Reducerea săptămânii de școală la trei zile, în Anglia, nu ar aduce o economie semnificativă la buget, în contextul în care au crescut prețurile facturilor la utilități, spun reprezentanții Guvernului

Foto: © David Wood | Dreamstime.com

Școlile din Anglia au fost atenționate de către Guvern să nu trimită copiii acasă, în această iarnă, ca să economisească bani de la buget dedicați facturilor la utilități, scrie BBC. Această precizare vine în contextul în care unele școli ar lua în considerare posibilitatea de a avea trei sau patru zile pe săptămână de școală pentru a putea plăti atât profesorii, cât și facturile scumpite la energie, după cum a scris o altă publicație britanică săptămâna trecută, The Telegraph, pe baza declarațiilor unor directori de școală din Anglia.

Astfel, un sindicat al liderilor școlari a declarat pentru BBC că este puțin probabil ca școlile să introducă săptămâni mai scurte, dar că sunt luate în calcul alte reduceri în contextul creșterii facturilor la energie. Organizația a spus că s-ar putea ajunge la mărirea numărului de elevi în clase sau la amânări în ceea ce privește proiectele de construcție.

La fel ca și întreprinderile, mai notează aceeași sursă, școlile nu sunt acoperite de plafonul de preț pentru facturile de energie pentru gospodării, iar multe dintre ele se vor confrunta cu aceste creșteri mari ale prețurilor.

Bugetele școlilor din Anglia vor crește cu 7% per elev în acest an, ca parte a unui acord de finanțare pe termen lung, însă directorii de școli avertizează că această majorare ar putea să nu acopere creșterea preconizată a prețurilor la energie și creșterea costurilor cu personalul. Școlilor li s-a cerut să acopere creșterile salariale anunțate recent pentru profesori și alți membri ai personalului din bugetul existent pentru educație.

Secretarul general al sindicatului de directori menționat, Geoff Barton, a declarat că scurtarea săptămânii școlare ar aduce doar economii “relativ marginale” și că ar fi “nepopulară pentru familii”, mai transmite BBC. Cu toate acestea, el nu a negat că școlile se confruntă în continuare cu “decizii dificile” pentru a acoperi costurile, directorii de școli având în vedere înghețarea angajărilor, suspendarea proiectelor de construcție și probabil “mărirea numărului de elevi per clasă, în viitor” pentru a economisi bani.

Foto: © David Wood | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi și:
Anunț în debutul anului școlar 2022-2023: Costul standard primit de școli pentru bunuri și servicii “nu acoperă, în condițiile în care au crescut utilitățile, nici măcar cheltuielile materiale”, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu – VIDEO
Exit mobile version