Reînscriere grădiniță 2024. Părinții pot depune cererile de luni, 20 mai, până vineri, pentru copiii care merg deja la grădiniță sau creșă – Model de cerere

Foto: Facebook.com

Părinții pot depune începând de luni, 20 mai, cererile pentru reînscrierile copiilor la grădiniță sau creșă [editare ulterioară], potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.

Termenul de depunere a cererilor este vineri, 24 mai, iar părinții primesc documentul de completat de la grădiniță, de regulă.

Mai exact, prin completarea cererii, părinții își exprimă opțiunea ca fiul/fiica să frecventeze în continuare grădinița sau creșa, fiind deja înscriși, de exemplu la grupa mică sau mijlocie. De anul școlar trecut, grupa mijlocie este obligatorie la grădiniță.

Conform modelului de cerere obținut de Edupedu.ro de la școli, care poate fi descărcat mai jos din articol, este nevoie de câteva documente la reînscriere, precum certificatul de naștere al copilului, în copie, cărțile de identitate ale părinților în copie și documente medicale sau copii de la hotărâri judecătorești după caz.

Grădinițele care au arondate și creșe îi pot primi în limita locurilor disponibile, în grupa mică, pe copiii de la creșă – grupa mare:

„Pentru unitățile de învățământ care au și grupe de nivel antepreșcolar, în baza continuității, copiii de 3 ani din grupa mare de la creșă pot fi reînscriși în grupa mică de la grădiniță, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă și în ordinea descrescătoare a vârstei, dacă părinții solicită acest lucru”, conform aceluiași document.

„În situația în care, prin aplicarea criteriului vârstei, numărul cererilor depășește numărul locurilor disponibile, departajarea se face prin aplicarea criteriilor generale, respectiv specifice de departajare, menționate la art. 6 din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 4.018/2024”, mai continuă în metodologie.

FOTO DOCUMENT Model de cerere pentru reînscrierea la grădiniță în anul școlar 2024-2025:

Citește și:
OFICIAL Înscrierile la creșă și grădiniță 2024 încep mai devreme decât anul trecut. Părinții pot depune cerere între 27 mai și 14 iunie
Exit mobile version