Regulile privind distanțarea în școli vor fi rescrise: Sorin Cîmpeanu anunță un ordin comun al Ministerelor Educației și Sănătății, cu toate detaliile, pe 2-3 februarie / Profesorii vor începe să fie vaccinați cu prioritate înainte de începerea școlilor

31.001 de vizualizări
Reguli pentru distanțarea în școli
Ministrul Sorin Cimpeanu la webinarul Ministerului Educatiei / Sursa: Captura Facebook
“Regulile de distanțare vor fi stabilite printr-un ordin comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației, ordin care va fi promovat de îndată ce va fi luată decizia de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în urma analizei din data de 2 februarie”, a anunțat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a spus totodată, în cadrul unui webinar în care experți au răspuns întrebărilor profesorilor cu privire la vaccinare, că personalul din învățământ care dorește să se vaccineze, în special cel care lucrează direct cu preșcolarii, elevii și studenții, va fi programat să se vaccineze cu prioritate înainte de începerea școlii, adică înainte de 8 februarie.

Ministrul a arătat că, pentru condițiile de reluare a școlii, se va ține cont de faptul că învățământul hibrid nu este o soluție viabilă și nu mai este luat în calcul. Și a spus că “este evident pentru toată lumea că nu va putea fi respectată o distanțare foarte mare. Să vedem împreună cu Ministerul Sănătății și cu INSP care sunt măsurile acceptabile pentru asigurarea protecției sanitare în școli pentru elevi și profesori.”

Reguli pentru distanțarea în școli. Principalele declarații ale lui Sorin Cîmpeanu:

  • Răspunsurile [din cadrul webinarului] sunt în egală măsură cu caracter de noutate, de interes, sunt convins că pentru fiecare dintre noi. Pentru mine sigur sunt, chiar dacă, având încredere în cercetarea științifică la modul general, m-am vaccinat deja, deci am luat deja această decizie. Această decizie a fost luată de către un număr de 168.000 de persoane din sistemul național de învățământ, pentru că acesta este numărul celor care au răspuns da, dorim să ne vaccinăm în prima etapă. Toți ceilalți, până la 355.000, să știți că nu sunt persoane care au respins vaccinarea. (…)
  • Aș vrea să vă spun că am încercat să facem o prioritizare la nivelul celor care și-au declarat disponibilitatea pentru vaccinare. Din cei 168.000 de angajați în prima etapă 126.000 sunt persoanele pe care le-am identificat ca lucrând la interfața directă, nemijlocită cu elevii și studenții. Sunt, de exemplu, și situații – este vorba de grădinițe, de școli speciale și alte astfel de situații – pentru care am considerat că tot personalul interacționează direct cu elevii (…)
  • În deplină înțelegere cu Ministerul Sănătății și coordonatorul campaniei de vaccinare, sunt absolut convins, și am responsabilitatea convingerii mele, că înainte de data planificată acum pentru deschiderea școlilor în format fizic corespunzător, conform scenariilor anunțate, sub rezerva analizei evoluției epidemiologice care va fi făcută pe data de 2 februarie, deci înaintea datei de 8 februarie planificată pentru deschiderea școlii în situațiile menționate, va începe o vaccinare prioritizată, conform cu prioritatea pe care toată societatea românească spune că o acordă școlii românești. Am deplină încredere că cei care sunt în măsură să organizeze campania de vaccinare vor identifica soluția prin care personalul din învățământ, îndeosebi cel care lucrează nemijlocit cu elevii și studenții, va fi vaccinat prioritar. Modalitatea tehnică în care acest lucru se va face, fără a afecta niciuna dintre programările deja făcute până acum, sunt convins că va fi identificată și procesul de vaccinare va începe înainte de data de 8 februarie. De vaccinare a celor care vor decide să se vaccineze.
  • Reguli pentru distanțarea în școli. Acestea vor fi stabilite printr-un ordin comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației, ordin care va fi promovat de îndată ce va fi luată decizia de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în urma analizei din data de 2 februarie. Deci încercăm să promovăm acest ordin împreună cu Ministerul Sănătății cât mai repede cu putință, dacă se poate chiar imediat după decizie, în data de 2 februarie, pentru ca școlile să fie pregătite pentru respectarea acestor măsuri. Școlile din România au fost deja anunțate, s-a cerut raportare cu frecvență săptămânală, în fiecare zi de vineri, cu privire la stocurile de materiale sanitare, de produse de igienă, de măști și toate celelalte elemente care asigură respectarea regulilor. Este vorba de o decizie care privește calendarul și modul de derulare a învățământului pe parcursul celui de-al doilea semestru, nu a fost vorba de o reducere a altor exigențe.
  • Renunțăm la învățământul hibrid, pentru că învățământul hibrid s-a dovedit a fi ineficient, mai exact și pe înțelesul fiecăruia dintre noi atunci când un profesor este pus să predea în același timp și fizic, și online încercând să facă două lucruri deodată, care nu sunt deloc asemănătoare (…) riscul de a nu-ți ieși niciunul bine este maxim. Acesta este motivul pentru care s-a renunțat la învățământul hibrid. Elevii școlilor care vor fi deschise în format fizic vor veni cu toțIi în clasă – sigur, acolo unde sunt clase terminale, clasa a VIII-a, beneficiezi de faptul că nu sunt prezenți în școală elevii de clasa a V-a, a VI-a și a VII-a. Clasa a XII-a: nu sunt prezenți cei de a IX-a, a X-a și a XI-a. Însă sunt școli, în zone unde rata de infectare este de sub 1 la 1000 de locuitori, care se vor redeschide în totalitate. În aceste școli va fi foarte greu să respectăm toate măsurile.
  • Reguli pentru distanțarea în școli – Am discutat cu omologii din Franța. Au luat și ei decizia, așa cum am luat și noi decizia ieri, de a micșora numărul elevilor din clasă de la 28 la 24 pentru învățământul profesional, inclusiv dual, filieră tehnologică, profil vocațional, arte, profil teologic, profil sportiv și de la 28 la 26 pentru învățământul teoretic. Și în Franța au luat măsura reducerii numărului de elevi în clasă. Unul din motive este acela al asigurării unei mai bune distanțări. Însă chiar și așa este evident pentru toată lumea că nu va putea fi respectată o distanțare foarte mare. Să vedem împreună cu Ministerul Sănătății și cu INSP care sunt măsurile acceptabile pentru asigurarea protecției sanitare în școli pentru elevi și profesori. Aceste măsuri vor fi cuprinse într-o manieră cât mai explicită în ordinul comun de miniștri care va fi elaborat dacă nu în data de 2 februarie, în data de 3 februarie. 

Citeste si: Peste 40% dintre români vor școală cu masă inclusă. Doar 6% spun că sunt de acord cu testarea elevilor acasă, 42% vor ca școala să rămână deschisă în orice condiții

Webinarul în timpul căruia a intervenit ministrul Sorin Cîmpeanu (înregistrarea evenimentului începe la min. 21):

10 comments
  1. Ca sa vezi,chiar nu e buna scoala online?le-a trebuit 1 an să își dea seama,si-au batut joc de bieții copii si de părinți,să le.fie rusine,le.doresc sa aiba o viata de acum încolo asa chinuită cum au avut-o copilașii nostri…

  2. A vb cu ministrii din alte tari? De unde? Din din China sau din Rusia? Ca in UK li s.a comunicat parintilor ca daca lucreaza de acasa sau dc copilul are cu cine sta acasa, sa nu fie adus la scoala ca sa nu aglomere suplimentar clasele.
    Si Campeanu zice ca ii inghesuie pe toti 30 in sala de clasa?? Plimba ursu!

  3. Corect. Plus ca Webminarul cu care se lauda, mi.a povestit o cunostinta cadru didactic care a participat, a fost un fiasco total. Niste medici plictisiti+un ministru care nu raspundea la.intrebarile puse de oameni ci doar se lauda cu niste vorbe.
    Cumo fi stabilit el ca hibridul nu a fost ok?

  4. Minciuni sfruntate cu vaccinarea…nu e nici un loc disponibil in Bucuresti…m am chiniut sa mi fac o programare…acum m am răzgândit…numai fac vaccinul …decat cand ma invita e

  5. Lucrez cu copii de nivel primar cu cerințe speciale, care nu stau cu mască, nu știu să-și sufle nasul sau să-și spele singuri mâinile și nu înțeleg conceptul de distanțare. Din 8 februarie îi voi avea in clasă până la sfârșitul anului școlar, conform scenariilor descrise de minister. Și da, slavă Domnului și ministrului Câmpeanu, am prioritate la vaccinare! Adică sunt programat pe data de 14 martie, cu rapel in 4 aprilie!! Până atunci am timp să fac de câteva ori covid, ba și-o gripă acolo, ca imediat se deschide sezonul și la asta. Mă bucur nespus că a reușit ministrul să-și suflece mânecuța în direct și să se vaccineze primul, că, de, se știe, e cel mai expus dintre angajații din ministerul educației și e normal să se protejeze. Să-i fie de sănătate!

  6. Profesorii se vaccinează. Dar dacă vaccinul nu corespunde ,fiecare om are organismul lui,are problemele lui. De unde știm sigur că nu vor păți mai rău dacă se vaccinează?
    Reduceți numărul de elevi în clase…și unde ii duceți pe ăia în plus. Din 28 de elevi rămân 24.. Și cu aia 4 ce faceți? Se lasă de școală?
    În unele județe ,sunt profesori care s-au descurcat foarte bine în sistemul hibrid. Au fost atenți la toți elevi.(online și clasă).
    În condițiile în care prin presă se laudă că se oferă tablete . Ei nu primiseră nimic, au consumat internet pe răspunderea lor. La fel și cu dezinfectantul. Bani puși de elevi.
    Nu mai zic de faptul că tabletele le primesc doar ăia care mai au câteva acasă 🙂 .
    Aflasem de la niște copii,clasa a 8a. Că au stat 6ore în frig în fața școlii pentru a primi o tabletă. Știți ce le-a spus personalul ?
    ,, DACĂ MAICA-TA MUNCEȘTE NU ITI MAI TREBUIE” . Plus alte fraze care nu își au rostul momentan. Ce nu înțeleg este că de ce i-a sunat pe copii să își ridice tableta de la școală , dacă atunci când au ajuns au stat și au așteptat ca să le comunice din nou că nu se încadrează.
    Vă spun eu ce lucrează părinții copiilor ,mama lor spală prin spital,acolo la fișiere. La recepție. Iar tatăl e taximetrist unde lucrează la negru. Deci? Despre ce bani vorbim. Nu în toate județele salariile sunt mari . Sunt persoane care au datorii,care au rămas pe străzi. Și cine îi ajută? Nimeni. Când ești la pământ nimeni nu te ridică. Da,e adevărat . Și orele astea online te năucesc. Primești mai multe teme decât ai fi primit la școală.
    Știți ce ați urmărit voi? Să distrugeți copilașii.. să îi faceți analfabeți. De ce? Ca peste câțiva ani să vă voteze, să fie manipulați de către voi. Fără să știe despre ce e vorba. Să gândească logic. Și se mai întreabă unii de ce ne jignesc străinii când mergem la ei în țară. Păi dacă de bagă țiganii ăia normal că le e scârbă de români. Ceaușescu îi îndepărta de noi,pe la păduri să trăiască. Ascultați aici, peste câțiva ani, România va fi condusă de țigani. Aia se înmulțesc mult mai repede decât noi. Și nu,nu îmi e ciudă. Îmi e scârbă când îi văd că înjură și tot spre noi arată cu degetu’ când pleci in alte tari.
    Unii v-ați dori ca învățământul din Romania să fie ca un alte țări. Ok. Băi dar cat de prost să fii să faci manuale in fiecare an, să le dai copiilor manualele pe la jumătatea semestrului. Și pe lângă asta să le faci și un DVD,că da..e mai ușor:)) așa că dragi mei. Hai să cărăm zilnic câte 5-10 kg în spate. Eu căram 11kg. Numai 3 kg avea un dicționar .
    Nu era mult mai simplu să se facă un set de manuale pt acasă și celălalt set să rămână la școală? Așa nu mai eram nevoiți să cărăm și cărțile după noi. Există tot felul de posibilități. Doar că nu le luați în calcul. O zi bună!:)

  7. Propagandă și atât.
    83.3% dintre profesorii noștri care au dorit să se vaccineze NU au găsit loc pentru prima vaccinare DECÂT la PESTE O LUNĂ DUPĂ reînceperea școlii.
    Vaccinul își va face efectul doar la PESTE DOUĂ LUNI după 8 februarie!
    Despre elevii de peste 16/18 ani și despre studenți n-a pomenit NIMENI!

  8. Observatii:
    1. Marea majoritate a “interfeței nemijlocite” nu e programata inca sau e programata in martie, la o luna de la “data planificata”. Pentru ca atat v-a dus capul in materie de organizare. Adica deloc.
    2. Acolo unde se va veni fizic la scoala, “va fi foarte greu de respectat distanta”. Adica stii de pe acum ca ingramadesti cate 30 de copii in clasa, dar spui ca “beneficiezi de absenta celorlalti”. Cum? Ii rasfiri pe astia 30 prin toata scoala? Nu tot intr-o clasa ii tii?
    3. Manipulezi jenant spunind ca aia in Franta au micsorat nr de elevi din clase ca sa-i distanteze. Da, au facut-o, dar acum, pe loc. In timpul anului. Tu anunti pentru la toamna, din cu totul alte motive decat distantarea sanitara (cine stie ce-o mai fi pana atunci?) ca micsorezi nr de elevi dintr-o clasa cu…2. Fulminant. Dar uiti sa spui ca daca ii adaugi pe cei cu locuri rezervate, te intorci la efectivul de dinainte, sau mai rau.
    4. Cea mai tare faza e aia cu “informatiile au fost utile, dar eu m-am vaccinat, luasem deja decizia”. Dar de ce a fost nevoie de decizie? S-a pus problema sa nu?
    Povesti de adormit Mitzura.

  9. Excelent!
    Mulțumim pt. experiment!
    Desi e inca pandemie si legile in vigoare taxează lipsa distanțării in spatiile închise, in scoli in noiembrie distanțarea a fost redusă la ,,1m” desi in restul spațiilor era minim 1 5 metri.
    Din ce înțelegem acum in scoli pandemia a dispărut deci si distanțarea.

    Mereu alegem extremele!

    Teoretic la o asemenea încălcare a legii ar putea fi deschise procese.

    Sau vom închide ochii ca la campania TV de vaccinare declarată între timp evident ilegală și oprită?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel către învățători și profesori făcut de ministrul Educației, pentru septembrie: Să valorifice mai mult evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a și să adapteze predarea la copii / Problema constă în resurse și în a nu privi clasele ca pe un grup și a le preda tuturor la fel, ci în a personaliza de fapt intervenția – VIDEO

Ministrul Educației, Ligia Deca, face apel la profesori și învățători ca în anul școlar care va începe în septembrie să valorifice mai mult evaluările la clasele a II-a, a IV-a…
Vezi articolul

Activități educaționale pentru copii și familiile lor la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, în weekenduri, chiar și în timpul anului școlar, „pentru a contracara efectele școlii online”

Activități educaționale sunt desfășurate pentru copii și familiile lor la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului în weekenduri și în timpul anului școlar „pentru a contracara efectele școlii online”, potrivit unui…
Vezi articolul