Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat luni o serie de măsuri restrictive, care au intrat deja în vigoare, pentru obținerea vizelor de flotant, printre acestea numărându-se un număr limitat de persoane care pot figura la aceeași adresă și, de asemenea, un număr minim de zile pe lună pe care un solicitant de viză de flotant să le petreacă la locuința secundară.
„În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. Solicitantul va declara pe propria răspundere scopul/motivul stabilirii reşedinţei. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. În practică, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor se vor efectua următoarele activităţi: 1. Se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă; 2. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată. În situaţia în care, din verificările efectuate de către polițiști rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a MAI, Monica Dajbog.
Citește mai mult pe G4media.ro
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
1 comment
Niste tampenii. Luam un caz concret: cuplu; pe perioada iernii cuplul isi aduce parintii batrani la ei(3 batrani, ca atatia au mai ramas); casa mare, posibilitati, asistent platit sa aiba grija de ei. Chiar am trecut prin asa ceva personal, dar cu 2 batrani, tatal meu si mama sotului, ambii de aceeasi varsta, mama mea decedand cu doar 2 luni inainte sa-i mutam la noi pe cei doi(eu si sotul nu avem frati). Intrebare: ii scot in zapada daca sunt mai mult de 2 pe aceeasi viza de flotant?? Sau cum? Si e doar un caz. Ar putea fi o femeie cu copii in divort si pana la partaj sa nu stea cu sotul violent , ci, la sora ei pentru 2 luni, sa zicem.. vacanta de vara. Femeia are 3 copii. Cum facem??