal de alarmă și să apere autonomia universitară și libertatea academică?”, spune Pricopie.
Reacția vine după ce Senatul a adoptat un amendament la Legea Educației care interzice informațiile depre identitatea de gen în școli și universități.
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, despre activitatea rectorilor-parlamentari în contextul apariției legii care interzice în școli și universități informațiile despre identitatea de gen:
“Despre politizarea educației – întrebări elementare (4)
Cu toții am văzut ieri reacția Consiliului Național al Rectorilor (CNR) privind adoptarea amendamentului la Legea Educației care interzice informațiile despre identitatea de gen în școli și universități.
Nu pot să nu mă întreb ce au făcut cei patru rectori parlamentari, înainte de adoptarea acestei modificări?
De ce a tăcut Președintele CNR, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, care este în același timp și Președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, unde a fost inițiată această propunere legislativă? De ce nu a ieșit public să tragă un semnal de alarmă și să apere autonomia universitară și libertatea academică?
Când a avut pe masă acest proiect de lege, dl. Sorin Cîmpeanu, în calitate de Președinte al Comisiei de educație din Parlament, a cerut părerea partenerului de dialog social specializat, respectiv CNR? Dacă răspunsul este „Da”, ce i-a răspuns CNR-ul, prin vocea domnului prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu?
Am ridicat aceste întrebări pentru a sublinia două lucruri:
1. existența clară a unei incompatibilități (atunci când pe același circuit juridico-administrativ o persoană joacă simultan mai multe roluri);
2. cumulul de putere – care, în cazul de față, este chiar exces de putere –, mai devreme sau mai târziu, conduce la defecțiuni grave ale sistemului (un exemplu concret este chiar legea adoptată luni de Senatul României, prin care sunt introduse interdicții în spațiul academic, fără să existe o argumentație rațională în acest sens).
Mai multe minți (adică mai multă democrație) ar fi judecat altfel și ar fi evitat situația jenantă din Parlament.”
Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea
Citește și:
-
Orice referire la identitatea de gen a fost interzisă în școli și universități de Senat, cameră decizională. Inițiatorul amendamentului: un senator PMP teolog școlit în SUA
-
Universitatea din București acuză Parlamentul de subminarea autonomiei universitare. Interzicerea informațiilor depre identitate de gen în învățământ încalcă libertatea de gândire și de conștiință și libertatea opiniilor
-
Universitatea Babeș-Bolyai critică interdicția privind informațiile depre identitate de gen în instituțiile de învățământ: ”o teorie academică poate deveni interzisă prin lege!”
-
Universitatea de Vest din Timișoara: Interzicerea informațiilor privind identitatea de gen în învățământ contravine principiilor de funcționare ale statului democratic și ale mediului academic