Reforma trebuia începută cu profesorul și nu cu programa. Reforma trebuie să înceapă de la nivelul instruirii studentului filolog care se pregătește să predea limba română – Mihaela Gheorghe, profesor universitar și cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române

Reforma trebuia începută cu profesorul și nu cu programa clasei a V-a (…) spune Mihaela Gheorghe, profesor universitar la Universitatea „Transilvania” din Brașov și cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” al Academiei Române. Aceasta a susținut pe 31 august, într-o prelegere cu ocazia Zilei Limbii Române, la Academia Română, că „reforma trebuie să înceapă de la nivelul instruirii studentului filolog care se pregătește sa predea limba română”.

• Puteți urmări discursul video la finalul articolului.
• La același eveniment, Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a spus despre legile educației promovate de ministrul Educației că “nu aduc o perspectivă clară de îmbunătățire (…) se află într-o fundătură”.

Cadrul didactic universitar spus că felul în care se predă limba română în școală este determinant pentru felul în care copiii înțeleg gramatica și importanța acesteia. „În școală, ideea de a face gramatică e adesea redusă la analiza gramaticală mecanică și poate părea mai mult sau mai puțin înfricoșătoare”, a spus profesoara.

Mihaela Gheorghe a salutat ideea introducerii gramaticii la liceu ca domeniu de studiu în cadrul disciplinei Limba și literatura română, vehiculată în cadrul dezbaterilor noilor proiecte de lege ale învățământului, „însă mă tem că ea nu va avea efectul așteptat decât dacă va fi conjugată și cu altele”, a spus aceasta.

O problemă de fond identificată de profesoara care este și cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, al Academiei Române este faptul că tinerii nu mai aleg școala pentru a profesa acolo. Mihaela Gheorghe a mai spus că „nu e vorba despre salariu” în decizia tinerilor de a alege profesia de cadru didactic, ci despre „prestigiul social pe care îl ar trebui să îl redobândească această profesie”.

Redăm mai jos un fragment din discursul prof. univ. Mihaela Gheorghe:

“(…) Școala nu este unica instituție responsabilă de cultivarea limbii. Însă probabil că ea are cea mai mare responsabilitate pentru că îl licențiază pe absolvent, ca să folosesc un termen din proiectul recent al legii educației naționale, îi certifică anumite calități și competențe corespunzătoare fiecărui nivel iar între acestea competențele de comunicare în limba de predare sunt implicite. În consecință, un absolvent de studii superioare sau de studii doctorale cu probleme de ortografie în practică, ar trebui să fie de neimaginat pentru că respectivele deprinderi ar fi trebuit rezolvate înainte de absolvirea ciclului primar. Din păcate, însă, cum se preda în școala românească de azi limba română?

Întreaga informație legată de sistemul limbii se transmite elevilor în ciclul gimnazial. Cunoștințele ce țin de descriere a nivelului gramatical se concentrează în ultimele clase ale acestui ciclu școlar. În anii de liceu, lecțiile de comunicare, mai reduse la număr în comparație cu cele de literatură, sunt menite să rafineze achiziția limbii, să conducă la dobândirea unor competențe superioare. Din fericire, începând cu toamna anului următor, gramatica se pare că se va preda și în licee și, probabil, programa de gimnaziu va fi mai bine adaptată nivelului de înțelegere al elevilor din această grupă de vârstă. Ca profesoară de limba română salut cu entuziasm această decizie pe care o așteptam de decenii, însă mă tem că ea nu va avea efectul așteptat decât dacă va fi conjugată și cu altele.

Eleganța gramaticii rezidă în faptul că la baza oricărui text într-o limbă dată, articol de ziar sau fragment de roman, discurs electoral sau rețete culinare, instrucțiuni de folosire a unui nou aparat sau text filozofic stau câteva tipare primare. Așadar, tocmai ca în matematică, un set minimal de forme și de principii reprezintă eșafodajul de la temelia celor mai elaborate construcții. În școală, ideea de a face gramatică e adesea redusă la analiza gramaticală mecanică și poate părea mai mult sau mai puțin înfricoșătoare. Asta se datorează probabil, pe de o parte, unor practici școlare depășite, care mai persistă din păcate, pe de altă parte naturii înseși a limbii. Gramaticile își propun să facă generalizări legate de structura limbii, dar limbile naturale, ca să citezi un lingvist britanic, au obiceiul de a fi mai complexe în structura lor internă decât pare la prima vedere și adesea scapă unei analize simple.

Cu toate acestea, toată lumea e de acord că achiziția gramaticii este utilă pentru utilizarea eficientă a limbilor în comunicare, conștientizare a regulilor, facilitând utilizatorului o mai bună planificare a modului în care își transmite mesajele în comunicare.

Cum se evaluează în școala românească de astăzi cunoștințele de limba română? Formulele propuse pentru examenul național și pentru examenul de bacalaureat sunt, cum bine știți, într-o perpetuă schimbare. Se experimentează diverse modele de evaluare, iar elevii și profesorii antrenori se înrolează în fiecare an într-un maraton al simulărilor pe modelul testelor curente. Admițând așadar că în cei 30 de ani de experimente și încercări de reforme curriculare formula didactică profesată astăzi la noi este modernă și adecvată, admițând că dispunem de instrumente de lucru concepute în mod profesionist – și doamna profesoară Dindelegan care a dat niște exemple relevante în acest sens mai devreme și nu sunt singurele -, admițând că datele umane ale ecuației nu s-au schimbat față de decenii anterioare, mă refer acum la calitatea intelectuala elevilor, este justificat să ne întrebăm de ce s-au produs totuși mutațiile la care asistăm.

N-am pretenția că dețin răspunsul la această întrebare, însă îndrăznesc să atrag atenția aici asupra unui actant pe care îl considerăm apriori adecvat, profesorul de limba română. Analiza unui fenomen extra-lingvistic petrecut în spațiul autohton acum câțiva ani ar putea oferi o perspectivă asupra chestiunii limbii în școală. Apariția în 2005 a dicționarului ortografic ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM 2), mai precis modificările ortografice propuse și atitudinea mai tolerantă față de urs pe care o promova în ceea ce privește un unele variante flexionare sau accentuale au declanșat, cum bine știți, reacții pătimașe, furtunoase, curente de opinie în presă și diverse manifestări publice sau private.

În paranteză aș nota că recenta apariție a DOOM 3 nu a mai stârnit aceeași reacție. Apariția în același an, 2005, a Gramaticii academice, a determinat noi luări de poziție, la fel de pătimașe. Surprinzător, cele mai multe veneau din partea unor profesori de Limba română, speriați că vor trebui să le predea elevilor încă patru vreo complemente noi care nu se găseau în vechea gramatică. (…) Cei care criticau vehement schimbarea gramaticii nu înțelegeau că gramatica academică este un tratat științific, o descriere a românei actuale cu metodele de astăzi ale cercetării lingvistice de care româna avea mare nevoie. (…)

Am realizat grație acestui fapt cât este de importantă și de dificilă misiunea în învățământul lingvistic preuniversitar. Probabil că nu reușim să satisfacem toate așteptările și motivele pentru care nu se întâmplă asta reclamă o altă discuție, probabil că inadecvarea metodologică de care suferă predarea gramaticii azi are drept cauză și insuficienta implicare a lingviștilor în didactica limbii. Spuneam deci că învățământul lingvistic universitar are o misiune dificilă, pentru că, pe de o parte, cercetarea lingvistică din România trebuie să se sincronizeze cu ceea ce se întâmplă la nivel mondial. Româna trebuie să intre în acest circuit, iar acest lucru nu este posibil fără specialiști pregătiți să facă față acestei provocări, pe de altă parte învățământul filologic trebuie să pregătească absolvenții și pentru alte trasee profesionale.

Revenind la problema modernizării studiului românei în școală, consider că reforma trebuia începută cu profesorul și nu cu programa clasei a V-a; e importantă și aceasta, dar e condiția suficientă. Reforma trebuie să înceapă de la nivelul instruirii studentului filolog care se pregătește sa predea limba română. El este cel care trebuie să înțeleagă cât mai bine cum funcționează limba, dar asta nu se poate face decât în mod profesionist la nivelul secolului XXI. E necesar ca învățământul superior să îi ofere, pe lângă informația științifică, șansa să își dezvolte conștiința metalingvistică, capacitatea de a privi limba sub toate aspectele ei, dincolo de obsesia normei rigide. Filologul nu trebuie să fie polițist, ci un specialist conștient că limba e dinamică, deci și norma e dinamică. Dacă filologul alege să devină profesor de limba română și face această decizie cu onestitate și nu conjunctural, el devine un practician chemat să ia decizii în situații imprevizibile, dar bazându-se în fiecare moment pe soliditatea cunoștințelor sale și profunda înțelegere a obiectului pe care îl manipulează. Cred că acest lucru e valabil de fapt în orice profesie.

Un profesor cu asemenea mentalitate va ști să își invite elevii să exploreze, să descopere posibilitățile limbii, pentru cea mai potrivită din variabilele modalități de a exprima o idee. În aceeași măsură, această mentalitate este de dorit și în cazul altor opțiuni profesionale – jurnalist, profesii legate de comunicare, de știința literaturii. Și în aceste cazuri există o componentă didactică în sensul în care profesionistul cuvântului este un model pentru cei cărora li se adresează. (…)

Bun, și probabil vă veți întreba ce ne împiedică să pregătim astfel de profesori în universitățile din România. Nu ne împiedică nimic, problema cu adevărat este că avem studenți minunați, numai că ei nu se mai îndreaptă către școală. Prestigiul carierei de profesor. Aici ar trebui făcut ceva ca și această profesie să fie la fel de prestigioasă ca cea de medic, de avocat. Nu e vorba de salariu, ci de prestigiul social pe care îl ar trebui să îl redobândească această profesie“.