UPDATE Regulamentul Olimpiadei naționale de limba engleză 2024, contestat intens de mii de profesori, retras de Ministerul Educației la o zi după publicare

12.352 de vizualizări
Foto: © Dmitry Goygel-sokol | Dreamstime.com
Regulamentul specific de organizare a Olimpiadei Naționale de Limba Engleză (ONLE) actualizat pentru anul 2024 a fost retras de Ministerul Educației miercuri seară, 7 februarie, la o zi după publicare. Noile prevederi, printre care limitarea la 3 a numărului de elevi care pot trece de etapa pe școală per an de studiu, au fost contestate în rândul profesorilor și elevilor. Documentul retras de Ministerul Educației poate fi consultat mai jos în articol.

Mii de profesori au reacționat în cursul zilei de miercuri în școli, potrivit surselor Edupedu.ro, și pe rețelele sociale, față de noul regulament al olimpiadei de engleză, care introduce mai multe limitări, în comparație cu regulamentul după care s-a organizat competiția școlară în anul 2023.

După ce o petiție cu peste 1.100 de semnături la momentul publicării articolului a fost lansată online, în care semnatarii cer „revizuirea urgentă și legală” a regulamentului, susținând că „a fost schimbat ilegal, fără convocarea comisiei naționale de specialitate pentru redactare și avizare”, Ministerul Educației (ME) a retras regulamentul de pe site-ul instituției, edu.ro.

Printre noile reguli se numără și limitarea la 3 a numărului maxim de elevi de la gimnaziu și de la liceu care se pot califica la etapa pe școală de la fiecare an de studiu, pentru a trece la etapa locală.

Regulamentul ONLE 2023:

Foto: Captură -regulament ONLE 2023

Regulamentul retras de ME pentru ONLE 2024 (captură):

Foto: Captură -regulament ONLE 2024

Dacă această metodă s-ar aplica la un turneu de tenis, capii de serie s-ar elimina între ei din calificări doar pentru că provin din aceeași regiune. Se descurajează valoarea, punând un fals semn de egalitate între școli, prin acest nou sistem”, scriu semnatarii în petiția online lansată miercuri, 7 februarie.

Ministerul Educației scrie că „versiunea revizuită [a regulamentului] va fi publicată în curând”:

O altă noutate ar fi și faptul că timpul alocat depunerii de contestații crește de la o oră cât era anul trecut la două ore din momentul afișării rezultatelor inițiale la etapa națională. Etapa națională a ONLE 2024 va fi organizată la Hunedoara, între 27 mai și 1 iunie, potrivit calendarului oficial al olimpiadelor 2024.

  • „Dacă, în urma vizualizării lucrării la etapa națională, concurentul decide să depună contestație, acesta completează și depune la secretariatul Comisiei centrale o cerere de reevaluare a lucrării scrise, semnată de el, într-un interval de timp de maximum două ore de la afișarea rezultatelor”, scrie la art. 24, alineatul 4, din documentul retras de Ministerul Educației. 
Inițiatorii petiției online: „Acest format nu a fost produs prin consultarea Comisiei Naționale de Specialitate, a Asociațiilor Profesorilor sau a altor instituții”

În petiția online, semnatarii mai susțin și că „regulamentul a fost schimbat ilegal, fără convocarea comisiei naționale de specialitate pentru redactare și avizare”. În plus, remarcă inițiatorii petiției, „regulamentul a fost trimis în teritoriu pe 6.02.2024, în condițiile în care etapa locală, crucială în noul context, e programată în câteva zile, deși el trebuie să existe de la începutul anului școlar, pentru a se putea face pregătirea elevilor, mai ales când sunt noutăți semnificative de conținut”.

„Formatul olimpiadei nu respectă programele școlare și manualele aprobate, Cadrul European de Referință pentru Limbile Moderne și bunele practici internaționale de evaluare în limbile moderne. Nu e de mirare, pentru că acest format nu a fost produs prin consultarea Comisiei Naționale de Specialitate, a Asociațiilor Profesorilor sau a altor instituții cu expertiză în domeniu”, se mai arată în descrierea petiției.

Iată diferențele de niveluri de limbă – propuse în regulamentele precedente și propuse anul acesta la liceu.

Regulamentul din 2023:

Foto: captură regulament ONLE 2023

Regulamentul din 2024:

Foto: captură regulament ONLE 2024

DOCUMENT Regulamentul ONLE 2024, retras de Ministerul Educației pe 7 februarie:

Context. Ministerul Educației a anunțat calendarele de desfășurare pentru olimpiadele naționale și concursurile școlare 2024 pe 29 ianuarie. Primele etape care au avut loc sau urmează să aibă loc sunt cele locale, de regulă, la începutul lunii februarie.

Până acum, au fost publicate mai multe regulamente – fizică și chimiefranceză și limbi romanice, dar și pentru matematică, pedagogie și OLAV (liceu). Edupedu.ro va publica regulamentele actualizate ale olimpiadelor școlare 2024 pe măsură ce sunt anunțate de Ministerul Educației.

Printre noutățile semnalate de Edupedu.ro în ceea ce privește olimpiadele școlare 2024 este și faptul că elevii de clasa a VII-a pot participa la Olimpiada Națională de Chimie (ONC) 2024, după cum prevede regulamentul actualizat al olimpiadei, publicat de Ministerul Educației, împreună cu programele pentru competiția școlară.

Clasele de gimnaziu pot participa din nou la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” – OLAV 2024, arată varianta calendarului publicată de Ministerul Educației, după ce Edupedu.ro a semnalat că în varianta în lucru a ME nu apăreau decât clasele IX-XII. Vom reveni cu regulamentul specific pentru OLAV V-VIII când va fi publicat.

Amintim că peste 40 de concursuri școlare naționale au fost eliminate de o comisie a Ministerului Educației din listele și calendarele competiționale pentru anul școlar 2023-2024, față de anul școlar trecut, potrivit unei analize Edupedu.ro pe baza listelor și calendarelor publicate de Ministerul Educației luni, 29 ianuarie.

Foto: © Dmitry Goygel-sokol | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Concursuri școlare 2024. Calendarele de desfășurare pentru activitățile educative regionale, naționale și internaționale au fost publicate de Ministerul Educației / Sunt peste 2.000 de concursuri
Olimpiade școlare 2024. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele de Matematică, Pedagogie și „Lectura ca abilitate de viață” – OLAV liceu, publicate de Ministerul Educației
Olimpiade școlare 2024. Regulamentele actualizate pentru Olimpiada Națională de Franceză și pentru Olimpiada de Limbi romanice – spaniolă, italiană, portugheză, au fost publicate de Ministerul Educației
Elevii de clasa a VII-a pot participa în premieră la Olimpiada Națională de Chimie, din 2024. Regulamentele actualizate pentru ONC și olimpiada de fizică au fost publicate de Ministerul Educației – descarcă
Peste 40 de concursuri școlare naționale au fost tăiate din calendarele Ministerului Educației, în acest an. Cine a făcut parte din comisia de tăiat concursuri – listă
Programele pentru Olimpiada Națională de Matematică 2024, anunțate de Societatea de Științe Matematice – descarcă / Faza județeană ONM, pe 10 martie
ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2023-2024, publicate de Ministerul Educației. Când sunt fazele județene, unde se țin etapele naționale în 2024
SURSE Modificări la olimpiadele școlare 2024: Elevii de gimnaziu, excluși de la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” – OLAV, tăieri de faze naționale la competițiile sportive ONSȘ, fără clasele III-IV la Olimpiada de muzică
Calendarul olimpiadelor școlare naționale 2024 – surse
Olimpiade școlare 2024. Etapa națională pentru olimpiada de Istorie ar urma să înceapă pe 27 aprilie, la Brașov, potrivit Inspectoratului Școlar Vaslui / Calendarul concursurilor 2024 nu a fost încă publicat de Ministerul Educației
Olimpiade școlare 2024. Etapele locală și județeană pentru Istorie și Socio-umane, stabilite în județul Vaslui de Inspectoratul școlar pe 10 februarie și 16 martie – document
Fazele locale ale olimpiadelor naționale de limba română și de matematică 2024, stabilite în județele Dolj și Neamț de inspectoratele școlare, în lipsa unui calendar anunțat de Ministerul Educației
Profesorii de matematică pot trimite propuneri de probleme pentru faza județeană a Olimpiadei Naționale până pe 10 februarie, anunță Societatea de Științe Matematice / Calendarul concursurilor și olimpiadelor școlare 2024, încă nepublicat
Apel de selecție pentru Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2024, din partea Societății de Științe Matematice. Elevele de clasele VIII-XII cu medalii la etapa națională și faze internaționale se pot înscrie până pe 26 ianuarie
Prima olimpiadă internațională dedicată inteligenței artificiale, anunțată pentru 2024 de Ministerul Educației din Bulgaria. Echipe de tineri din 15 țări s-au înscris deja
România va găzdui în decembrie 2024 Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori, anunță ministrul Educației. Peste 50 de țări participă de regulă la această competiție

2 comments
  1. Din toate acțiunile sale se poate observa foarte clar că acest ME a ajuns de toată jena. Este inadmisibil ce se întâmplă…. cred că cel mai bine ar fi o reorganizare rapidă a acestei instituții populată de tot fel de neaveniți, habarniști într-ale legii și încurcă-lume!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simulare Evaluare Națională 2024. La limba și literatura română sunt permise sublinierile pe text, la matematică, figurile geometrice/ Trei elevi rămân în sală până la scanarea ultimei lucrări

La simularea Evaluării Naționale 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a, la proba de Limba și literatura română sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră și…
Vezi articolul

Admitere la liceu 2023. Profesorul Cătălin Ciupală, despre ierarhia pe baza rezultatelor de la Evaluarea Națională: Vor fi destul de mulți elevi cu aceleași medii pe ultimele locuri. Nota la limba română va decide dacă mergi la mate-info sau la științe

Profesorul Cătălin Ciupală a declarat pentru Edupedu.ro că la admiterea la liceu „vor fi destul de mulți elevi cu aceleași medii pe ultimele locuri, vor fi greu de departajat”. În…
Vezi articolul
Radu Gologan / Foto: Digitaliada

Replică dură a profesorului Radu Gologan, adresată ministrului Educației: Olimpiadele trebuie să fie în organizarea societăților profesionale. Ca președinte al Societății de Științe Matematice din România, nu voi lăsa la mâna birocrației această minunată tradiție

„Mă uit siderat la afirmațiile făcute relativ la olimpiade și participarea României la olimpiadele internaționale. Puteți verifica că organizațiile profesionale de matematică, fizică, informatică, chimie ș.a. au reușit în cei…
Vezi articolul