Pentru înscrierea la examenul de promovare în funcţia de profesor universitar este necesară deținerea atestatului de abilitare, conform Metodologiei-cadru privind organizarea şi desfășurarea examenului de promovare în cariera didactică, în învățământul superior, aprobată prin hotărâre de Guvern, pe 25 ianuarie. Față de Metodologia din 2018, s-au introdus și cerințe noi pentru dosarul candidaților pentru toate funcțiile: certificat și aviz medical, certificat de integritate și cazier judiciar.
„În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, instituțiile de învățământ superior elaborează Metodologia proprie privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare în cariera didactică.
Examenele de promovare din instituțiile de învățământ superior, aflate în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, se finalizează în baza prevederilor aplicabile la data organizării acestora”, conform hotărârii de guvern.
Promovarea în cariera didactică în învățământul superior s-a realizat până în prezent în baza prevederilor HG nr. 902/2018 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare în cariera didactică, pentru învățământul superior care a fost reglementată în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, în prezent abrogată, potrivit notei de fundamentare.
Prevederi noi față de Metodologia din 2018:
Posturile vacante scoase la concurs se aprobă anual, de către Consiliului de administrație al instituției de învățământ superior, conform Art. 1 (3). Metodologia din 2018 prevedea că se aprobă anual de către senatul universităţii, la propunerea consiliului de administraţie.
Pentru înscrierea la examenul de promovare în cariera didactică, pentru funcţia de profesor universitar este necesară deținerea atestatului de abilitare, conform Art. 10 (3) b), prevedere care nu exista în Metodologia din 218.
În vederea înscrierii la examenul de promovare, candidatul depune un dosar care conţine in plus, următoarele documente:
- certificat de cazier judiciar;
- certificat de integritate comportamentală reglementat de Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;
- certificat medical, eliberat pe un formular specific adoptat prin ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății;
- avizul medical pentru exercitarea profesiei didactice, eliberat conform prevederilor ordinului comun al ministrului educației și al ministrului sănătății.
- pentru candidații la funcția de conferențiar universitar / CSII, respectiv profesor universitar/CSI: 3 scrisori de recomandare, conform art. 14 din prezenta metodologie;
Articol nou despre certificatul medical, avizul medical pentru exercitarea profesiei și controlul medical periodic. Refuzul personalului didactic de a se prezenta la controlul medical, constituie abatere disciplinară și poate duce la desfacerea contractului individual de muncă.
Amintim că un articol nou, care prevede că încadrarea într-o funcție didactică de predare este condiționată de prezentarea unui certificat medical, a fost introdus și în Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior, aprobată prin Hotărâre de Guvern la finalul anului 2023.
Condițiile necesare pentru promovare în funcția de lector universitar, conferenţiar universitar si profesor universitar, conform Art. 10
„Pentru înscrierea la examenul de promovare în cariera didactică, pentru funcțiile de lector universitar/şef de lucrări este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) deţinerea diplomei de doctor;
b) vechime minimă de 3 ani în calitate de cadru didactic în învățământul superior în cadrul instituției organizatoare a examenului de promovare.
c) îndeplinirea standardelor minimale de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei didactice de lector universitar/şef de lucrări, prevăzute de metodologia proprie a instituției de învățământ superior organizatoare.
Pentru înscrierea la examenul de promovare în cariera didactică, pentru funcţia de conferenţiar universitar este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) deţinerea diplomei de doctor;
b) vechime minimă de 6 ani în calitate de cadru didactic în învățământul superior în cadrul instituției organizatoare a examenului de promovare.
c) îndeplinirea standardelor minimale de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei didactice de conferenţiar universitar, prevăzute de metodologia proprie a instituției de învățământ superior organizatoare. Aceste standarde trebuie să fie superioare sau egale standardelor minimale aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, potrivit prevederilor art. 156. alin. (1) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare;
Pentru înscrierea la examenul de promovare în cariera didactică, pentru funcţia de profesor universitar este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) deținerea diplomei de doctor;
b) deținerea atestatului de abilitare;
c) vechime minimă de 9 ani în calitate de cadru didactic în învățământul superior în cadrul instituției organizatoare a examenului de promovare.
d) îndeplinirea standardelor minimale de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei didactice de profesor universitar, prevăzute de metodologia proprie a instituției de învățământ superior organizatoare. Aceste standarde trebuie să fie superioare sau egale standardelor minimale aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, potrivit prevederilor art. 156. alin. (1) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare.”
Ce trebuie să conțină dosarul de înscriere la concurs
„În vederea înscrierii la examenul de promovare, candidatul depune un dosar care conţine următoarele documente:
(a) cererea de înscriere la examen, semnată de candidat, care include o declaraţie pe propria răspundere privind veridicitatea informaţiilor prezentate în dosar;
(b) o propunere de dezvoltare a carierei universitare a candidatului atât din punct de vedere didactic cât şi din punctul de vedere al activităţilor de cercetare ştiinţifică; propunerea se redactează de către candidat, cuprinde maximum 10 pagini şi este unul dintre principalele criterii de departajare a candidaţilor.
(c) curriculum vitae al candidatului în format tipărit şi în format electronic (model Europass);
(d) lista de lucrări ale candidatului în format tipărit şi în format electronic;
(e) fişa de verificarea îndeplinirii standardelor instituției de învățământ superior, al cărei format standard este prevăzut de metodologia proprie. Standardele instituției de învățământ superior nu pot deroga de la standardele minimale naţionale minimale naţionale, prevăzute la art. 156, alin (1) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare. Fişa de verificare este completată şi semnată de către candidat;
(f) documente referitoare la deţinerea diplomei de doctor: copia conform cu originalul a diplomei de doctor şi, în cazul în care diploma de doctor originală nu este recunoscută în România, copie conform cu originalul a atestatului de recunoaştere sau echivalare a acesteia;
(g) rezumatul în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională a tezei de doctorat, pe maximum o pagină pentru fiecare limbă;
(h) declaraţie pe propria răspundere a candidatului în care indică situaţiile de incompatibilitate prevăzute de Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare, în care s-ar afla în cazul câştigării examenului sau lipsa acestor situaţii de incompatibilitate;
(i) în cazurile prevăzute la art. 5, alin (4) și (5), din prezenta metodologie, copii conforme cu originalul, care atestă deţinerea titlurilor medicale respective;
(j) dovada privind obținerea calificativului “foarte bine” în ultimii 3 ani de activitate profesională;
(k) declarația pe propria răspundere a candidatului din care să reiasă că nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 3 ani;
(l) copii ale altor diplome care atestă studiile candidatului;
(m)copia cărţii de identitate sau, în cazul în care candidatul nu are o carte de identitate, a paşaportului sau a unui alt document de identitate întocmit într-un scop echivalent cărţii de identitate ori paşaportului;
(n) în cazul în care candidatul şi-a schimbat numele, copii de pe documente care atestă schimbarea numelui – certificat de căsătorie sau dovada schimbării numelui;
(o) maximum 10 publicaţii, brevete sau alte lucrări ale candidatului, în format electronic, selecţionate de acesta şi considerate a fi cele mai relevante pentru realizările profesionale proprii.
(p) pentru candidații la funcția de conferențiar universitar / CSII, respectiv profesor universitar/CSI: 3 scrisori de recomandare, conform art. 14 din prezenta metodologie;
(q) certificat de cazier judiciar;
(r) certificat de integritate comportamentală reglementat de Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;
(s) certificat medical, eliberat pe un formular specific adoptat prin ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății;
(t) avizul medical pentru exercitarea profesiei didactice, eliberat conform prevederilor ordinului comun al ministrului educației și al ministrului sănătății”, potrivit Art. 11.
Certificatul medical, avizul medical pentru exercitarea profesiei și controlul medical periodic, conform Art. 27:
„Încadrarea într-o funcție didactică de predare este condiționată de prezentarea unui certificat medical, eliberat pe un formular specific adoptat prin ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății. Avizele pentru exercitarea profesiei sunt stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății.
Menținerea într-o funcție didactică de predare este condiționată de un control medical periodic. Periodicitatea și acordarea avizelor pentru exercitarea profesiei sunt stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății, iar fondurile necesare acestor controale sunt asigurate de la bugetul de stat.
Personalul didactic de predare care se consideră nedreptățit poate solicita o expertiză a capacității de muncă în domeniul educației.
În situații de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală a personalului angajat într-o instituție de învățământ superior, instituția poate solicita, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educațional, prin hotărâre a consiliului de administrație, un nou examen medical complet.
Situațiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală sunt analizate și stabilite de către o comisie formată din 3 – 5 membri, medici specialiști, constituită la nivelul centrului universitar în baza unui protocol între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, care realizează expertiza capacității de muncă în domeniul educației.
Refuzul personalului didactic de a se prezenta la controlul medical, constituie abatere disciplinară și poate duce la desfacerea contractului individual de muncă.”
DOCUMENT Hotarare pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare în cariera didactică, în învățământul superior
DOCUMENT Metodologia-cadru privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare în cariera didactică, în învățământul superior
Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.