Relația dintre activitățile oamenilor în rețelele sociale și nivelul de satisfacție – studiată de cercetători ai Universității Babeș-Bolyai

359 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Un studiu al unui grup de cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai prezintă legături între diverse activități ale utilizatorilor în rețelele sociale și nivelul de satisfacție. Articolul “Comportamentul utilizatorilor în cadrul rețelelor sociale: relațiile dintre activitățile sociale, importanță și satisfacție” a fost publicat în revista științifică Symmetry, potrivit unui comunicat UBB.

Analiza a plecat, potrivit comunicatului menționat, de la premisa că rețelele sociale “contribuie la modelarea convingerilor indivizilor și la construirea identității de sine”. Obiectivul principal al studiului a fost investigarea relațiilor dintre activitățile online ale utilizatorilor (spre exemplu vizualizarea a ceea ce au postat prietenii, postarea de conţinut, comentarea fotografiilor sau postărilor altor utilizatori, primirea noutăților/actualizărilor de la diferite pagini favorite şi conversații pe chat cu diferite persoane), intensitatea utilizării (numărul de prieteni sau ore petrecute pe site-urile de socializare) anumitor rețele sociale specifice (ex.: Facebook, Instagram, Twitter, LinkedIn sau YouTube), respectiv importanța și nivelul de satisfacție.

Constatări ale studiului:

  • Activitățile cele mai populare și consumatoare de timp, pe care utilizatorii le desfășoară în cadrul site-urilor de socializare, sunt conversaţiile cu ceilalți utilizatori și recepţionarea reacţiilor şi alertelor la conţinutul postat/invitaţii sau pagini de interes, fără a exista diferențe semnificative între femei și bărbați. 
  • Pe măsură ce utilizatorii petrec mai mult timp uitându-se la postările prietenilor lor, cu atât petrec mai mult timp postând lucruri și adăugând comentarii la postările publicate de alte persoane. Pe de altă parte, pe măsură ce utilizatorii petrec mai mult timp primind actualizări și noutăți de la paginile favorite, cu atât petrec mai mult timp vorbind cu ceilalți. 
  • E validată ipoteza că activitățile sociale cresc nivelul de satisfacție și, prin urmare, că există o legătură directă între numărul de postări și comentarii și nivelul de satisfacție. De asemenea, conform cercetării, activitățile publice pe rețelele sociale afectează pozitiv satisfacția resimțită în cadrul rețelelor sociale, în timp ce activitățile private au o relație directă negativă în raport cu importanța rețelelor sociale. 
  • Paradoxal, în urma analizei corelației dintre importanță și satisfacție, s-a dovedit că există o legătură inversă și semnificativă între acestea două. Prin urmare, dacă importanța site-urilor de socializare crește, satisfacția scade. Cu alte cuvinte, cu cât este mai mare importanța, cu atât este mai mare nivelul de nemulțumire experimentat de utilizatori.

Photo 187876520 © Mykola PokhodzhayDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Cercetatorii neobositi ai U.B.B. (universitatea prezenta non-stop in presa epocii “de dreapta”) vor intra in legenda, exact ca celebrele stiri de tip “Savantii britanici au descoperit ca…”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România suspendă din 1 iunie participarea la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare din Rusia / Cotizația României la institutul de lângă Moscova, de 4 milioane de dolari pe 2022, nu va fi achitată “atât timp cât situația din Ucraina se menține”

România își suspendă din 1 iunie a.c. participarea la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare (IUCN) din Dubna, Rusia, în urma agresiunii ruse în Ucraina, iar declarația de suspendare va fi…
Vezi articolul

Puțină lumină în domeniul esențial al cercetării Covid-19, care începe să fie lovit de scandaluri: o “piață” cu sute de noi studii pe zi, în care China păstrează încă partea leului la referințe

Cum arată piața globală a cercetării legate de noul coronavirus, de s-a ajuns ca studii-cheie să fie retrase din jurnale specializate, cum e cazul studiului despre riscurile hidroxiclorochinei, publicat în…
Vezi articolul

Cercetătorii Ad Astra acuză Agenția Spațială Română de lipsă de transparență și cere informații privind participarea la programele europene de lansatoare, observarea pământului, tehnologie și securitate

Asociația Ad Astra a cercetătorilor acuză Agenția Spațială Română (ROSA) de lipsă de transparență, în contextul în care Guvernul se pregătește să plătească restanțele istorice cumulate de Româna la Agenția…
Vezi articolul