Referendum printre profesori și angajații din învățământ, pentru grevă generală pe 22 mai, declanșat de toate cele trei federații sindicale – document

11.673 de vizualizări
Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com
Profesorii și angajații în învățământ au primit marți, 18 aprilie 2023, de la sindicatele la care sunt afiliați, un document de centralizare a acordurilor pentru declanșarea grevei generale în data de 22 mai 2023, adică peste aproximativ o lună. În documentul obținut de Edupedu.ro, sindicatele enumeră motivele pentru care solicită semnăturile profesorilor.

Documentul are antetul tuturor federațiilor sindicale din domeniu: FSE „Spiru Haret”, FSLI și Federația „Alma Mater”.

Conform legii dialogului social, „pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului/ lucrătorului, după caz, se suspendă de drept. Pe perioada suspendării se mențin doar drepturile de asigurări de sănătate”.

Sindicatele enumeră motivele pentru care solicită semnăturile salariaților, membri în structurile teritoriale.

„Având în vedere nemulțumirile personalului din învățământ – personal didactic de predare, personal didactic de conducere, de îndrumare și control, personal didactic auxiliar și personal nedidactic – determinate de:

1) salarizarea umilitoare a acestor categorii socio-profesionale, ale căror salarii sunt poziționate în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, aceasta fiind cauza principală a deficitului de resursă umană calificată;

2)  scăderea semnificativă a puterii de cumpărare, ca urmare a creșterii generalizate a prețurilor și a ratei inflației;

3) neacordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile;

4) anomaliile existente în salarizarea personalului didactic de conducere, de îndrumare și control, ale căror venituri au rămas nemodificate în ultimii patru ani, fiind inferioare celor ale personalului didactic de predare;

5) lipsa investițiilor în infrastructura școlară, dar și perpetua subfinanțare a sistemului de învățământ, reflectată în baza materială precară a celor mai multe unități școlare”.

Solicitările sunt aceleași enumerate la protestele de stradă de săptămânile trecute.

„1. majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;

2. instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

3. plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;

4. acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;

5. acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);

6. creșterea anuală a investițiilor  în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;

7. renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației”.  

FOTO Documentul primit de profesori:

Foto: captura document

Articolul este în actualizare

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


26 comments
  1. Nimic nu se va face atîta timp cît Sindicatul este mina in mina cu administrația,totul este o făcătură politica,o negociere formală,implementată,vorbim ,discutam negociem dragi tovarăși ,sindicatul se face că se zbate,că lupta și iar lupta ,oare nu au interese salariale babane,acești lideri??? Aceștia niciodată nu o sa schimbe pe nimeni din Inspectorate,din Școli și Grădinițe,toți sunt excepționali,inatacabili și Inamovibili. Să trăiți dl inspector, să trăiți dl director de Școală,Liceu sau Grădinița,toată stima și respectul pentru tot ce faceți pentru salariați,sunteți valoroși și o duceți bine,Pe viață,La multi ani,…..semnează liderul de Sindicat.

  2. Edupedu, de ce nu ne si dati link-ul spre acest document ca sa putem semna acest Refrendum??? Noua nu ni s-a transimis absolut nimic la locul de munca!

      1. Se pare ca da. Se urmareste distrugerea sindicatelor si distrugerea invatamantului superior. Clar!

  3. Conducerea unor filiale ale sindicatului Alma Mater nu a distribuit catre profesori si alti membrii de sindicat atat stirea cu privire la Referendumul printre profesori și angajații din învățământ, pentru grevă generală pe 22 mai 2023, cat si unde poate fi semnat acest Referendum important. De asemenea, nici informarea cu privire la greva generală care va avea loc pe 22 mai 2023, organizata de sindicatele din invatamant (Spiru Haret si Alma Mater) nu a fost diseminata de conducerea unor filiale ale sindicatului Alma Mater chiar daca sediul Central al Alma Mater a distribuit aceasta informare catre aceste filiale. Sa intelegem ca se doreste distrugerea sindicatelor din invatamant?

  4. De ce nu protestăm mai rapid? Ce așteptăm? Alte umilințe? Alte cuțite îndreptate spre noi?
    Oricum, nici pomeneală de discuții de a semna pentru vreo grevă -nici astăzi, 20aprilie! Probabil se consideră valide semnăturile de data trecută (că noi am semnat).

    1. La noi la scoala nu am primit nicio veste de la sindicat. Nu avem cum semna pentru greva deoarece nu ni s-a trimis tabelul. La fel a fost si data trecuta. Si au mintit atunci in presa sindicatele ca din cauza vacantei. Desi nu ne intrebase nimeni.

      1. Nici la noi nu s-a transmis nici documentul (Referendumul) si nici informarea despre greva generala care este bine justificata. Un mare semn de intrebare despre cine este la conducerea BEX-urilor din aceste filiale.

  5. Nu vă mai amăgiți cu această grevă…., anumite scopuri sunt doar pentru o categorie de profesori…!
    De ce n-au sărit Sindicatele în urmă cu 10 ani să nu se titularizeze cu Legea 253 ca acum să nu mai invoce tot felul de cuvinte-,, Sunt slab pregătiți.. ”, deoarece n-au salarii mari debutanții?!
    În 1999 a fost grevă aproximativ o lună, profesorii participanți n-au fost plătiți!
    Cine se gândește la generația de absolvenți care termină anul acesta și poate fi afectată de grevă???!! Nimeni?

  6. Si au uitat un lucru important, mai important decat salarizarea, pot zice. Acel lucru important omis cu buna stiinta este un grad maxim de respect cuvenit profesorului de catre elevi. In caz de orice fel de actiuni antisociale exprimate de elev, sa fie amendat parintele sau tutorele cu o amenda. Sa se simta responsabil si parintele de actiunile elevului. Cum se pot acorda beneficii(burse), sa se acorde si amenzi. Pana la urma un profesor nu reprezinta o carpa de sters pantofii elevilor. Iar cat priveste cadrele titulare, ar fi bine o reevaluare odata la 5 ani a competentelor la nivel de examen actual de titularizare. Cine nu trece de nota 5, sa isi piarda titularizarea. Garantat se vor elibera mii de locuri in invatamant.

    1. De acord, daca se aplica pentru toti bugetarii. Mai mult, sa se aplice si pentru soferi pentru ca multi uita ce au invatat.

    2. Esti penibil. Cand o sa vad medici care dupa ani de examen sunt reevaluati la 5 ani, atunci iti voi da dreptate. Brusc, dupa ce a tratat mii de oameni, trebuie reevaluat rezidentiatul, nu? Foarte lame… Nu confunda profesorii titulari in invatamant cu analfabetii de azi, ajunsi la facultate cu media 7 la Bacalaureat, fara sa stie sa scrie corect macar ortogramele. Pentru acestia nu trebuie stropiti cu cawcat si ceilati. Sa creasca exigentele celor primiti in facultati, nu sa iasa profesori cu Spiru toate javrele.

      1. @Elefteriu Dima, probabil de asta scade calitatea invatamantului, ca exista unii ca tine. Decat sa fie blocate posturi de incompetenti (daca ar fi competenti nu ar avea nicio problema sa treaca o evaluare), sa se ocupe posturile cu tineri profesori, iar aia incompetenti ce nu vor putea sa faca nici macar de nota 5 sa fie trimisi la pensie anticipata sau in alte domenii (agricole in special). Probabil matale esti una din alea profesoare ajunse cu spagi si cu politic la catedra, de aia esti asa revoltata. Te simti de nota 2 la o posibila reevaluare. Aia este, nu te mai k pe tine cu comparatii cu medici, se vede ce vocabular de politruca ai!

    3. 3 intrebari scurte pt dvs:
      – cine ar trebui sa evalueze profesorii (ministerul, inspectoratul, universitarii, un serviciu externalizat, klingonienii…?)
      – daca se elibereaza mii de posturi, cu ce/cine le ocupati?
      – nota 5 e echivalentul succesului, al competentei pentru dvs?

  7. Minciuni. Scrieti aici daca chiar ati primit tabelul de referendum. Va garantez ca este o mare minciuna. Asa au spus si data trecuta si nu ni s-a trimis niciun tabel, nimic. De data asta va dam “in gat”, dragi sindicate. Toti care nu suntem consultati in termenul precizat sa scriem aici in comentarii. Scrieti si de la ce sindicat. Adevarul trebuie sa iasa la suprfata, nu mai putem inghiti blaturi si minciuni. Azi minciuni, maine un scuipat intre ochi si un cutit in spate de la vreun elev. Si toate pe 2 lei. Sa scoatem la lumina adevarul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de VIVA

Folosim tichete pozitive sau negative, pentru a aprecia o activitate a copilului sau pentru a atenționa părintele, spune directorul Școlii Gimnaziale Ion Luca Caragiale din Sibiu, care utilizează catalogul Viva

Constantin Romulus Simion, director al Școlii Gimnaziale Ion Luca Caragiale din Sibiu, a vorbit despre avantajele catalogului electronic VIVA pentru părinți, elevi și profesori: „Folosim acele tichete pozitive sau negative,…
Vezi articolul

Directoarea și 8 profesori ai unui liceu din Argeș au plecat astăzi în Tenerife, pentru o săptămână. Directoarea adjunctă: Nu aveau cum să renunțe este un proiect european, iar reprogramarea a fost făcută de Ministerul Educației

Directoarea și 8 profesori ai unui liceu din Mărăcineni au plecat astăzi în Tenerife, pentru o săptămână. “Este un proiect european pentru schimb de experiență, derulat de anul trecut”, oprit…
Vezi articolul

Profesorii evaluatori vor participa online, în perioada susținerii probelor scrise de la Evaluarea Națională 2024, la sesiuni de instruire, potrivit unei proceduri a Ministerului Educației. Modul de aplicare a baremelor de evaluare și notare pentru fiecare probă, printre aspectele vizate

Profesorii evaluatori vor participa online, în perioada susținerii probelor scrise de la Evaluarea Națională 2024, la sesiuni de instruire organizate de Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale prin Centrul…
Vezi articolul