Regulile de începere a școlii în Israel, țara cu număr record de vaccinați, dar unde numărul cazurilor Covid a crescut vertiginos: în orașele “roșii”, clasele de liceu cu rată de vaccinare sub 70% trec online

2.003 vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Școlile israeliene vor putea să administreze vaccinuri împotriva Covid-19 în timpul programului, iar în orașele cu incidență ridicată clasele unde mai puțin de 70% dintre elevi s-au vaccinat vor trece online, relatează Haaretz. Așa a decis, duminică seară, guvernul din Israel, țară care, în primăvară, s-a remarcat printr-o campanie-fulger de vaccinare a populației, dar care, pe fondul ascensiunii tulpinii Delta, se confruntă cu un val puternic de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Guvernul a decis ca școlile să se deschidă pentru învățare față în față la 1 septembrie, în pofida îngrijorărilor că va crește din nou numărul de cazuri. Redeschiderea are loc conform programului, deși apăruseră propuneri ca ea să fie amânată puțin. În unitățile de învățământ se vor putea face vaccinări ale elevilor, atât timp cât există acordul părinților, în pofida precauției manifestate până acum, în acest sens, de ministrul Educației, Yifat Shasha-Biton.

Elevii din clasele 8-12 din orașele “roșii” (cu un număr foarte mare de cazuri) vor trebui să treacă online, în cazul în care rata de vaccinare, în clasa lor, este sub 70%.

Autoritățile speră ca părinții cu vârste de peste 30 de ani să poată primi o a treia doză de vaccin în curând, astfel încât să fie redusă răspândirea în rândul copiilor cu vârste mici. Israelul are și cifre la zi cu numărul elevilor și cel al profesorilor care sunt confirmați drept purtători ai virusului – duminică erau 11.912 elevi și 1.324 de profesori în această situație, în creștere față de acum două săptămâni, când 7.142 de elevi și 77 de profesori erau testați pozitiv, potrivit sursei citate.

Decizia privind începerea școlii vine la scurt timp după aceea de lansare a unui program de testare a populației privind nivelul anticorpilor Covid-19, campanie ce vizează minorii de 3-12 ani.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. La noi toti prostii ajung ministru, degeaba dati cu Israelul că noi mergem la scoala si la rata de 10000 la mie că așa vrea Tampeanu si Doamna endocrinolog.

  2. Vai de ei! Nu sunt in stare sa separe copii in vaccinați și nevaccinați și să îi școlarizeze diferit, cum au zis autoritățile noastre! Îi bagă la grămadă in online, și doar pe cei de liceu, deci pe dos fata de ce s-a propus la noi (adică să intre online clasele 0-8). Vai de mama lor, nici o gândire strategică!
    A se citi și înțelege esența! La noi s-a cam evaporat (aceeași esență)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministra Ligia Deca anunță stagii pe egalitate de gen, educație incluzivă, lupta împotriva abandonului școlar împreună cu ministrul francez al Educației, Pap Ndaiye / Anunțul vine după ce BOR a acuzat că ideologia de gen a fost propusă „fără discernământ” în legile învățământului

Miniștrii român și francez ai educației anunță într-un comunicat de presă comun organizarea de cursuri de formare, seminarii în special în zona educației incluzive, a luptei împotriva abandonului școlar, a…
Vezi articolul

Absolvenții de liceu care au dat Bacalaureatul anul acesta nu vor putea să-și vadă lucrările înainte de contestație, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației la o petiție cu aproape 20.000 de semnatari: Vizualizarea lucrărilor înainte de etapa de depunere a contestațiilor ar presupune modificarea legislației aplicabile

Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, nu vor putea să-și vadă lucrările înainte de contestații, potrivit unui răspuns al Ministrului Educației către Asociația Federației Părinților…
Vezi articolul
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

Nota la purtare în fiecare modul – „motivație mai puternică a elevului de a își schimba comportamentul”, crede președinta Consiliului Elevilor, Bianca Ivan / Despre camera de „detenție”: „nu e chiar la ce ne gândim prima dată”

Proiectele de Regulament de organizare și funcționare a școlilor (ROFUIP) și de Statut al elevilor, puse în consultare, miercuri, de Ministerul Educației sunt primite apreciativ, ca reacție preliminară, de Bianca…
Vezi articolul