Regulile la Rezidențiat 2023 au fost publicate în Monitorul Oficial. Alegerea unui loc sau post este condiționată de un punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim

20.236 de vizualizări
Foto: © Dmitry Kuznetsov | Dreamstime.com
La Rezidențiat 2023, alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, după cum se arată în metodologia de organizare a concursului, document publicat în Monitorul Oficial. Anul acesta, examenul are loc pe data de 19 noiembrie.

Art. 4. — „(1) Concursul se desfășoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore.

(2) Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

(3) Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu”, potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial.

Medicii care devin rezidenți pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, iar cei care devin rezidenți pe post încheie contract individual pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară, potrivit sursei citate mai sus.

Art. 4 – „(4) Medicii, medicii dentiști/medicii stomatologi și farmaciștii care devin rezidenți pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidențiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidențiat.

(5) Medicii, medicii dentiști/medicii stomatologi și farmaciștii care devin rezidenți pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică ce a publicat postul respectiv, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare.”

Cine face întrebările de la examen

Art. 7. — (1) Întrebările sunt diferite, în funcție de domeniu. Caietele cu întrebări sunt întocmite de 3 grupuri de specialiști, câte unul pentru fiecare domeniu de concurs, proveniți din toate centrele universitare în care se organizează concursul, și sunt elaborate într-o locație unde aceștia nu au nicio legătură cu exteriorul și nu părăsesc locul respectiv decât cu minimum o oră înainte de încheierea probei scrise (nu mai devreme de ora 13.15 în data de 19 noiembrie 2023).

Întreaga activitate se desfășoară sub coordonarea unui responsabil desemnat prin tragere la sorți din rândul specialiștilor desemnați să intre în sediul securizat. Tragerea la sorți are loc în prezența a cel puțin un membru din Comisia centrală de rezidențiat.”

Listele cu candidații înscriși

Listele cu candidații admiși în concurs se afișează pe site-ul rezidentiat.ms.ro la data de 2 noiembrie 2023, conform documentului menționat anterior.

Art. 13 – „(3) Ministerul Sănătății va centraliza listele cu candidații și le va defalca pe centre universitare, conform opțiunii candidaților. Până la data de 1 noiembrie 2023, Ministerul Sănătății va comunica universităților de medicină și farmacie numărul de candidați pentru fiecare domeniu din centrul universitar respectiv, urmând ca, până la data de 2 noiembrie 2023, să transmită în format electronic listele nominale ale acestor candidați.

(4) Listele cu candidații admiși în concurs, pe centre universitare și domenii, se afișează pe site-ul rezidentiat.ms.ro la data de 2 noiembrie 2023.

(5) În situația în care un candidat constată o eroare materială (de nume, centru de concurs, domeniu etc.) în listele prevăzute la alin. (4), va sesiza acest lucru, până cel târziu la data de 7 noiembrie 2023, ora 14.00, direcției de sănătate publică, respectiv ministerului cu rețea sanitară proprie unde a depus dosarul de concurs, pentru a se opera corecția necesară.

(6) Repartizarea candidaților pe săli se face diferențiat, pe domeniile pentru care s-au înscris, de către fiecare universitate de medicină și farmacie, respectând prezenta metodologie și regulile epidemiologice impuse.

(7) La data de 16 noiembrie 2023, candidații pot afla sala și ora începerii probei de concurs vizitând paginile de internet ale universităților de medicină și farmacie sau site-ul rezidentiat.ms.ro.

(8) Cu cel puțin 24 de ore înainte de concurs, la fiecare sală se afișează lista candidaților repartizați în sala respectivă.”

Desfășurarea concursului

Concursul se desfășoară în ziua de duminică, 19 noiembrie 2023. Organizatorii asigură săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate permanent. Se recomandă candidaților purtarea măștii medicale pe întreaga perioadă a concursului, prevede metodologia.

Art. 14 – „(6) Începând cu ora 8.30, candidații pot intra în sala în care au fost repartizați. La intrarea în sala de concurs candidații se legitimează în fața șefului de sală cu buletinul/cartea de identitate sau pașaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiți în sala de concurs.”

Art. 15. — „(1) Candidații sunt așezați în sală în ordine alfabetică, conform listelor finale afișate, cu excepția perechilor soț—soție, frați—surori, care au obligația, sub sancțiunea anulării lucrării și eliminării din concurs, să semnaleze șefului de sală aceste situații, pentru a putea fi așezați separat. Candidații aflați în sală pot declara, sub semnătură, situațiile menționate mai sus. Fiecare candidat se așază la locul indicat prin legitimația de bancă. Candidații ocupă numai locurile indicate de organizatori și nu au voie să le schimbe între ei. În cazul în care locul desemnat inițial nu este corespunzător, candidatul poate fi mutat pe un loc disponibil, dar numai la indicația șefului de sală.

(2) Candidații sunt așezați în sală în așa fel încât să rămână cel puțin un loc liber între 2 candidați, respectând distanța de minimum 1 metru.

(3) În prezența candidaților, șeful de sală citește instrucțiunile privind modul de desfășurare a concursului.”

Începând cu ora 9.00, candidaților li se împart grilele pentru răspuns și câte o cariocă de culoare neagră pentru completarea grilei (atât pentru completarea răspunsurilor considerate corecte, cât și pentru completarea datelor de identitate).

Metodologia poate fi consultată mai jos:

Informații de context
  • Examenul de rezidențiat reprezintă modalitatea de intrare la rezidențiat, forma de educație postuniversitară, cu durata între 3 și 7 ani în funcție de specializare, pentru absolvenții ciclului de licență de la facultățile de medicină, medicină dentară şi farmacie. Rezidențiatul este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012.

În anul 2022, precum și în anii precedenți, acest procent a fost de 60%. Pe 8 octombrie anul trecut, Edupedu.ro scria despre schimbarea istorică de la Rezidențiat propusă la acea vreme, ca pragul să fie ridicat la 65%, adică minimum 130 de răspunsuri corecte pentru promovare, în loc de 120. După consultări cu studenții în acele zile, Ministerul Sănătății a revenit asupra deciziei pentru sesiunea noiembrie 2022 și sesiunea specială din mai 2023, dar a anunțat încă de atunci că din noiembrie 2023 pragul va fi ridicat, după cum declara la TVR rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj, Anca Buzoianu.

Examenul va fi organizat pe 19 noiembrie și vor fi scoase deci la concurs 5.400 de locuri și posturi, față de peste 5.800 anul trecut, când însă au rămas neocupate peste 600 la sesiunea noiembrie 2022. Au fost 962 de candidaţi pe cele 626 de locuri la sesiunea specială din 14 mai 2023 și, deși 863 de candidați au obținut peste punctajul minim care face posibilă admiterea, 208 candidați au fost declarați respinși.

Foto: © Dmitry Kuznetsov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Condițiile de admitere la Rezidențiat 2023 se înăspresc prin creșterea pragului minim la 130 de întrebări cu răspuns corect, față de 120 cât era anul trecut – proiect / Propunerea invocă „ridicarea nivelului de selecție“, deși a mai fost o încercare similară eșuată în 2022, când 600 de locuri au rămas neocupate
8 octombrie 2022 – Schimbare istorică la Rezidențiat. Pragul de admitere urcă la 65%, potrivit unui proiect de metodologie publicat de Ministerul Sănătății / Asta înseamnă răspunsuri corecte la cel puțin 130 de întrebări, în loc de 120 cum era până acum
12 octombrie 2022 – Pragul de admitere la examenul de rezidențiat rămâne la 60%, anunță Ministerul Sănătății, în urma unei consultări a studenților / Un proiect lansat acum o săptămână prevedea creșterea lui la 65%, adică la 130 de răspunsuri corecte față de 120
12 noiembrie 2022 – S-a hotărât ca pragul de admitere la Rezidențiat să se mărească de anul viitor, spune rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Unele dintre școlile participante la testarea standardizată pilot le-au transmis părinților că testul pe platforma privată ar fi obligatoriu, iar elevii trebuie să vină cu dispozitivele lor: „Nu se va folosi internetul școlii, ci conexiunea proprie a dispozitivului personal”

Organizarea testării standardizate din perioada 30 mai – 10 iunie este interpretată diferit de la școală la școală. Părinții care au elevii la o astfel de unitate de învățământ, participantă…
Vezi articolul

”Ne-au spus că vrem transport gratuit ca să mergem la plajă. Și din alocația forfetară să punem bani de benzină sau să închiriem un autobuz”, susține lidera elevilor din Constanța/ Secretar de stat: ”Dacă statul îi plătește naveta și nu o condiționează de școală merge la păcănele, ce-i așa complicat?”

Mai multe asociații de elevi din țară cer retragerea proiectului de OUG cu privire la transportul elevilor, pus în consultare publică de Ministerul Educației, argumentând că alocația forfetară pentru transport…
Vezi articolul

VIDEO Evaluare Națională 2021 Programa școlară de limba și literatura română, explicată de experții de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. A doua lecție: elemente de morfosintactică

Experții de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din cadrul Academiei Române au realizat lecții video de gramatică a limbii române din programa școlară de limba și…
Vezi articolul

Ligia Deca schimbă discursul despre creșterile salariale promise angajaților din Educație la 1 ianuarie 2024: Acum se discută, în funcţie de proiecţia de buget pentru anul următor, care vor fi creşterile posibile / Ministra spunea recent că „vom face toate demersurile ca, chiar și în cazul în care nu avem o lege a salarizării, profesorii să beneficieze de ceea ce li s-a promis”

Ligia Deca a spus vineri seara, la Sinaia, legat de creșterile salariale ale personalului didactic, auxiliar și nedidactic, de la 1 ianuarie 2024, promise de Guvern și prevăzute în Ordonanța…
Vezi articolul