Intenția Ministerului Educației de a împărți legea educației în două – o lege pentru învățământul preuniversitar și una pentru învățământul superior – este considerată oportună de Consiliul Național al Elevilor, care afirmă, într-un comunicat emis marți, că “reforma legislației din educație nu mai poate suferi amânare”. Aceeași organizație arată, însă, că, deși pentru astfel de lucruri este nevoie de consultări, partenerii de dialog ai autorităților “nu au fost, nici până la acest moment, invitați de Comitetul interministerial pentru implementarea proiectului „România Educată” la consultări”.
CNE trage un “semnal de alarmă”, în comunicatul său, că:
- “partenerii de dialog social ai Ministerului Educației nu au fost, nici până la acest moment, invitați de Comitetul interministerial pentru implementarea proiectului „România Educată” la consultări care ar trebui să aibă drept scop stabilirea unor direcții strategice și principii de la care să pornească proiectul noii Legi a educației naționale, chiar dacă proiectul Președintelui României s-a bucurat de o largă participare a societății civile până la momentul lansării”.
Comunicatul Consiliului Național al Elevilor, integral:
“Reforma legislației din educație nu mai poate suferi amânare!
Recent, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat public faptul că Ministerul dorește ca noul pachet legislativ pe care autoritățile și-au asumat să-l contureze, ca parte a procesului de implementare a proiectului „România Educată”, să presupună introducerea a două acte normative, respectiv o lege a învățământului preuniversitar și una a învățământului superior.
Până acum, diferențele dintre cele două sisteme de învățământ, cel preuniversitar și cel universitar, au fost majore. Din aceste considerente, o astfel de măsură este, din perspectiva Consiliului Național al Elevilor, oportună, considerând că ar presupune un mecanism suplimentar pentru prioritizarea și raportarea punctuală la problemele specifice pentru fiecare formă de învățământ.
Totodată, reprezentanții elevilor solicită Ministerului Educației ca procesul de redactare a noului act normativ, pe tot parcursul acestui proces, să presupună implicarea tuturor partenerilor de dialog social, în așa fel încât noul pachet legislativ să răspundă cu adevărat nevoilor reale din teritoriu și să întâmpine următorul an școlar, nu orice alt moment care ar putea dezechilibra educația. Punem accentul asupra vulnerabilităților legislative care sunt puternic resimțite de actorii relevanți din sistem și care pot fi identificate doar în urma unui îndelung proces de dialog.
Mai mult decât atât, tragem un semnal de alarmă asupra faptului că partenerii de dialog social ai Ministerului Educației nu au fost, nici până la acest moment, invitați de Comitetul interministerial pentru implementarea proiectului „România Educată” la consultări care ar trebui să aibă drept scop stabilirea unor direcții strategice și principii de la care să pornească proiectul noii Legi a educației naționale, chiar dacă proiectul Președintelui României s-a bucurat de o largă participare a societății civile până la momentul lansării. Astfel, solicităm guvernanților să nu se abată de la principiile care au fost asumate prin intermediul proiectului care, odată implementat cu responsabilitate, are potențialul de a aduce schimbarea de fond pe care cu toții ne-o dorim.
„La 11 ani de la momentul adoptării actualei Legi a educației naționale, a venit momentul ca autoritățile centrale să ia în serios necesitatea unei reforme curajoase în învățământul preuniversitar, din perspectivă legislativă, iar Ministerul Educației trebuie să își asume responsabilitatea consultării tuturor factorilor implicați în procesul educațional, dar și un set de termene clare de implementare, care să ducă la adoptarea modificărilor în cel mai scurt timp posibil și care să fie cu strictețe respectate. Salutăm inițiativa, însă așteptăm cu interes ca în perioada imediat următoarea să ne putem aduce aportul în perspectiva reprezentativității reale.”, a declarat Robert Avram, președintele interimar al Consiliului Național al Elevilor.”