Regulile pentru concursul de viitori inspectori școlari din direcțiile de învățământ preuniversitar, amânate până pe 30 iunie 2025. Legea educației prevede inspectorate școlare reformate din septembrie 2025

7.689 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Regulile pentru concursul pentru viitorii inspectori școlari din direcțiile de învățământ preuniversitar (DJIP/ DMBIP), adică actualele inspectorate școlare, sunt amânate până cel târziu 30 iunie 2025, după cum prevede un ordin de ministru al educației cu noile termene pentru aprobarea legislației subsecvente a legilor educației Deca-Iohannis.

Concursul pentru inspectorii școlari va avea loc în contextul desființării inspectoratelor școlare județene, reformă stabilită pentru 2025.

Mai exact, ordinele de ministru privind organizarea și funcționarea noilor inspectorate școlare județene – prevăzute de legea educației Deca-Iohannis drept Direcţii Judeţene de Învăţământ Preuniversitar (DJIP) – și înființarea Birourilor Judeţene ARACIIP (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar), care preiau atribuțiile inspectoratelor, au termen 30 mai 2025, conform OME 3.069 din 2024.

Iar „ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor din DJIP/DMBIP” are termen 30 iunie 2025.

Foto: captură OME 3069

Inițial, toate posturile din actualele inspectorate școlare urmau să fie scoase la concurs în acest an, unul electoral cu 4 rânduri de alegeri politice, prevedea proiectul de calendar pentru legislația subsecventă din august 2023. Regulile pentru recrutarea șefilor de direcții județene și a inspectorilor trebuiau stabilite până în februarie 2024.

Edupedu.ro a scris încă din 24 noiembrie 2023 că desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la 1 ianuarie 2025 „cel puțin”, potrivit surselor Edupedu.ro.

În decembrie 2023, Ministerul Finanțelor a introdus, la cererea Ministerului Educației, potrivit surselor Edupedu.ro, un articol în ordonanța trenuleț, prin care desființarea inspectoratelor școlare prevăzută de legea educației Deca-Iohannis este amânată până la începutul anului școlar 2025-2026, asta însemnând septembrie 2025.

Iată ce prevede legea educației 198/2023, modificată prin OUG în decembrie 2023, la Articolul 116 (n. red. referitor la direcțiile de învățământ preuniversitar):

„Notă: Conform literei b) a alineatului (1), Articolul XXVI, Capitolul I din Ordonanța de Urgență nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1139 din 15 decembrie 2023 începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, aplicabilitatea articolului 116 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările ulterioare, se prorogă până la începutul anului școlar 2025-2026”.

Reorganizarea inspectoratelor școlare județene va fi făcută „așezat”, a anunțat Ligia Deca pe 7 februarie 2024, într-o conferință de presă la sediul PNL Bistrița-Năsaud. Întrebată dacă în 2026 va fi aplicabilă reorganizarea ISJ-urilor, Deca a spus că „vom vedea” și că termenul va fi stabilit într-un nou ordin de ministru cu termene de implementare, după ce precedentul a fost nerespectat chiar de Ministerul Educației și a devenit caduc.

Deca a mai spus atunci că desființarea IȘJ-urilor și înființarea direcțiilor județene de învățământ preuniversitar ar fi analizată abia la acel moment, după ce a fost adoptată prin lege și amânată prin ordonanță de urgență. Analizele de impact ar fi făcute de OCDE și Banca Mondială, iar aceste studii ar calcula influența prevederilor din legile educației deja adoptate, legi care nu au avut dinainte de aprobare niciun studiu de impact, potrivit Guvernului României, inițiatorul acestora.

Pe 10 octombrie 2023, inspectorii școlari generali au fost convocați de către Ligia Deca, ministrul Educației. Documentul privind reorganizarea direcțiilor județene de învățământ preuniversitar nu a fost pus în dezbatere publică, dar a fost discutat de Ligia Deca în prezența inspectorilor școlari.

  • Amintim că potrivit unui raport al Ministerului Educației din 2023, toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate prin detașare, iar Edupedu.ro a arătat într-o analiză că asta înseamnă numiri politice.
  • Un raport Code for Romania publicat în septembrie 2023 arăta că “managementul educațional al școlilor din România este puternic afectat de politizarea funcțiilor de conducere de la nivelul sistemului de învățământ, cât și de cadrul legal inconsistent în ceea ce privește descentralizarea, relațiile și atribuțiile dintre multitudinea de actori implicați în proces”.

Cel puțin 31 de inspectori generali școlari au candidat la alegerile locale din 9 iunie 2024, conform datelor analizate de Edupedu.ro pe baza listelor de candidați depuse de partidele politice la Biroul Electoral Central. Majoritatea șefilor Inspectoratelor Școlare Județene (ISJ) sunt membri PNL, iar 16 dintre ei au candidat la scrutinul din 9 iunie. Alți 12 șefi de inspectorate, membri PSD, au candidat și ei, la fel și 2 șefi de ISJ membri UDMR.

Noile inspectorate școlare – ce prevede legea 198/2023 despre ele

Articolul 116 – (1) Se înființează direcțiile județene de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educației, cu personalitate juridică, prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, finanțate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației.

(2) Structura organizatorică a DJIP/DMBIP este aprobată prin ordin al ministrului educației. Posturile sunt prevăzute, în condițiile legii, pentru personal de conducere, îndrumare și control, personal didactic auxiliar și personal administrativ.

(3) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se face încadrarea întregului personal în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică, cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pentru fiecare categorie de personal.

(4) Personalul de conducere, personalul de îndrumare și control, personalul didactic, didactic auxiliar și administrativ al inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București este preluat la DJIP/DMBIP, în conformitate cu dispozițiile regulamentelor de organizare și funcționare a acestora, aprobate prin ordin al ministrului educației.

(5) DJIP/DMBIP exercită următoarele atribuții:

a) aplică politicile și strategiile Ministerului Educației, precum și politicile naționale la nivel județean și la nivelul municipiului București;

b) monitorizează aplicarea legislației la nivelul unităților de învățământ;

c) controlează, monitorizează și evaluează calitatea managementului unităților de învățământ;

d) sprijină Ministerul Educației în activitatea de coordonare a CJRAE/CMBRAE;

e) coordonează și controlează activitățile unităților de educație extrașcolară ale Ministerului Educației din aria județului/municipiului București;

f) monitorizează modul în care autoritățile administrației publice locale își îndeplinesc atribuțiile privind asigurarea finanțării unităților de învățământ preuniversitar;

g) colaborează cu instituția prefectului în vederea asigurării implementării la nivel local a politicilor guvernamentale din domeniu;

h) coordonează admiterea în licee, evaluările naționale, examenele de certificare a calificărilor profesionale și concursurile școlare la nivelul unităților de învățământ din județ și din municipiul București;

i) înaintează Ministerului Educației rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar organizată de către autoritățile administrației publice locale din raza lor teritorială, în vederea avizării și publicării;

j) asigură, împreună cu autoritățile administrației publice locale, școlarizarea preșcolarilor și elevilor și monitorizează participarea la actul educațional a acestora pe durata învățământului obligatoriu;

k) monitorizează situația abandonului școlar și a părăsirii timpurii a sistemului de învățământ la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar din raza sa teritorială;

l) colaborează cu centrele școlare pentru educație incluzivă, în vederea asigurării serviciilor educaționale specializate, coordonează, monitorizează și evaluează servicii specializate de mediere școlară;

m) monitorizează respectarea prevederilor legale privind prevenirea segregării școlare, în toate unitățile de învățământ din raza teritorială, în vederea identificării și combaterii fenomenelor de segregare școlară, și susține participarea personalului didactic la cursuri de formare profesională pentru dobândirea de competențe în educație incluzivă;

n) comunică Ministerului Educației, până în prima zi lucrătoare a lunii aprilie a fiecărui an, un raport privind măsurile de combatere a segregării, la nivel județean/al municipiului București;

o) monitorizează implementarea programelor naționale inițiate de Ministerul Educației, precum și a proiectelor derulate de unitățile de învățământ în cadrul programelor UE în domeniul educației;

p) sprijină unitățile de învățământ în accesarea și implementarea de proiecte din fonduri naționale și europene;

q) mediază conflictele și litigiile survenite între autoritățile administrației publice locale și unitățile de învățământ, la solicitarea motivată a oricăreia dintre părți;

r) menține, în baza principiului subsidiarității, legătura cu organizațiile reprezentative ale elevilor, profesorilor și părinților și asigură participarea acestora în procesul de elaborare și implementare a unor politici educaționale la nivel județean și la procesul de luare a deciziilor care vizează comunitatea școlară;

s) sprijină unitățile de învățământ și verifică acuratețea datelor raportate de către acestea în vederea sprijinirii elaborării de politici publice bazate pe date;

ș) prezintă public un raport anual privind starea învățământului la nivelul județului sau al municipiului București;

t) acordă consiliere și asistență unităților de învățământ în gestionarea resurselor umane;

ț) monitorizează activitățile de constituire și de vacantare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular, organizează concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar de stat, monitorizează concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate organizate de unitățile de învățământ preuniversitar particular și examenul național de licențiere în cariera didactică;

u) elaborează și gestionează baza de date privind personalul angajat în unitățile de învățământ, în limitele competențelor ce îi revin;

v) realizează auditul periodic al resursei umane din învățământul preuniversitar;

w) colaborează cu CCD pentru asigurarea cursurilor specifice de formare, pe baza recomandărilor de formare continuă, asociate fiecărei inspecții de specialitate;x) asigură recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în străinătate de către elevii români;

y) susține dezvoltarea și administrarea resurselor educaționale deschise și a platformelor strategice din educație.

(6) DJIP/DMBIP are un consiliu de administrație și un consiliu consultativ. Funcționarea acestora se realizează în baza unui regulament propriu, elaborat și aprobat de consiliul de administrație, conform regulamentului-cadru aprobat prin ordin al ministrului educației. Reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar și un reprezentant al elevilor care face parte din consiliul județean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București, un reprezentant județean al structurilor asociative reprezentative ale părinților cu activitate relevantă la nivel național participă, cu statut de observatori, la lucrările consiliului de administrație al DJIP/DMBIP.

(7) În structura DJIP/DMBIP din județele cu învățământ și în limbile minorităților naționale sunt cuprinși și inspectori pentru acest tip de învățământ, conform art. 60 alin. (8). În județele/municipiul București unde se organizează formațiuni de studiu sau grupe pentru studiul limbii minorității naționale se normează, suplimentar, un post de inspector. Inspectorii pentru aceste tipuri de învățământ sunt numiți respectând prevederile prezentei legi, cu consultarea grupului parlamentar al minorităților naționale.

(8) În structura DJIP/DMBIP sunt cuprinși și inspectori pentru problemele antepreșcolarilor/preșcolarilor și elevilor proveniți din medii socioeconomice dezavantajate și/sau din grupuri marginalizate din punct de vedere social – romi. Inspectorii școlari pentru copiii și tinerii proveniți din grupuri marginalizate din punct de vedere social – romi sunt numiți respectând procedurile legale în vigoare, cu consultarea grupului parlamentar al minorităților naționale.

(9) DJIP/DMBIP este condusă de un director general și directori generali adjuncți numiți prin ordin al ministrului educației, în urma susținerii unui concurs organizat de Ministerul Educației, pe baza metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației

(10) Reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de negociere colectivă învățământ preuniversitar, ai Consiliului Național al Elevilor și ai structurilor asociative reprezentative ale părinților cu activitate relevantă la nivel național participă, cu statut de observatori, la concursul de ocupare a funcțiilor de conducere, îndrumare și control din cadrul DJIP/DMBIP.

Citește și:
OFICIAL Desființarea inspectoratelor școlare, stabilită pentru 2025. Ordinele de ministru privind organizarea și funcționarea Direcțiilor Județene și înființarea Birourilor județene ARACIIP, care le preiau atribuțiile, au termen 30 mai 2025
SURSE Desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la 1 ianuarie 2025 „cel puțin”
Toate posturile din actualele inspectorate școlare ar urma să fie scoase la concurs în 2024, an electoral cu 4 rânduri de alegeri politice – proiect de calendar. Regulile pentru recrutarea șefilor de direcții județene și a inspectorilor trebuie stabilite până în februarie

2 comments
  1. O harababură legală. Ministrul educației nu face nimic pentru educație. Prin această amânare, inspectorilor, numiți politic, le mai este garantat un an în funcție, în timp ce elevii de liceu nu au programe, ci sugestii/ propuneri de programa, nu au manuale, infrastructură există doar în hârtii/ controale, dar nu în școală și multe altele. Aceasta este România educată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un colaborator Sputnik, numit consilier al unui secretar de stat din Ministerul Educației. Alexandru Mîță promovează deschis Rusia, visează ”încă de copil să ajungă la Moscova” și consideră ”colonialism” parteneriatul cu SUA

Un colaborator al publicației Sputnik, organul oficial de propaganda al Rusiei, a devenit consilier al secretarului de stat Mihaela Popa din Ministerul Educației, scrie G4Media.ro. Este vorba de Alexandru Mîță,…
Vezi articolul

SURSE Elevii și profesorii, mințiți de Ministerul Educației. Borderourile individuale și digitale de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, pe care profesorii ar trebui să le discute cu elevii și părinții, n-au ajuns în câteva sute de școli

Borderourile digitale și individuale de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, pe care profesorii ar trebui să le discute la clasă cu elevii și părinții, n-au ajuns în școli, după…
Vezi articolul

DOCUMENT Ghid Practic pentru Profesori – Combaterea Discriminării în Clasă, lansat de CNCD / Cum descoperim cazurile de bullying? Exemple de traume care trebuie să atragă atenția cadrelor didactice și sfaturi pentru implicarea părinților

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Institutul pentru Politici Publice au publicat un ghid practic pentru profesorii din școlile primare și gimnaziale și directorii școlilor, util în identificarea situațiilor de…
Vezi articolul